www.smth.spend

Mie nu-mi place termenul shopaholic. Mi se pare exagerat. Cu trimiteri spre ideea de sevraj şi supradoză. Adică spre boală, ceea ce presupune consum exagerat. Deşi e valabil în unele cazuri, excesul în discuţie comportă, (părerea mea!), o nuanţare, şi anume cea care ne obligă să distingem între dependenţa de shopping şi cea…de magazine.

Nu am să mă ascund după deget – cumpărăturile sunt, de departe, sportul meu favorit. Slava Domnului, nu am reuşit niciodată să fac chiar… performanţă în domeniu, ceea ce e bine, date fiind limitările financiare care mi se impun (nu, nu am o relaţie bună cu băncile) şi pe care mi le impun (deşi trebuie să recunosc că sunt momente în care voinţa mea e destul de…laxă, la acest capitol, dar să nu ne pripim..). La fel de adevărat, însă, e faptul că patologia în cauză depinde, în mare măsură, de unde se fac cumpărăturile. Ei, şi aici intrăm pe alt teritoriu. Unul care ţine, în mare măsură, de cultura pop, de snobism, cu siguranţă, de Carrie Bradshaw exclamând emfatic, într-un Paris care o privea ca pe americanca nătâng rătăcită într-un magazin de lux, I fell in Dior! Ţine de rochia Givenchy a lui Audrey Hepburn, din Mic dejun la Tiffany’s. De cupolele titrate sub care se înghesuie o istorie consacrată cinematografic, literar, publicitar.

Să fim serioşi! Oare shopaholic-ul comun e cel care colindă prin Galeriile Lafayette, sau amatorul de Paris consumerist, gustat în templul absolut al spiritului gourmet, şi nu gourmand, Parisul exonerat de simbolism, de romantism, de bouquinişti şi de flâneuri, dar năpădit de stări virale, ai căror agenţi patogeni se numesc Valentino, Vivienne Westwood, Ungaro, Fendi, DKNY, Comptoir des Cotonniers, Calvin Klein, Burberry, Karen Millen sau Michael Kors? Aici, din boutique-uri de lux, îşi etalează preţurile, asta e!, prohibitive, de cele mai multe ori, exponate Chaumet sau Paul Smith. Aici răsar, printre nesfârşite coridoare circulare pline de pantofi, genţi şi eşarfe, spaţii expoziţionale unde artişti contemporani experimentează cele mai avangardiste forme de expresie. Aici se poate găsi…orice, de la bomboane mentolate la Oxford shoes.

sh
În Galeriile Lafayette nu intră neapărat cumpărătorul, cât vizitatorul, turistul, călătorul dornic să dea cu nasul de lumea lui Carine Roitfeld, să adulmece legenda lui Coco Chanel, să consume, da, însă nu un brand, ci, mai mult, o idee.

Acum câţiva ani, la Londra, am căutat în disperare magazinul Manolo Blahnik. Am şi o poză acolo, cu o superbă pereche de pantofi. Ei sunt în vitrină, eu lângă ea. Da, magazinul era închis, iar eu nu sunt suficient de snoabă încât să alerg după o pereche de pantofi fără să-i fi văzut. Ce m-a chemat a fost ideea, dorinţa să-i văd, şi nu să-i cumpăr. E un joc al urbanităţii, al referinţei culturale contemporane, postmoderne şi…postconsumeriste, post decadele afluenţei, post adicţii adolescentine de eticheta care vinde produsul. Cam în aceeaşi perioadă, la Dublin, m-am plimbat în lungul şi în latul departamentului de încălţăminte de la Harvey Nichols cu pantofi Brian Atwood de 530 de lire în picioare. Mărimea 38 (a se consemna că eu port un 35 jumate cu indulgenţă – mi-aş putea lua, fără probleme, pantofi de la raionul de copii). Dacă vroiam să-i cumpăr? O, nu! Ce, am înnebunit? Vroiam să văd cum îmi stă cu ei, să mă fandosesc (copilăreşte, da), într-o vitrină sclifosită. Cea de la Harvey Nichols. De unde cred că nu am cumpărat nimic, niciodată, dar pentru care am o reală pasiune. International luxury lifestyle stores. Aşa se cheamă. Sau, în traducere comprimată, magazine de lux. Harvey Nichols e un lanţ commercial care, din 1813, când Benjamin Harvey şi-a deschis primul magazin de ţesături la intersecţia străzilor londoneze Sloane şi Knightsbridge, a făcut carieră. Nu de alta, dar în 1820, fiica lui Harvey a simţit o puternică atracţie …comercială, evident, pentru Colonelul Nichols şi lucrurile…au evoluat. Într-atât încât, atunci când am date eu prima oară cu nasul de un asemenea magazin, în 2006, la Edinburgh, am găsit acolo pantofi Jimmy Choo, fond de ten Nars şi, la ultimul etaj, un restaurant unde se serveau cocktail-uri Butlers. Evident că mi-au picat cu tronc, toate.

Pentru că shopaholic înseamnă şi asta – să te duci la magazin ca la muzeu (dacă se lasă şi cu o punguţă fistichie la plecare… cu atât mai bine! dacă nu, asta e!). Măcar nu negi că şi el, magazinul cu poveşti de vânzare, face parte din mitologia oraşului, din aura lui de Paradis terestru în care intri cu paşi mici şi păcătoşi, gata să-ţi goleşti buzunarele şi să te umpli de amintiri.

Ca să vă şochez până la capăt, am să vă mărturisesc două din destinaţiile ultimei mele vizite la Istanbul. Se cheamă Kanyon şi Cevahir. Cel mai impresionant este probabil, Kanyon, invenţia unui grup de arhitecţi din Los Angeles, Statele Unite, care au hotârât să unească un mall cu un turn de 30 de etaje, toate ocupate de birouri, cu un bloc rezidenţial de 26 de etaje. Rezultatul, un mini oraş în care ai toate şansele să te pierzi fără hartă. De la shopping la spa, poţi încerca orice, sub supravegherea atentă a camerelor de luat vederi şi a pazei interne a complexului, cu ochi de Argus şi vigilenţă mai ceva ca a lui Cerber. Complexul s-a deschis în iunie 2006 şi… chiar seamănă cu un canion, fapt remarcat de turiştii care, între vizitele la Sf. Sofia, la Moscheea Albastră, la Cisternă, la Topkapî sau la Palatul Dolmabahce, îşi fac timp (aşa, ca mine…) să vadă şi minunea comercială. Acolo se pot găsi cărţi şi muzică, accesorii, haine, încălţăminte, electronice, cosmetice, jucării, bijuterii, ceasuri, genţi şi produse sportive. Bizart, Pilgrim, So Chic, Escada, Cacharel, Ottoman Empire, Brandroom şi Designer’s Corner. Aşa se cheamă artefactele etalate în mall-ul vedetă. Da, pe majoritatea le-am admirat live, chit că mi-au scurtat vizita la Bazarul Egiptean şi am plecat acasă cu o punguţă de şofran în minus.

shopp

…dar să ne întoarcem la Dublin, probabil cea mai de dragă dintre experienţele mele în materie de shopping – cultural şi nu numai. Spui Dublin şi spui… Molly Malone, Jonathan Swift, Oscar Wilde, James Joyce sau William Butler Yeats, spui Trinity College, spui The Book of Kells şi spui… St. Stephen’s Green. Aflat în plin centru istoric, adică în cap de Grafton Street. Pentru că, dacă alte culturi sunt reticente în a-şi amesteca delectările comerciale cu cele de natură mai fină, irlandezul nu pregetă nicio clipă să deschidă un mall chiar pe străzile pe unde istoria a lăsat urme la tot pasul. Aşa a apărut St. Stephen’s Green, chiar vizavi de celebra ciocolaterie Butler’s. De ce e el altfel decât alte mall-uri din lume? Pentru că e…mai tânăr şi cu specific autohton.

Ceea ce, în termenii brand-urilor locale, înseamnă că aici găsiţi Magazinele Dunnes, Swamp, Paco, TK Maxx, The Donegal Shop, Asha, Quiz sau Fubky Tee. De la celebrele produse de lână irlandeză şi caşmir la cristal, pantofi, şi chiar artă contemporană, nimic nu scapă fiefului absolut al turiştilor care mişună ca elfii prin faţa caselor de marcat. Dacă obosiţi după atâta umblat prin magazine (fapt care nu ar trebui să se întâmple prea curând, dat fiind că în Irlanda shoppingul e o vocaţie naţională), oferta de dulce e gata pregătită cu tot atâtea bastioane: The Sweet Factory, La Croissanterie, I Coffee sau Perc up! Şi aşa, cu o ciocolată caldă poate nu la fel de titrată ca aceea de la Bewley’s dar, oricum, delicioasă, la activ, îţi vine mai uşor să cazi pradă reveriilor estetice şi să ridici ochii spre cupola dantelată, albă, cu porţiuni translucide, în care se disting, printre nervurile de aluminiu, tulpinile vesele de plante care-şi fac loc pe la colţuri.
sh
Dacă Irlanda e slăbiciunea mea absolută, tebuie să recunosc că, la capitolul shopping, iubirea mea are un singur nume: El Corte Inglés. Are o istorie veche de 75 de ani. E rafinat, elegant, ramificat şi s-a luat, ca un microb al stilului, în mai toată Europa. E cel mai exclusivist magazin universal madrilen, care a devenit sinonim, în ultimele decade, cu eleganţa spaniolă. Dincolo de toată această istorie cu date, firme şi departamente, e indiscutabil faptul că, dacă Madridul seduce prin atuurile sale incontestabile, de la Plaza Mayor la Prado şi de la Puerta del Sol la Parque del Retiro, o vizită la El Corte Inglés e indispensabilă călătorului deloc imun la şarmul modern al unui capitale care, dincolo de o istorie tumultoasă şi de o frumuseţe un pic enigmatică, şi-a căpătat renumele unuia dintre cele mai elegante oraşe ale lumii.

E, şi asta, tot un fel de hartă muzeală a lumii. Jalonată de la Colombo şi de la Vasco da Gama, din Portugalia, la Harrods, de la Londra sau la amintitele Galerii Lafayette, de la Paris.

Şi avem o scuză (tot culturală, evident), pentru pasiunea cu care le bifăm (vorbesc de mine acum, să ne înţelegem). Ceea ce nu se întâmplă cu magazinul numărul unu din lume: www.smth.spend.

Magazinele virtuale funcţionează după principiul unui dulap enorm în care eşti liber să scotoceşti după pofta inimii. Poate că plouă sau ninge afară sau poate că, pur şi simplu, net-ul e mai aproape decât mall-ul. Şi atunci e de reţinut faptul că doar un click te desparte de produsul dorit. Care, frumos etichetat în funcţie de dimensiuni, culoare, textură şi design, te aşteaptă pe un raft concret dintr-o lume iluzorie.

sh
La noi, comerţul electronic a debutat în două direcţii: vânzările de electronice şi magazinele vintage, după care s-a extins considerabil. Poşi să-ţi cumperi orice online. Cred că şi pâine.

Branduite sau nu, uzate sau nu, clasice sau nu, exponatele care stau cuminţi în poză sunt reactualizate în funcţie de cerere. Toate magazinele sunt dotate cu numere de telefon şi voci reale în spatele adrselor de multe ori impersonale. Şi uite-aşa, date fiind beneficiile sistemului home delivery, vizita la mall nu mai e, în niciun caz, o necesitate. Cu atât mai puţin un act de pioşenie consumerist-turistică. Se găsesc pantofi Manolo Blahnik şi online, pentru cele care nu sunt pregătite să ia Londra la picior, în vederea unei întâlniri de gradul trei. Exact ca în relaţia dintre munte şi Mahomed, mall-ul, boutique-ul, galeria,  magazinul poate fi convins să vină el la tine, cu tot ce are mai nou, mai tentant şi mai frumos ambalat. Tot ce lipseşte din ecuaţie…e un număr de cont. Tot al tău, din păcate.



Citiţi şi

Cele 26 de orașe cu cea mai înaltă calitate a vieții din lume

De ce este invidiată o femeie

New Arrival: Terracota Sun Trio de la Guerlain

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,464 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro