Sună mama azi, pe la prânz:
– Laura, la ce spital lucra doctorița care a murit?
– La Județean Arad, cred.
– Auzi, ia să nu mai faci gărzi! Dă-le d… și dă-i d… și de bani!
Mama a văzut la știri. Uneori mă vede după gărzi, cum a fost ieri, când sunt incompatibilă cu aproape orice formă de comunicare până nu trec câteva ore să mă readun.
Frecvent după, mă-nsoțește o durere de cap compresivă ce nu trece decât cu răbdare. Mă izolez pe-o pernă, să nu le trântesc celor din jur vreo vorba. Somnul nu mă prinde decât în seara ce urmează. Prefer să ies din casă sau să pun în ordine ceva.
De fapt, îmi reașez sufletul.
Ce nu știe mama e că nu o fac pentru bani. Deși și fără ei nu mi-ar fi ușor.
Paradoxal, o fac pentru mine.
I-am mărturisit lui Iulian (n.red. soțul autoarei) într-o zi, când îi povesteam cum se derulează o gardă, ce fac, ce văd, ce simt și cum uneori nu mă pot detașa, cum trebuie să suporți presiune, atitudini, să găsești felul de-a spune și face. Cum trebuie să arăți că mai poți când, de fapt, nu mai poți, cum trebuie să fii perfect lucid de la primul pacient din gardă până la cel de ora 4:55 dimineața…
sursă foto: monitorulcj.ro
Că nu aș mai simți că sunt, nefăcând asta.
Că, dacă aș renunța, ar fi că și cum nici pentru ai mei și noi n-ar mai fi nicio șansă. Că atunci când văd colegi care fac ce pot și nu renunță în ciuda a tot ce-i rău, și e tare mult rău, simți că merită să fii pur și simplu acolo.
Ce nu știu oamenii e că, dacă n-am fi,… cine ar fi?
Ca un doctor să crească îi trebuie vreo 10-15 ani. De experiență.
În IT se ajunge la treapta de sus la 35 ani, în medicină abia atunci simți că poți merge pe sârmă.
Ce nu știu oamenii e că nimeni pentru ei n-a citit mai mult decât un doctor. Că dacă ceva în simptomele lui nu se potrivește, un doctor în principiu se și frământă pentru asta.
Ce nu știu oamenii e că ceea ce pentru ei reprezintă știri și cancan, pentru un doctor e realitatea unei gărzi. Pe care o ia cu sine pe stradă, acasă, pe perna pe care doarme.
Că urletele unei femei care taman ce și-a pierdut băiatul încă le mai aude, deși din spital a plecat de mult.
Că nu e ușor cum vi se pare că o facem, să spunem “îmi pare rău, nu s-a putut”.
Că în timp ce resuscitează, tu dormi. El își aduce aminte și aprinde o candelă pentru cel care i se află sub brațe…
Ce nu vor oamenii e să scape de idei preconcepute, ură, aroganță.
Mi-am văzut colegi plângând. Am făcut-o și eu pe ascuns ori acasă.
Ce nu știu oamenii e că întrebarea se pune așa:
CE FACI ÎNTR-O GARDĂ? nu… ȘI CÂȚI BANI IEI PE O GARDĂ?
Cât să trăim ca mulți dintre voi. Dar cu suflete încărcate…
***
Iată aici o listă a medicilor care au murit în gardă. Nu este completă…
Pe Laura o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
