– Mă iubeÅŸti până la soare, ÅŸi până la lună, ÅŸi până la cer?
– Da, da, te iubesc!
– Mamă, da’ mă iubeÅŸti până la soare, ÅŸi până la lună, ÅŸi până la cer?
– Da, te iubesc până la soare, până la lună ÅŸi până la cer. Te iubesc mult de tot!
– Åži până la Dumnezeu?
– Până la Dumnezeu ÅŸi înapoi!
– Pot să spun ceva urât?
РCe ai putea spune tu ur̢t?
Tace o clipă. Mă întorc spre el, să îi văd faţa. Zâmbeşte, ezitând dacă să spună sau nu.
– Mă iubeÅŸti până la moarte?
Uf!
– Te iubesc până dincolo de moarte, copilul meu.
– Da, mamă, da’ mă iubeÅŸti până la moarte? Åžtii tu… până la moarte!
– Copilul meu, te iubesc mai mult decât până la moarte. Åži dacă am să mor, tot am să te iubesc. Indiferent ce se va întâmpla, eu am să te iubesc.
– Dar până la moarte, mamă…
– Nu pot doar până la moarte, fiul meu. Åži până la moarte ÅŸi dincolo de ea!
– Până la Infinit?
– Până la Infinit!
– Doar Dumnezeu ÅŸtie să numere până la infinit! Că el nu moare niciodată, da? …Mama?
– Da?
– Doar bunicile mor, da, mama? Bunicii, nu!
Tac. Nu vreau nici să-l mint, dar nici să-i spun adevărul.
– BăieÅ£eii nu mor, doar fetiÅ£ele, da, mama? Bunicile mor… nu vreau, mama, să fii bunică!
Iar tac. De ce oare e aÅŸa greu?
– Eu nu vreau să îmbătrânesc, mama. Åži nici tu!
– Eu vreau să îmbătrâneÅŸti, puiul meu. Vreau să îţi trăieÅŸti viaÅ£a, să te bucuri de ea!
Tace el.
– Am să te iubesc, mama, ÅŸi după ce ai să mori. După ce ai să mori ÅŸi ai să fii altceva, eu tot am să te iubesc. Ai să ai alt corp… adică altă formă, iar eu am să te iubesc aÅŸa cum eÅŸti. Am să te iubesc infinit, mama mea frumoasă!
Când ai să mori tu şi am să mor şi eu, ne vom întâlni în acea lume?
– Nu ÅŸtiu. Mi-ar plăcea, dar nimeni nu ÅŸtie ce e după.
– AÅŸ vrea să mă întâlnesc cu tine după. Altfel, am să te uit. Vreau să fim împreună acolo pentru că îmi place de tine. Când ai să mori, să mă aÅŸtepÅ£i ÅŸi pe mine să fim împreună toÅ£i trei.
Mama?
– Da!
– Pământul sângerează? Oare suferă? Care e sângele pământului? Åži Dumnezeu a fost copil, da?
*
Sunt atentă la tigaie, să nu se ardă gogoşile. Cei doi băieţi de cinci ani sunt ca două termite în jurul meu, cu mâinile în făină, în apă, în aluat, bombardându-mă cu întrebări.
– Silvi?
– Da!
– Åžtii când e cel mai bine să mori?
La asta nu m-am gândit.
– Nu am idee. Când e cel mai bine să mori, Ami?
Cu puşcociul în mână, murdar de aluat pe faţă, mă priveşte serios peste generaţii:
– Cel mai bine e să mori la sfârÈ™itul lumii.
– Aha, la finalul spectacolului.
– Da, atunci e cel mai bine să mori.
Ne-au ieÅŸit bune gogoÅŸile.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
FeÈ›ele suferinÈ›ei – Pieces of a Woman
APEL: Tineri artiști, căutăm bunici care să ne învețe pasiunile lor
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
