Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ce ai făcut azi diferit de ieri să-ți fie mai bine mâine?

5 September 2018

Cu toții ne dorim schimbări majore în viață. Visăm cu ochii deschiși să ne trezim într-o dimineață și totul să fie diferit.

Ne dorim să luăm o pastilă minune și puf… suntem diferiți: alte obiceiuri, alte atitudini, altă personalitate.

Urmăm sute de cursuri de dezvoltare personală, citim zeci de cărți motivaționale și… stăm… și așteptăm minunea… să apară peste noapte o zână din povești cu bagheta ei magică și să ne transforme în ceea ce vrem.

Însă câți dintre noi sunt dispuși să facă ceva concret în direcția dorită? Câți suntem dispuși să ne schimbăm cu adevărat?

Toate experiențele prin care trecem ne produc schimbări în comportament, fie că vrem sau nu să acceptăm.

Unele le percepem, ne fac plăcere și suntem mândri de ele. Ne lăudăm în cele patru colțuri ale lumii cu rezultatele obținute. Și zâmbim cu toată ființa.

happy

Altele nici măcar nu vrem să le recunoaștem, le negăm profund. De parcă ne-ar fi rușine cu ele. Sau chiar frică…

Însă peste ani, când ne uităm în urmă, realizăm că nu mai suntem cine am fost la început de drum. Vedem că timpul și-a pus amprenta peste noi irevocabil și iremediabil…

Înțelegem cât ne-am schimbat…

Vor fi zile în care te vei simți extraordinar, pe val. Toate vor merge din plin. Norișorii ți se aliniază și sunt de partea ta în tot ceea ce îți propui.
Profită de aceste perioade! Iubește-le și bucură-te de împlinirea ce o simți. Sunt acele momente în care simți în toți porii că faci ceva pentru tine.

Pentru că vor veni, inevitabil de altfel, și perioade când vei fi în cădere liberă. Când nimic din ce faci nu mai are sens sau logică.

Acestea sunt clipele în care este nevoie să te iubești mai mult pe tine însuți, să nu renunți la visul tău, la tine.

Simplu fapt că la finalul zilei ești viu și respiri e o victorie. Poate ți se pare mică, însă ea va face diferența majoră în viitor.

Nu te opri să faci pași mici, fie ei în stânga sau dreapta direcției în care crezi că ar trebui să mergi. Important este să nu te oprești.

Continuă chiar dacă ai căzut. Nu te abandona! Poți să o scoți la capăt în final.

Nu asculta fricile și limitările care te sabotează. Ascultă-ți inima! Intuiția te va ghida către acea luminiță de la capătul tunelului care îți este destinată doar ție.

Să lupți cu tine, cel vechi, cu obiceiurile care te storc de energie poate fi greu.

Să-ți accepți înfrângerile ca fiind parte din evoluția ta către ceva mai bun poate părea aproape imposibil.

Să-ți iubești cicatricile lăsate de experiențele prin care ai trecut ca să ajungi omul de care poți fi mândru azi este o bucurie.

Căci, da, adevărata schimbarea nu este ușoară. Cere muncă, implicare, voință și perseverență.

Schimbarea vine la pachet cu pierderea unor prieteni pe care îi considerai familia ta.

Schimbarea poate veni cu durere fizică și chiar boli… Ai încredere… continuă…

Să nu uităm că pentru a face curat într-o încăpere întâi faci mizerie, cauți să scoți ceea ce nu mai este de folos: regrete, frustrări, ură, gelozie.

Aerisești întreg organismul cu ceea ce îți dorești să devii și locul rămas liber îl umpli cu iubire, încredere, acceptare, iertare.

Nu te aștepta ca cei din jur să vadă efortul tău. Ei sunt preocupați cu propria lor viață, ca și tine.

Vei suferi și vei fi dezamăgit căutând aprobarea altora. Nu o fac cu rea intenție, o știi prea bine dacă stai să te gândești puțin.

Fă schimbarea pentru că așa decizi tu și simți că este cel mai bine pentru tine.

Nu accepta să te schimbi să fii acceptat de ceilalți. Asta ar fi un chin și cu prima ocazie vei reveni la vechile obiceiuri. Te vei încărca cu și mai multe frustrări, regrete, amărăciune.

Toate iau timp și muncă. Multă muncă cu tine însuți ca om.

Ești minunat cu fiecare decizie pe care o iei azi, diferită de ieri, pentru a-ți fie mai bine mâine!

Guest post by Diana

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Când viață îți dă lămâi, nu face limonadă!

Nu ești pregătit să fii bărbatul unei singure femei

Cine se bate singur în cuie pe cruce nu se transformă în Hristos

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,641 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro