Ruptura de menisc este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale genunchiului la adulți. Studiile publicate în spitale universitare din România arată că aproximativ 30–35% dintre artroscopiile de genunchi sunt efectuate pentru această leziune. Prevalența ridicată nu ține doar de sport, ci de modul în care ne folosim genunchii zi de zi: mișcări de rotație, eforturi bruște, perioade lungi de sedentarism urmate de activități intense, precum și uzura naturală după vârsta de 40–45 de ani.
Meniscurile sunt două structuri fibrocartilaginoase care au rolul de a stabiliza genunchiul, de a distribui uniform greutatea și de a proteja cartilajul articular. Pentru că suportă o parte importantă din încărcarea mecanică, devin vulnerabile atât la traumatisme, cât și la modificările structurale care apar odată cu vârsta.
Cum apare ruptura de menisc? De la traumatismele cotidiene la „weekend warriors”
Există trei mecanisme mari și clare prin care meniscul se poate rupe.
1. Traumatismele de rotație, chiar și banale.
Cele mai multe rupturi traumatice apar în contexte obișnuite: o mișcare de răsucire a genunchiului în timp ce corpul se rotește peste un picior încărcat, o schimbare bruscă de direcție, o coborâre rapidă din mașină sau o ridicare făcută într-un unghi nepotrivit. Nu intensitatea mișcării provoacă ruptura, ci torsionarea genunchiului într-o fracțiune de secundă în care articulația nu este pregătită.
2. Uzura fibrocartilajului după 40–45 de ani.
Structura meniscului se modifică natural odată cu înaintarea în vârstă: devine mai rigidă, mai fragilă și mai predispusă la rupturi chiar și fără un traumatism evident. De aceea, multe rupturi degenerative sunt descoperite întâmplător la RMN, la paciente care acuză doar dureri difuze sau senzația de disconfort la mers.
3. Fenomenul „weekend warriors”.
Descris în reviste medicale internaționale și vizibil și în România, acest profil se referă la persoanele care fac sport rar, doar în weekend, dar cu intensitate mare: alergare de distanță după luni de pauză, tenis „de relaxare” jucat energic, schi o dată pe an, antrenamente HIIT după perioade de sedentarism. În aceste situații, musculatura nu oferă suficient suport articulației, iar meniscul preia brusc o încărcare pentru care nu este pregătit.
Cum se manifestă ruptura și care sunt opțiunile reale de tratament
Cele mai frecvente simptome sunt durerea localizată pe linia articulară, umflarea genunchiului, senzația de blocaj sau de „agățare” în timpul mișcării și durerea la ghemuire sau la urcat scări. Rupturile traumatice pot produce un „pocnet” în momentul accidentării, în timp ce rupturile degenerative au un debut mai blând.
Diagnosticul se stabilește prin evaluare clinică și RMN, care arată exact tipul și localizarea leziunii. Sunt două direcții terapeutice principale:
1. Tratamentul conservator.
Recomandat în leziunile degenerative și în anumite rupturi stabile. Include scăderea temporară a încărcării, antiinflamatoare la nevoie și programe de kinetoterapie axate pe întărirea cvadricepsului, hamstring-urilor și controlul mișcării. Studiile arată că, la multe paciente de vârstă mijlocie, recuperarea prin exercițiu poate fi la fel de eficientă ca intervenția artroscopică pe termen mediu.
Unele paciente aleg să integreze în plan metode naturale cu rol antiinflamator și de susținere articulară; detalii pot fi găsite în prezentările dedicate: ruptura de menisc tratament naturist.
2. Tratamentul chirurgical (artroscopic).
În rupturile instabile, în blocajele articulare sau în rupturile tip „bucket-handle”, chirurgia este soluția. Există două abordări:
-
meniscectomia parțială (îndepărtarea fragmentului rupt, cu păstrarea țesutului sănătos),
-
sutura de menisc (repararea leziunii), preferată la paciente tinere și active pentru că protejează mai bine genunchiul pe termen lung, deși necesită o recuperare mai lungă.
După meniscectomie, revenirea la activitățile obișnuite se face în 4–6 săptămâni. După sutură, recuperarea completă poate dura 3–4 luni, iar revenirea la sportul intens 4–6 luni.
Ce putem face pentru a preveni ruptura și pentru a proteja genunchiul
Prevenția ține în mare parte de comportamentul nostru zilnic. Cel mai eficient mod de a proteja meniscul este întărirea musculaturii care stabilizează genunchiul: cvadricepsul, hamstring-urile și fesierii. Controlul greutății este esențial, pentru că fiecare kilogram în plus înseamnă aproximativ patru kilograme de presiune suplimentară pe genunchi la fiecare pas.
Vitamina D — frecvent deficitară în România — influențează funcția musculară și echilibrul. O alimentație adecvată în calciu (lactate fermentate, migdale, broccoli, apă minerală bogată în calciu) și acizi grași omega-3 susține sănătatea articulară și procesul de recuperare. Colagenul hidrolizat și vitamina C pot fi utile în reducerea rigidității articulare, deși nu repară meniscul.
La fel de important este ritmul în care reluăm activitatea fizică. Intensitatea trebuie crescută progresiv; antrenamentele bruște, după perioade lungi de pauză, sunt terenul ideal pentru accidentări.
Citiţi şi
Genunchiul nu se „uzează” inevitabil
Hernia de disc lombar – ce trebuie să știi de la primele simptome până la recuperare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
