Ziua Națională a unui medic român din Franța

Mircea Ciungu

3 December 2016

„Noi suntem adevăratele țări, nu granițele desenate pe hărți”

Katharine, Pacientul Englez

Ridic telefonul. La mulți ani! Vocea mamei este emoționată, festivă, patetică. Păi? întreb eu. La mulți ani, România, exclamă mama. Voi nu sărbătoriți? Nu, zic eu, am fost la cabinet toată ziua, sunt obosit. Da’ voi ce sărbătoriți, de ești așa veselă? încerc eu să fiu politicos. Cum, mamă, e ziua națională, suntem români. Simt o nuanță de enervare în vocea ei.

Mama, soție de militar, fiică de chiaburi, are patriotismul în sânge. Monarhistă, anticomunistă, mama se radicalizează când vede parade militare sau simboluri naționale. Îmi amintesc o poză de pe vremea când o însoțeam la defilarea de 23 August, mama, cu flori de plastic în mână, zâmbind, într-un grup de salariați de la spitalul CFR, unde era contabilă. Lângă ea, eu, de vreo șapte ani, în pantaloni scurți și ciorapi albi, mutră nătângă într-o mare de oameni care își așteptau rândul, înghesuiți ca vitele, să treacă prin fața unei tribune, să-și fluture decorurile pe care le primeau de la secretarul de partid. Cei mai norocoși țineau un portret cu Big Brother. După defilare, ne întâlneam cu tata, ne duceam la o terasă, așteptam la o coadă de sute de oameni și mâncam mici, pe jumătate cruzi, beam bere caldă ca o zi de vară.  Nu știu de ce, dar părea că suntem veseli în poza aia. După o zi de asta am vărsat o noapte întreagă. Cred că micii nu erau  proaspeți.

Mă trezesc din amintiri, mama îmi povestește despre tehnica militară” pe care a văzut-o în defilarea de la București.  Au fost tancuri, avioane, mama debordează de entuziasm, mda, îmi zic eu, avem cu ce ne apăra de ruși. Bine, mamă, o întrerup din comentariu, au mai fost huiduieli, au fluierat imnul? Imaginile din ’90 îmi revin din memorie. Corneliu Coposu – fluierat, Iliescu – înconjurat de securiști, zâmbind cinic. Încerc să-i spun mamei că România mea este moartă. A murit în acel Decembrie 1990. Piața Universității, mineriadele, alungarea regelui, propaganda securistă din TVR,  toate astea au ucis România mea. A rămas o minciună, o parodie, o mare cacialma, în care am rezistat două decenii, doar pentru că am avut șansa să trăiesc într-o lume ruptă de realitatea românească. Am trăit într-o seră numită corporație. Banii, călătoriile prin lumea largă, cărțile, muzica, m-au ținut viu într-o țară moartă.

ziua-nationala

Vă enervează ce spun? Chiar nu-mi pasă. Am ars la foc mic toți anii aceia, am făcut lucruri nebunești, sperând să urnesc măcar o conștiință, să conving măcar un amărât că România poate să trăiască altfel decât în minciună, altfel decât în mârlănie, altfel decât în sărăcie. M-au scuipat cu dispreț. Câți dintre voi au coborât în măruntaiele României, ca să-i simtă durerile, să-i înțeleagă ratarea? Să-ți iubești țara și să nu poți face nimic ca să o salvezi. Sărmane Yorick! Sunt patetic ca o hârcă de bufon. Toată lumea dansează în jur și căruța se duce în zid. Flamuri, imnuri, defilări și fasole cu ciolan, nimic în ce m-aș putea regăsi. Cum aș putea să-i explic asta mamei?

Ok, mama, zic eu, au defilat, au mâncat fasole, s-au pupat. Și mâine? Va fi altfel? Aveți spitale mai bune, școli mai deștepte, mai ardeți oameni în cluburi… Nu mă pot abține. Chiar am avut o zi grea  la cabinet. Mama se enervează. Nu mai fi și tu atât de negativist, că nu e chiar atât de rău… și noi o ducem bine… să se enerveze ăia care nu au nimic. Simt că mama este dezamăgită. Ok, ok, la mulți ani, România, îi răspund mamei. Păi, da, las’ că-i dăm jos, ce, pe Iliescu, nu l-am dat jos, numai să iasă lumea la vot. Vocea mamei se amplifică, devine agresivă ca o baricadă. Nu înțeleg cine trebuie dat jos. De trei ani nu mai știu ce se întâmplă în România. Am o antenă, dar o folosesc doar pentru emisiuni sportive.

Acum doi ani, de întâi Decembrie, am mâncat aici, în sudul Occitan, ciolan cu fasole. O familie de români care și-au găsit locul în Franța. Fasolea ca mândrie de a fi român. Este o mâncare specifică regiunii Midi-Pyrénées. Am băut țuică fiartă. Era Duminică. Ne-am urat la mulți ani. De fapt, am onorat acea Românie pe care au visat-o părinții noștri, o Românie pe care un popor de țărani, conduși de un prinț german, au făcut-o din lutul Plevnei. România ca moștenire.  Anul ăsta, întâi decembrie a trecut ca o zi obișnuită. Dacă nu ar fi sunat mama, uitam. Mă bucur pentru prietenii mei care cred. Cineva trebuie să păzească casa. Îmi lipsește mie patriotismul sau am obosit  de atâta patriotism fără cauză. Dar dacă au luat România adevărată și au înlocuit-o cu o sosie? Și unde au ascuns-o? Într-un paradis fiscal, într-o cutie poștală din Cipru? Mă întristează ideea asta. România din seif.

Mama continuă să povestească ce a văzut la televizor. O ascult cu gândurile aiurea. Ce aș putea să-i spun? Mama este pragmatică, normal, este contabilă, meandrele mele filosofice o sperie. Ne cheamă să ne întoarcem. Încă speră că vom reveni  acasă. „Vin alegerile, îi dăm jos pe comuniști, facem un cabinet aici, te întorci, că nu sunt medici destui. Să vezi!”.  Bine, mamă, ai grijă de tine, îmbracă-te bine, vezi să nu răcești. Mă binecuvântează. Închid telefonul.

Mircea CiunguÎmi dau seama că mama a rămas singura legătură pe care o mai am cu România mea. Tata a plecat înainte de vreme. A văzut aceiași securiști ocupând posturile cheie. Poate că asta l-a convins să renunțe. A așteptat o viață. Prietenii mei țin de alt spațiu, chefurile, birturile, nunțile și botezurile, înmormântările și aniversările, îi regăsesc într-un loc neutru. Mama este oxigenul care mai ține în viață România pe care am crescut-o în mine. Cât mai trăiește mama, mai există speranță și pentru România. O zi de întâi decembrie în sudul Franței. Am băut calvados. Am mâncat moules au vin blanc”.  O zi de început de iarnă, rece, cețoasă, ostilă. La mulți ani, mamă!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

50 de ani să iubeşti, fără concediu…

Sunt babă, rezist!

Cami

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,453 views

Your tuppence

  1. UnEuroPeAn / 20 December 2016 17:39

    Excelent, Mircea! EXCELENT!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. faqt / 8 December 2016 11:28

    Săracu de tine…

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro