Am știut că vei pleca

Catchy

10 October 2017

Nu ştiu dacă vei citi vreodată aceste rânduri (deşi sper să le citeşti). Puteam să scriu pe un caiet, sau undeva aiurea, oricum, să nu mai ştie nimeni. Dar am simţit nevoia acestei mărturisiri. Chiar dacă nu va fi fost decât o pasiune ciudată pentru tine şi va fi dată uitării, pentru mine a însemnat, măcar pentru un scurt timp, totul…

Pe undeva, am simţit de la început că bucuria va fi împletită cu tristeţea, regăsirea cu pierderea, apropierea cu depărtarea… Aşa că am scris aceste rânduri când încă nu ştiam sigur dacă avem vreo şansă… am vrut să dau o formă concretă la ceea ce simţeam. Am riscat să cred… Aşa a fost mereu cu tine, un risc. Dar ceva mai presus de orice calcul, îndoială şi siguranţă m-a făcut să încerc să mă apropii de tine. Am sperat, am crezut în imposibil.

Nu mi-aş fi imaginat niciodată că o să ajung să te îndrăgesc aşa mult. Nu pot spune când şi cum s-a întâmplat. Acum, punând cap la cap toate întâmplările, să fi fost în seara în care am dansat prima (şi poate ultima) dată? Sincer, la început îmi păreai o fiinţă neverosimilă, picată din cer. Un adolescent rătăcit. Atunci să fi fost? Hmm… sau poate înainte de Paşti? Atunci când ceva din tristeţea ta m-a tulburat atât de mult? Dar oare ai înţeles din privirea mea că eşti atât de frumos chiar şi când eşti trist?

…eram şi eu într-o perioadă tulbure, dificilă. Glumele tale, o parte ciudate (majoritatea), o parte copilăroase, au ajuns să mă remonteze cumva şi îţi voi fi mereu recunoscătoare. Scenariile amuzante pe care le făceam împreună, micile remarci chiar începuseră să mă facă să cred că se va înfiripa ceva minunat… însă erai o sumă de contradicţii, aşa că nu ştiam exact cât din ce intuiam era autentic, cât era doar imaginaţia mea.

mana fluturi

Mai ştiam ceva însă despre tine, anume că ai fost un om cu aripi frânte. Ai avut, ca mine, aceleaşi idealuri, ai simţit şi ai înţeles frumuseţea credinţei, a marilor valori… Apoi s-a întâmplat ceva în viaţa ta. Viaţa asta amară cu întâmplările ei care răpesc frumuseţea şi bunătatea, idealurile, care fură tot ce e frumos… Care te fac să te îndoieşti de tot ce ai crezut, să încleştezi pumnii şi să te revolţi pe toţi şi pe toate. Care te trântesc la pământ în timp ce te întrebi „De ce eu?”. Știu că asta e povestea vieţii tale, am citit asta în ochii tăi înainte chiar să-mi povesteşti ceva din trecutul tău.

La un moment dat, am tăcut. Îmi venea să strig din toţi rărunchii „Curaj, va fi bine!”. Dar nu asta te-ar fi ajutat. Nu ştiu dacă îţi vei da seama cât de greu mi-a fost atunci să-mi înghit toate cuvintele.

Aveai atâta nevoie de iubire, dar mi-am dat seama că Dumnezeu e Cel ce te poate învăţa „dragostea care nu cade niciodată”. Iubirea mea ar fi fost prea puţin sau, chiar şi aşa, nu te-ar fi ajutat mult, ori nu pe deplin. Îţi spun toate astea pentru că El e cel ce m-a ajutat să ies din cel mai negru iad posibil de imaginat. Viaţa m-a clătinat, m-a lovit din toate direcţiile. Poate a trebuit să trec prin ceva crunt ca să înţeleg şi suferinţa altora mai târziu… Însă, într-un final, credinţa, valorile, binele au triumfat în viaţa mea.

Nu renunţa la valorile tale cele mai frumoase! Nu renunţa pentru nimic în lume! Dacă te-ai rătăcit puţin sau mult, nu contează! Pentru Dumnezeu, fiecare om este cel mai preţios om. Nicio greşeală, rană, suferinţă, tristeţe, patimă nu pot fi mai presus de dragostea Lui. Ştiu că ai simţit şi tu asta la un moment dat… nu există Iubire mai mare ca a Lui. De ce? Simplu… Dumnezeu este iubire (I In, 4, 16).

Ştii că uneori mă speria când îmi dădeam seama că suntem atât de asemănători, era aproape ca şi cum ne imitam, mă gândeam că poate o luasem razna şi te imitam involuntar, dar apoi mi-am amintit că eram aşa înainte să te cunosc… Am fost suflete îngemănate.

Înainte să mă îndrăgostesc de tine, am intuit că într-o zi vei pleca. Nici măcar nu am apucat să fim împreună. Te-am iubit cu o dragoste neîmplinită, pe alocuri sfâşietoare. Dar mai presus de toate, a fost dorinţa ca tu să fii bine, orinde ai fi, orice ai face.

Nu cred să mai fi iubit pe cineva cu atâta ardoare. Nu cred să mai fi avut vreodată un dor cât marea de mare.

…Dragul meu frumos, trist şi boem, îţi spun rămas bun şi sper că o să vină o zi când ne vom revedea şi, în sfârşit, ne vom întreba senin:

– Bună, ce faci?

Guest post by Aimé

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Neiubitelor!

Pentru ziua de mâine nu te poate judeca încă nimeni

Se născuse zeiță

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,097 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro