Și vine și vremea alegerilor pentru capitală. Începutul: orașul București arată îngrozitor. Un kitsch locuit de cetățeni cărora nu le pasă, străbătut, într-un trafic oribil, de mașini scumpe conduse de șoferi care pare că și-au luat permisul ca penalul Piedone, la Pitești.
Trăiesc (din păcate, nu e zi să nu regret) preponderent aici de peste douăzeci de ani și niciodată – nici sub Videanu, nici sub Oprescu, nici sub Firea, nici sub Nicușor Dan – nu a fost mai mare jegul ca acum. Și nici mai puțină apa caldă.
Desigur, toate s-au degradat. Nu doar infrastructura, ci și oamenii sunt astăzi semnificativ mai proști decât erau acum un deceniu și jumătate. Cu toată inflația și cu tot coșul zilnic mai bogat. E o realitate, să mulțumim progresului tehnologic.
Există un film de cinema, care nu faci săli pline în România, dar face în alte părți ale lumii. Bugonia, de Yorgos Lanthimos. Cu Emma Stone, Jesse Plemons și Aidan Delbis. Înainte să plonjeze cu totul fantastic, atâta timp cât rămâne în interiorul realității că oamenii sunt în stare să creadă orice pentru a-și trata frica și furia, filmul (un remake după un sud-coreean de acum două decenii) e chiar bun.
Astăzi avem nenumărate frici, nu înțelegem ce am pierdut din viața noastră de când ne-am predat memoria mașinăriilor, am îmbrățișat stupidele rețele sociale și așteptăm inteligența artificială să ne mântuiască de povara gândirii.
Felul grotesc în care arată astăzi lumea post-sapienșilor (poștii) e ceea ce se întâmplă când se abandonează inteligența.
Indignarea e omniprezentă. Revolta e stimulată non-stop. Dar nu e o indignare deșteaptă și nu e o revoltă în direcția care trebuie.
Trăim în camere de ecou mânați de biciul urii conforme. Latră la ăia, latră la ăilalți, hai!
Între timp, desigur, bogații vor fi și mai bogați, capitalismul și mai nedrept și orice regim politic de extremă tragic și criminal.
Iar la București avem patriotism de strigătură, lumea redusă la marș. Avem candidați care candidează la orice, doar-doar vor primi o funcție și un scaun călduț sub dindărăt, avem megalomani cu probleme de echilibru mintal, avem prieteni ai mafiilor și oameni cinstiți fără putere, avem atârnache, paraziți la gloria altora, avem reziduuri ale anilor 1990, avem de toate, mai puțin o direcție și un corp de cetățeni care să își iubească orașul.
O indignare inteligentă înseamnă construirea de alternative democratice, înseamnă implicare în viața cetății, înseamnă sprijinirea inițiativelor civice, înseamnă o luptă cu efectele sărăciei sau bogăției de neam prost.
Bucureștiul de astăzi este opera mafiilor imobiliare și nepăsării cetățenilor. Orașul acesta mai există strict pentru că n-a venit cutremurul. Încă.
După care o să se jelească mult pe la români, ca într-o manea.
Degeaba.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cum lucrează binele prin domnul Trump
ChatGPT Health: când „prima întrebare” nu mai ajunge la medic
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
