Bineînțeles, mamă!

Magdalena Manea

2 July 2015

magdalena maneaDa, mamă, m-am uitat dintotdeauna de jos în sus la tine. Ti-am învățat dârzenia, determinarea, curajul, consecvența, hărnicia, machiajul, ținuta, mersul elegant, gesturile de o noblețe neobișnuită prin care treceai poșeta dintr-o mână într-alta, dacă vrei. M-ai vrut perfectă și am reușit să fiu perfectă. Te bucuri, așa-i? Inlăuntrul meu, ascuns, timid însă, am fost întotdeauna o neconvențională iar tu m-ai învățat să-mi reprim asta. Sunt un hibrid ok, ce să zic.

Nu m-ai iertat pentru plecarea din orașul-cămin, pentru abdicarea de la sistemul de relații pe care-l construisem cu abilitatea înnăscută dar și cultivată, și care, în revers, mă-ncătușase subtil și ireversibil.

Nu m-ai iertat pentru abdicarea de la tocuri, atunci când veneam de peste ocean, obosită de trambalarea între avioane. Pentru faptul că n-am învățat compromisul. N-am cules fructele consensului, ci mai degrabă pe cele ale adevărului. C-am spus, la radio, în articolele mele, lucruri care te-ar fi făcut să roșești ori să te justifici în urbea unde toată lumea știa pe toată lumea. C-am iubit ca o toantă tot ce-a fost mai slab în juru-mi, cu patimi de sfârșit de lume. Că n-am învățat să rabd și să tac. Să fac compromisuri majore, ca să-mi asigur beneficii efemere.

Luigi Di Sarro

©Luigi Di Sarro

Că am plecat din țară, atunci când, pe aleea vedetelor, numele meu strălucea. Ce-mi lipsea, nu-i așa?

Ce nu ai vrut să înțelegi, mamă, este că am fugit și de tine. De conveniența ridicată la rang de politică de familie. De lipsa ta de flexibilitate. De lipsa totală de prietenie sinceră. Ții minte când, cu mari riscuri, ai cumpărat niște material de rochie de la navigatori, pe bani mulți pentru ca, în zilele următoare, să vezi exact același imprimeu pe o colegă de birou și să faci o criză de furie, fiindcă întotdeauna ți-a plăcut să fii unică? Pe mine m-a îngrozit secvența aceea, eram copil și mă uitam de jos în sus la tine.

Frumoasă și mândră femeie ai fost, toată tinerețea ta. Am crescut ca un satelit în jurul tău și al tatălui, martoră la iubirea perfectă dintre voi. Singură cu cărțile mele, din belșug, recunosc, într-o lume căreia îi aruncam întrebări la întâmplare și de unde primeam răspunsuri așișderea.

Ții minte când v-am dat, ție și tatei, manuscrisul complet al cărții mele, carte la care pusesem fiecare fibră a sufletului, să fiți primii care-l citiți. Era dactilografiat fără indigo, vărsat din rărunchi din prima, fără pauză, fără sincope, era perfect.

Ați răsfoit dezinteresați, spunându-mi pieziș să las prostiile, mai degrabă să-mi văd de familia mea, să las panaramele cu scrisul, să-mi găsesc un inginer destoinic. Am rupt manuscrisul, vreo două sute de pagini în unic exemplar, în ochii voștri, plângând și ficatul din mine. Mi-era greu, avusesem încredere, mi-ați dat amândoi cu tifla.

Mi-ați adus acasă, la masă, un amețit, timid și coleric, pe post de posibilă partidă, fiindcă provenea dintr-o familie bună, ții minte? Mi-a fost cea mai cumplită petrecere-pușcărie, m-am simțit la un pas să fiu vândută. Altă dată m-ați cărat la o familie din București care, nu-i așa, taman avea un băiat de-o seamă cu mine, dintr-altă familie cu pedigree. Bietul băiat și-a ars aripile în privirile mele de arzoaică și-a murit, dinlăuntru, în chinurile fiecărei scrisori pe care o scria la comandă și la care n-a primit niciodată, dar niciodată, răspuns de la mine.

Mamă am să-ți fac o confesiune: îl iubesc pe băiatul ăsta. Suprem. Să nu te mire, cred că asta trăiesc. O spun cu mândrie ție, celei ce n-a fost niciodată prietena mea. Și știu că nu mai ai nicio putere să mă iei la rost.

Posibil că nici acesta nu va fi destul de Făt frumos ca să mă merite, da-l iubesc de mi se taie calendarul și-mi cade-n celălalt Univers. O să sufăr, o să fiu fericită, o să văd. N-ai să-l cunoști, ai să-l vezi de sus, din cer.

Știu că-ți faci bagajele de plecare, mamă, e timpul tău, e vremea aceeași ca a mamei tale. Și plâng în fiecare zi, dar tu nu știi asta. Știu, în schimb, mamă, că am o cumplit de mare sete de adevăr și de viața mea. Dă-mi, mămică, voie să fiu eu, acum.

Eu te iubesc fiindcă ești mămica mea perfectă. Te țin de mână, tu apropiindu-te de Marea Trecere, cu gândul, mai întens ca niciodată. Te iert și pentru faptul că m-ai atenționat tot timpul că n-am ajuns doamna respectabilă, cu eșarfă aranjată pe sub pardesiul de primăvară pe care, nu-i așa, fiecare femeie de vârsta mea îl poartă. Screw them!

Te iubesc și îți promit că o să fiu fiica ta și în viața următoare. Ca să-mi duc cele nouă destine de copil cu drumul desenat de alții, pentru că așa pare să fie.

Acum, în clipele de pe urmă, mămică, sunt cu tine. E tot ce pot să fac.

Iar de copiii mei, am eu grijă să nu repete trauma mea.

Pe Magdalena o găsiți cu totul aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dragă tată, sunt copilul tău, așa mi s-a spus

Vreau să mor

Scrie-mi în inimă. Pieptul mi-l desfac singur

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,288 views

Your tuppence

  1. Liliana / 22 July 2015 9:15

    Am noduri in gat :). Si desi tendinta este sa spun “ai dreptate”, pentru ca stiu, poate nu la fel ca tine, dar in feluri similare, prin ce ai trecut, nu pot sa nu ma opresc un minut si sa ma gandesc la circumstantele vietilor parintilor si bunicilor nostri. Pe vremea lor (da, stiu cum suna asta) societatea judeca dupa anumite masuri. Asa cum pe vremea bunicilor bunicilor nostri judeca dupa alte masuri decat ale lor. Fiecare generatie, in functie de circumstantele politice, sociale, economice, culturale etc. a avut catusele ei, fiecare copil revoltat, pe fata sau in interior, impotriva parintilor, a ajuns la randul lui parinte impotriva caruia s-a revoltat alt copil. Daca am invatat un lucru a fost ca e usor sa judeci o persoana dar al dracului de greu sa privesti lucrurile din perspectiva lui/ei. Pentru ca inauntrul fiecarei persoane exista ideea ca “asa e bine, cum stiu eu”, si pentru ca fiecare persoana e in stare sa invoce o lista intreaga de argumente care sa ii sustina opinia.
    Divaghez :). Iarta-ma. Ce incerc de fapt sa spun este ca mama ta a actionat probabil asa cum a crezut ea ca e bine. La vremea ei asta insemna “bine”. Si desi ma bucur enorm pentru tine ca ai facut gestul, dureros de altfel, de a te smulge de prezentul ei si de a-l trai pe al tau, nu pot sa nu imi inghit o lacrima pentru ca ea, mama ta, poate ca nu a stiut cum, sau nu a putut, sa se sustraga prezentului propriilor ei parinti.
    Te imbratisez si iti doresc din tot sufletul sa ai parte de fericire, alaturi de cine vei alege tu!

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply
  2. Lili / 21 July 2015 18:59

    Ce pot sa zic?! Deocamdata mi-am pierdut cuvintele. Si am de reflectat serios asupra subiectului… atat.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Alinan / 21 July 2015 18:57

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 10
    Reply
  4. diana / 7 July 2015 12:25

    Lectii de viata

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  5. otilia tiganas / 4 July 2015 11:48

    Am lăcrimat, înaintând în text. Felicitări.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  6. mihaela lungu / 3 July 2015 14:08

    Vreau doar sa spun ca orice vei face pt copii tai, vot gasii mereu ceva la indemana sa te critice, sa te judece, iti vor urmarii viata cu ochi de copil, si iti vor amenda fie si cea mai mica greseala, poate mama ta s-a straduit sa-ti fie bine, dar nu a gasit calea spre sufletul tau, pe cat de minunata e realatia parinte-copil, pe atat este de complexa si imprevizibila, eu am judecat-o mult pe mama, mereu am avut senzatia ca tine cu toti barbatii din familie in detrimentul meu, regret si azi, pt ca dupa ce prietenele si-au aratat ipocrizia sufletului, am ramas doar cu mama, cred ca m-am facut pacate, si nu contenesc sa-i spun ca o iubesc, nu vreau sa fie prea tarziu sa-i spun ca am gresit, traiesc o drama cu fiul meu caruia i-am dat tot, asa ca a considerat ca imi poate calca sufletul in picioare, dar exista o vorba inteleapta cum ca “dreptatea copiilor nu e mai presus de greseala parintilor” generatia mea este ultima care isi respecta parintii si prima care isi respecta copii, fara ca sa i se raspunda cu respect, dar poate asta face frumusetea, iar patima asta exacerbata nu aduce nimic bun, in primul rand tie insati, ai iertat dar am senzatia ca inca nu poti merge mai departe…

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 1
    Reply
    • Magda / 5 July 2015 18:01

      Învățăm, iată, să navigăm în relația părinți- copii. Dureros de greu, o recunosc. Infinit de benefic, în realitate. Mulțumesc pentru comentarii.

      Thumb up 6 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro