Ce înțelege el dintr-un război?!

27 February 2022

Când l-am văzut prima oară pe nepotul meu, Darius, avea vârsta de… 4 ore și țipa ca din gură de șarpe. L-am îndrăgit imediat, amuzându-mă totodată că era singurul treaz, cu ochii mari cât cepele, și își striga nedumerirea propriei aduceri pe lume, în timp ce colegii lui dormeau liniștiți. Salonul era plin de nou născuți, iar ce m-a mirat a fost faptul că majoritatea erau băieți.

-Asta nu e bine, mi-a zis bunica, îngândurată, atunci când i-am povestit că mai toți bebelușii erau băieți.

-De ce nu e bine? am întrebat-o, și mai mirată.

– Lucrul ăsta prevestește război…

Cât de stranie mi s-a părut remarca ei! Mi-am dat seama că, oricât ar fi încercat să le ascundă de noi, rănile trecerii prin război nu aveau să i se șteargă vreodată din memorie. Iar teama izbucnirii unui alt război avea s-o bântuie toată viața. Recunosc că mi-a umbrit, pentru câteva momente, bucuria de proaspătă mătușă, însă am hotărât să nu iau în seamă vorbele ei. Erau traumele ei și i le înțelegeam cât mă pricepeam eu de bine, însă războiul, credeam eu, era ceva atât de învechit, că n-avea cum să mai coboare din paginile cărților de istorie, să ne întunece viețile, așa cum o făcuse cu bunicii noștri.

Pe cât de stranie mi s-a părut atunci remarca bunicii, pe atât de straniu mi se pare acum să știu că nepotul meu are exact vârsta pe care a avut-o bunicul patern, atunci când și-a pierdut viața în război: 21 de ani. Și chiar dacă mi s-a părut mereu tragic că a pierit atât de tânăr, abia acum realizez exact cât de tânar era! În anul ăsta ciudat, nepotul meu e de-o seamă cu bunicul.

tânăr soldat înainte de a pleca pe front în 1943 (sursă foto: replicahd.ro)

M-am bucurat când s-a scos obligativitatea stagiului militar, armata fiind, de-a lungul timpului, teama tuturor mamelor de băieți. Atunci când o însoțeam pe sora mea în parc cu nepoțelul, mă mai amuzam de discuțiile aprinse ale mămicilor, care vorbeau de armată, privindu-și cu îngrijorare micuții ce se dădeau, cuminți, în legănuș.  Mi se păreau când absurde, când ilare discuțiile ce îi priveau pe micii poznași.

Poate că totuși mă înspăimântaseră vorbele bunicii, fără să conștientizez, astfel că Darius s-a bucurat de toate jucăriile copilăriei, exceptând armele. Cred că a avut totuși o sabie și un scut, ba chiar 2-3 pistoale, primite cadou, însă  m-a încântat faptul că n-a fos prea atras de ele. Crescând, însă, am fost puțin dezamăgită că juca, împreună cu prietenii lui, jocuri video destul de violente. N-am înțeles niciodată atracția băieților spre violență. Și, poate părea ciudat, însă eu i-am văzut mereu pe liderii politici vechi și noi care au stârnit războaie, doar ca pe niște băieți care n-au realizat că au crescut și și-au înlocuit soldățeii de plumb sau, mai nou, războinicii virtuali, cu oameni în carne și oase, condamnați fără milă la moarte dintr-un vis scelerat de prea mărire.

electrocasnice * plita încorporabila

Spre surprinderea multora, așa cum știm, Rusia a atacat Ucraina. Întreaga planetă urmărește cu sufletul la gură desfășurarea evenimentelor. Dar mai cu seamă noi, românii, aflați atât de aproape. Rețelele de socializare vuiesc și ele. Poze și filmulețe la care comentariie nu mai prididesc. Majoritatea îl laudă pe tânărul președinte ucrainean și îl condamnă pe Putin. Alții intră chiar mai mult în detalii, strategii și predicții. Victimele sunt ucrainenii. Victimele sunt, de fapt toți cei obligați să treacă prin ororile unui război. Inclusiv rușii. Chiar și unii ruși protestează. Pe pancarta unui participant la protest scrie: “Sunt rus. Îmi pare rău.”

La Tbilisi, în timpul marșului de solidaritate cu Ucraina organizat în fața parlamentului georgian.

Recunosc, unele imagini aproape că nu le pot privi: oameni nevinovați, înghesuiți la metrouri, de teama bombardamentelor; unii părăsind țara, cu căței sau pisici vârâți, la repezeală în rucsac; copilaș trecând granița pe jos, doar cu un mic troller…

Foto: Alexandru Culac

Și totuși, din toate imaginile de azi, cel mai mult m-a impresionat un soldat rus capturat de ucraineni. Cu o constituție firavă, de adolescent, cu umerii căzuți și cu vocea gâtuită, răspundea la întrebări. Soldatul rus e născut în 2002. Ceea ce înseamnă că, pe vremea când eu ieșeam cu nepoțelul meu în parc să-l dau în leagăn, soldatul de azi era plimbat de mama lui în cărucior. Mai ieri se dădea în tiribombă. O fi apucat să se joace cu sabia de lemn? I-or fi plăcut pistoalele cu apă? Mai are încă jocuri Counter- Strike? Ce înțelege el dintr-un război?! Și totuși, chiar, ce-ar fi de înțeles?…

Ramona este autoarea cărții Nu mai caut succesul

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Freud’s Last Session

Luna Nouă din Gemeni de pe 6 iunie 2024 – Venus promit dragoste, pace, bani și succes

Aș fi vrut să-mi fi spus cineva

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro