A fost cea mai urâtă perioadă din viața mea

Catchy

6 April 2016

Poveştile noastre, ale românilor plecaţi în străinătate, se aseamănă în multe. Eu am trăit numai câteva luni viaţa de imigrant şi pot să vă spun cu mâna pe inimă că a fost cea mai urâtă perioadă din viaţa mea. Scriu mai mult pentru cei care vor să plece în străinătate şi se bazează doar pe „prietenii” deja plecaţi şi pe informaţiile primite de la ei. În cele mai multe cazuri, e o mare greşeală.

Aveam în România un serviciu mulţumitor, îmi plăcea, chiar dacă nu era vorba de ceva „pasionant”, ceva care să mă definească. Cumva, rutina şi acea senzaţie de comoditate începuseră să mă apese. Am vrut o schimbare pe care, însă, nu am chibzuit-o îndeajuns.

Fostul meu iubit plecase de ceva timp în Italia. Deşi îmi făcuse zile fripte, depărtarea ştersese multe detalii supărătoare, iar nostalgia momentelor petrecute împreună mă urmărea. Îmi era dor de el, aş fi vrut să-l revăd şi să încercăm să reluăm relaţia. Credeam că depărtarea ne ajutase să ne clarificăm lucrurile. Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi, cu sufletul la gură, l-am sunat, spunându-i ce simţeam. Am fost nespus de fericită când l-am auzit că se bucură că m-am hotărât să vin după el. Mi-am dat demisia, mi-am luat toate economiile cu mine şi am plecat spre destinaţia viitorului meu.

femeie gară

În Italia, fostul meu iubit locuia într-o suburbie a Romei şi lucra cu ziua. În prima săptămână am fost fericită să vizitez oraşul şi să recuperez alături de el timpul pierdut. Apoi am început să îmi caut de lucru. El nu locuia singur, din păcate, ceea ce mă făcea să mă simt cumva în plus şi mereu urmărită, analizată. Această senzaţie s-a accentuat când, după nici trei săptămâni, am fost somată să îmi găsesc ceva de lucru dacă mai vreau să mai locuiesc acolo. În orice caz, să încep să „cotizez” la chirie. Deşi mă aşteptam ca iubitul meu să îmi ia apărarea, am fost uimită să îl aud cum îşi susţine colegii de apartament, fiind de acord cu ei. Din banii cu care venisem, am reuşit să plătesc partea mea de chirie. Cum stătusem acasă, mai făceam ceva curăţenie, uneori mai găteam pentru toată lumea, încercând astfel să compensez faptul că mă primiseră acolo. Aşa mi se părea mie corect. Când am început să plătesc chirie, recunosc că nu am mai făcut treburile casnice pentru toată lumea, ceea ce a dat loc la numeroase discuţii, că dacă tot stăteam degeaba… Asta m-a determinat să accept orice loc de muncă. Am fost câteva zile la spălat toaletele dintr-un parc public. Alte câteva zile am lucrat într-un complex sportiv. A fost epuizant. Noroc că am fost plătită, aşa am avut bani de mâncare şi de alte cheltuieli. Deşi nu aveam televizor şi nici acces la internet, am fost obligată să-mi plătesc „partea” din abonamente. Era corect?

Apoi a urmat lovitura de graţie. Într-una din zile, iubitul meu m-a anunţat că s-a împăcat cu o italiancă de care se despărţise înainte să revin eu în viaţa lui şi că, dacă mai voiam, puteam să rămân în apartament, dar trebuia să mă mut în sufragerie (un fel de loc comun), pentru că el urma să-şi petreacă nopţile cu italianca. Asta m-a terminat. Totul s-a întâmplat pe neaşteptate, de pe o zi pe alta. Nimic din comportamentul lui nu îmi dăduse de înţeles că are, totuşi, o viaţă dublă. M-am simţit mizerabil. Însă nu am avut ce face, m-am mutat în sufragerie şi, curând, am cunoscut-o personal pe italiancă. Umilitor. M-a prezentat ca pe o colegă de apartament, apoi i-a spus în italiană (crezând că eu nu înţeleg), că nu o să mai stau mult cu ei. Şi aşa am fost nevoită să mă mut.

M-am dus la o pensiune ieftină unde am rămas o săptămână, până am terminat toţi banii. Îmi era groază să mă mut în altă parte împreună cu alţi români, deja ştiam la ce să mă aştept. Cei de la pensiune nu au vrut să îmi lase camera contra muncă, aşa că mi-am luat bagajul şi m-am dus la autogară. Cu greu am reuşit să conving angajaţii unei firme de transport să mă ia acasă, în România, cu promisiunea că îmi voi plăti biletul la destinaţie. Şi aşa s-a terminat aventura mea în străinătate.

Întoarcerea a fost dureroasă. La fostul serviciu nu am avut cum să mă mai întorc, aşa că am reluat odiseea căutărilor. Fără rezultat însă. Simţeam cum mă cuprinde iar disperarea. Bine că măcar aveam un acoperiş deasupra capului şi nişte părinţi care să nu mă lase să mor de foame.

A urmat o perioada şi mai tristă, refuzam să ies din casă, nu mă mai interesa nimic. Şi când totul părea că se prăbuşeşte definitiv în sufletul meu… m-a sunat el. Vă vine să credeţi? M-a sunat spăşit… pe scurt, voia să mă întorc la el, în Italia. Presupun că rămăsese fără italiancă. Iniţial, telefonul lui m-a răscolit, după care… m-a bufnit râsul. Părea o secvenţă dintr-un film ratat. Însă asta mi-a „reparat” orgoliul şi a fost primul pas pentru a ieşi din depresie. Sper să reuşesc să-mi revin de-acum… să-mi reiau vechea viaţă şi să uit, pur şi simplu, această experienţă. Iar pe cei care doresc „să o ia de la capăt” fără să se pregătească pentru ce e mai rău, îi sfătuiesc să se mai gândească…

Guest post by Ioana A.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Plecări

Mi-e tare dor de tine, să știi…

Te aștept. Oricând

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
20,889 views

Your tuppence

  1. Elena / 7 April 2016 13:10

    Nu are nici o legătura cu traitul in afara articolul tău, ci mai degrabă cum iubitul tău si-a bătut joc de viața ta, te-a mințit, înșelat si lăsat balta in Italia. Zic ca sunt plecată de 2 ani – dar am plecat cu job deja – si a fost cea mai mișto perioada a vieții mele (inclusiv îndrăgostit, măritat, si alte lucruri de genul). Dar nu am plecat pentru cineva, ci pentru mine.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0
    Reply
  2. Pablo / 6 April 2016 18:20

    O sa imi spun si eu parerea rapid.

    Perioada descrisa nu este cea mai urata, ci cea mai reala. Perioada cea mai urata a fost cand ai trait cu “iubi italianul”. Ce ai descris este doar viata care te astepta cu iubitul dupa care suspinai inainte sa pleci.

    Bafta in viitoarele relatii

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Aurora / 6 April 2016 11:27

    Te rog sa nu uiti aceasta experienta ci sa o transformi si sa o folosesti exact ca pe lectia de viata ce a fost, sa inveti ca oamenii sunt falsi si sa stii sa te pazesti pe viitor, sa ai grija de tine, de dorintele si de visele tale, sa ti le implinesti. Nu zic ca nu sunt si oameni buni care merita, aici ma refer atat la prieteni cat si la posibili iubiti) insa toti trebuie sa demonstreze ca te merita. Stiu ce zic pentru ca prin asta trec si eu. Multa bafta si vad ca postul e nou, deci e recenta povestea, daca ai nevoie de un prieten ma gasesti pe facebook: Rory Marin.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro