Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Brâncuși își părăsea repede femeile, dar nu le uita niciodată

15 February 2020

Brâncuși a avut atât de multe iubiri încât îmi este greu să le țin minte. Prin atelierul și patul lui au trecut prințese, aristocrate de viță veche, industriașe, baronese, pictorițe, dansatoare, cântărețe, jurnaliste, scriitoare de avangardă, pianiste, miliardare americane sau pur și simplu femei anonime care au trezit prin ceva al lor un fior în el. Ele, elegate și sofisticate, el cu mânecile suflecate, cu o haină lălăie atârnând pe un tors masiv, hirsut, cu barbă și păr zbârlit, cu palme mari și aspre de la lucrul cu lutul și cu ochi blânzi, dar pătrunzători. Multe dintre aceste întâlniri s-au terminat printr-o operă.

Margit Pogany, pictorița unguroaică a fost model pentru, ghici cine, “Domnișoara Pogany”, “ibovnica nemuritoare” sculptată în 19 versiuni trecute prin marmură și bronz. Cu această sculptură conceptul de portret modern a primit definitiv alte înțelesuri. După ce s-au despărțit, cei doi au corespondat zeci de ani.

Aici, le vedeți pe toate.

Brâncuși își părăsea repede femeile, dar nu le uita niciodată. Cu multe a rămas prieten și a corespondat ani și ani. Domnul scuptor nu a stat pe loc nici cu sculptura, nici cu dragostea. A venit rândul prințesei putred de bogate Marie Bonaparte. Portretul ei, “Printesa X” a stârnit valuri de controverse pentru forma lui pornografică. Prietenia de zeci de ani cu Marcel Duchamp nici nu e greu de înțeles, dacă ne gândim cât sunt de asemănători amândoi în atitudine și concept. Amândoi au scandalizat și amândoi au modificat reperele artei contemporane.

Despre “Printesa X” Constantin Brâncuși îi spunea ziaristului Roger Devigne de la revista „L’ère nouvelle”: „Statuia mea, înțelegeți domnule, este femeia, sinteza insăsi a femeii, eternul feminin al lui Goethe redus la esentă (…) Cinci ani am lucrat, și am simplificat, am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Și ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele și fard pe obraji? (…) Nu asta este femeia! Pentru a degaja această entitate, pentru a aduce în domeniul sensibilului acest tip etern de forme efemere, timp de cinci ani am simplificat, am finisat lucrarea. Și cred că, biruind în cele din urmă, am depăsit materia. De fapt e chiar păcat să strici frumusețea unei materii sfredelind mici găuri pentru ochi, (sculptând) părul, urechile. Și materia mea e atât de frumoasă prin liniile acestea sinuoase, strălucind ca aurul curat și care rezumă într-un singur arhetip toate efigiile feminine de pe pământ“.

O altă relație a avut-o cu americanca de origine irlandeză Eileen Lane, mult mai tânără decât el, căreia îi spunea: „De ce nu vii cu mine în România? Asta îți va schimba ideile. Nu trebuie să-ți faci probleme de ce vor zice oamenii, te voi prezenta drept fiica mea”. A îmbrăcat-o într-o cămașă oltenească cusută cu motive vechi, a întins pe pământ pături țesute la război, în străchini de pământ a pus castane fierte și în ulcele de pământ a pus vin. Atunci când se toarnă pentru prima dată apă sau vin în ulcele de pământ se aude un sfârâit. Când irlandeza a întrebat ce se aude, Brâncuși i-a răspuns că este „glasul pământului, glasul iubirii”. După Eileen Lane a rămas lucrarea cu numele ei.

Léonie Ricou, o femeie bogată din înalta societate pariziană și o cunoscută protectoare a artelor și a artiștilor a inspirat lucrarea “Madame L.R”. Baronesa Renée Irana Frachon s-a transformat în „Muza adormită”. Brâncuși făcea o obsesie pentru lucrările sale și le-a repetat în mai multe materiale: lemn, bronz, marmură, ghips. Întâlnirea cu jurnalista Agnes Ernst Meyer s-a materializat în lucrarea “La Reine Pas Dédaigneuse”, iar la scurt timp după acesta atenția și-a abătut-o asupra Florencei, una dintre cele trei fiice ale lui Agnes, care era dansatoare și de la care ne-a rămas “Miracle”. Acesteia îi scria: „Te îmbrățișez mult, mult, mult, mult, mult… Am găsit cercelul tău printre pietrele mele și mă bucur că e în siguranță. M-am gândit și mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te imbrătișez din adâncul inimii și te aștept cu cea mai mare dragoste“ sau „Îți mulțumesc mult pentru fotografii, nu sunt rele deloc. Ai perfectă dreptate să spui că dansatorii sunt fenomene și nu rezultatul unei evoluții, în toate artele este exact la fel. Școala nu ne invață decât ceea ce știm. Drumul înainte este necunoscut, dar noi oricum mergem pe el, împinși de o nevoie inerentă tuturor lucrurilor: iată la ce mă gândeam când spuneam că facem ceea ce trebuie să facem și nu ceea ce bunul plac ne poate conduce să vrem să facem. Și această nevoie profundă, care ne macină în permanentă, e ca o piatră prețioasă, brută, pe care trebuie s-o lucrăm cu răbdare și metodă. Nu te omorî cu dansul… Caută să nu te obosești, căci oboseala excesivă descurajează, iar descurajarea repetată ucide încrederea în noi înșine. Or, n-avem decât credința spre a ne ghida, draga mea Florence“.

Genialitatea nonconformistă a scriitoarei Nancy Cunnard i-a inspirat mai multe lucrări. Așa s-au aflat în lume „Jeune Fillé Sophistiquée” („O fetișcană sofisticată”) și „Negresa blondă”. Între noi fie spus, de femeia asta erau îndrăgostiți jumătate dintre avangardiștii momentului, de la Tristán Tzara, Ezra Pound, Man Ray și William Carlos Williams la Lewis Wyndham, Aldous Huxley, Ernest Hemingway sau James Joyce.

Cea care l-a convins să își facă un testament prin care să clarifice cine va trebui să aibă grijă de operele sale de artă și de atelier a fost tot o pictoriță Sonia Terk-Delaunay. Asta după ce în 1956, Brâncuși a vrut să doneze statului român 144 de opere, dar a fost refuzat pe motiv că sunt opere fără nicio valoare. George Călinescu, Alexandru Graur și Mihail Sadoveanu au semnat refuzul operelor. În urma refuzului, Brâncuși le-a donat statului francez prin testament. Pentru că statul francez nu putea să accepte o donație de la un cetătean străin, și-a luat cetățenie franceză.

Se pare că pianista Vera Moore, căreia îi spunea Vrăjitoarea a avut cea mai mare putere asupra lui. Sonia povestea: “La o întâlnire de câteva ore din studioul lui Brâncuși, el mi-a povestit că după Vera nu a mai existat nimeni în viața lui, nu a mai atins nici o femeie. De bună voie și nesilit de nimeni a devenit un ascet. Această transformare a fost remarcată de toți, însă nimeni nu a pus-o în legătură cu Vera”.

A apărut și în limba română o carte cu scrisori de dragoste „Brâncuși și Marthe sau povestea de iubire dintre Tantan și Tonton”. Citind-o, ai spune că cea mai mare iubire a acestuia a fost Marthe. Constantin Brâncuși avea 49 de ani, se bucura de faima unui mare sculptor la Paris, iar prin atelierul său treceau adesea artiști de toate felurile, mai ales artiști din România. Marthe Lebherz avea doar 19 de ani, era balerină și se afla la Paris împreună cu prietena ei Lizica Codreanu, pentru cursuri de dans.

„Noaptea mi te aduce în brațe; te dezmierd, te sărut, îți spun vorbe dulci, mă joc cu cosițele tale; ziua lucrez – și gândurile mele nu te părăsesc. Apoi o luăm de la capăt. Ia spune-mi, drag Tonton, de ce nu mi-ai legat ultimele două scrisori cu comoara ta pe care știi că o ador? Asta m-a cam durut. Spune-mi, drag Tonton, deschide-ți larg inima, spune-mi tot, sinceritatea e cel mai frumos lucru, risipește grijile și liniștește sufletul, drag Tonton. De ce nu mai legi scrisorile? Mai bine nu făceai așa de la început, pentru că acum toată treaba asta mă chinuie. Spune-mi, drag Tonton, spune-mi repede.”

Din aceste scrisori reiese că Brâncuși o ceruse în căsătorie pe Marthe, iar ea acceptase; a fost singura femeie care a trezit în sculptorul român dorința de a trăi cu o nevastă. Ba chiar a încercat să cumpere un teren pe care să construiască o casă pentru familia lor. Totuși, nimic nu s-a întâmplat.

Peggy Guggenheim, o miliardară americană a venit în atelierul lui Brâncuși la sfârşitul anilor ‘30 să cumpere o versiune a sculpturii “Pasărea în văzduh”. Pentru a obține o reducere de preț, americanca pe care, ulterior, artistul o va alinta “căpriţa” şi “Peghiţa”, încearcă să îl seducă pe acesta. Între ei se naște o relație pasională. Peggy Guggenheim spunea despre Brâncuși că este când «ţăran viclean”, când “zeu adevărat” și scrie despre el că “obişnuia să se îmbrace frumos şi să mă scoată în oraş, atunci când nu-mi gătea. Avea un complex al persecuţiei şi întotdeauna era obsedat că oamenii îl spionează. Mă iubea foarte mult…”. În final, miliardara americanca este nevoită să dea 4000 de dolari ca să cumpere sculptura “Pasărea în văzduh”.

“Narcisistă, nesigură și vulnerabilă, Peggy adora să se afle în centrul atenției, manifestând o instabilitate și o voracitate pasională aparte, târându-l pe Brâncuși într-un vârtej amețitor, pur și simplu pentru că îl socotea jumătate zeu, jumătate țărănoi, dar trezindu-se la rândul său strivită de forța unui caracter chiar mai aprins și mai egocentric decât al ei. Pe cat de arzătoare, pe atât de efemeră, relația lor dură doar câteva zile, dar dupa mulți ani de la aceasta istorie, Madame Guggenheim avea să declare într-un documentar, în modul său complet lipsit de perdea, că „artistul era chiar mai bun decat operele sale și în orice caz, complet diferit de ceea ce te așteptai de la el”. (sursa)

Nici Maria Tănase cea de 25 de ani nu aș spune că a trecut ușor prin sufletul lui. “Când te ascult cum le zici, Mărie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înţelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu…Auzi? Mă-nţelegi?”. Asta nu l-a impiedicat să spună candva că dragostea lor “a venit la momentul oportun şi a durat exact cât trebuia, până când ne-am plictisit unul de celălalt”. Mariei Tănase nu i-a făcut nici o sculptură.

Mă opresc aici, chiar dacă numărul femeilor sale nu se oprește la cele amintite. Pare incredibil că a reușit să sucească mințile atâtor femei speciale, dar dacă te gândești că omul acesta, orfan de tată (care era tâmplar) la 9 ani, a fugit de vreo trei ori de acasă în copilărie, a fost spălător de vase, vopsitor de lână într-o boiangerie, servitor într-un han, că a făcut cu greu și prin muncă multă Școala de Arte Frumoase din București, apoi a plecat pe jos la Paris să facă și acolo Școala de Arte Frumoase, dar a ajuns abia după un an, cu un rând de haine ponosite, unde a învățat doar doi ani, pentru că la 30 de ani era limită de vârstă și a fost exmatriculat, iar când Rodin i-a spus să mai rămână ucenic în atelierul sau i-a spus: „Maestre, la umbra copacilor falnici nu crește nimic.”, nimic nu mă mai miră.

Îmi place să cred în glumă că Irina Rimes este încă una dintre femeile lui Brâncuși. Cu siguranță i-ar fi plăcut de moldoveancă și ar fi invitat-o în atelierul lui. Sper să nu se facă singură de ocară în această postură și să fie la fel de mișto ca celelalte. Brâncuși avea gusturi fine.

Adina Ștefănescu 

N red: “Cântăreața Irina Rimes a fost prezentată pe 13 februarie, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Muzeul Național de Artă al României, drept ambasadorul zilei Brâncuși, care va avea loc pe 19 februarie 2020, când se vor împlini 144 de ani de la nașterea celui mai important artist pe care România l-a dat lumii.”



Citiţi şi

Brâncuși, acum 100 de ani, la Festivalul Dada

Luchita Hurtado, pictorița care a întâlnit gloria la 98 de ani

Scrisorile de dragoste dintre Constantin Brâncuși și Florence Meyer

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro