Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cum l-am cunoscut

11 June 2019

– E timpul, mi-am spus în minte, în timp ce pleoapele refuzau să se ridice.

Era o zi de luni, ca toate zilele de luni ce deschid o nouă săptămână de lucru, după 48 de ore libere, petrecute cu prietenii prin cluburi. Și cât de grea este trezirea într-o astfel de zi… Dar era timpul! Era timpul să binecuvântez noul început, să mă îndrept spre biroul unde mă așteaptă cana aburindă de cafea din partea lui Ellan și florile proaspăt aranjate. Era timpul să îmi salut colegii și să semnăm un nou contract cu asociații noștri, ce avea să îmi asigure un cont gras în bancă pentru viitorul concediu. Era timpul să îmi caut un tapet nou pentru living și un set de pahare pentru scotch.

După minute în șir în care mi-am terorizat vecinii cu vocea mea țipătoare – fiindcă numai cântat nu erau acele zbierete de la duș – mi-am încălțat pantofii cu toc cui și am ieșit în grabă pe ușă. Nu am avut răbdare să aștept ascensorul, așa că m-am descălțat, coborând în grabă cele patru etaje ale blocului. Vântul bătea puternic, împingând violent ușa blocului. Cu greu o închid și caut cheile de la mașină.

– Fir-ar!!! Erau în cealaltă poșetă!

Fluier ca un birjar după un taxi, dar n-am noroc. Resemnată, mă îndrept spre metrou, dar nu destul de repede cât să nu mă prindă ploaia. “Minunat! Acum o să mi se strice și machiajul!” Iuțesc pașii, încep traversarea în fugă, pe roșu, știind că mai am câteva secunde la dispoziție, și… brusc sunt împinsă înainte cu putere de două mâini, aproape să mă dea jos. În spatele meu, o frână, o bufnitură, voci, întorc capul și pe asfalt… era întins un bărbat de vârsta mea. A traversat grăbit în urma mea, la fel ca mine. Mă aplec să văd dacă e conștient, dacă pot să ajut. Apa din părul meu se scurge peste fața lui. Este conștient, îl dor foarte rău capul și umărul. Salvarea sosește rapid și primește primul ajutor. Eu încep să plâng, de frica a ce-ar fi putut să fie, de durerea lui… habar n-am, dar îmi e greu să mă liniștesc. Medicul ne crede împreună și mă invită să urc în salvare. Urc mecanic, nu mă întreb “Ce caut eu aici”…

Citiţi şi Accidentul

Încep întrebările despre tânăr. Nu ştiu ce să îi răspund, așa că tac privind spre bărbatul întins pe targă. Medicul mă crede în stare de șoc, își aşază mâna pe umărul meu, mă asigură că totul va fi bine. La spital, rămân să aștept afară, dar mă aplec, îi sărut fruntea și îi strâng mâinile împreunate. Ele m-au împins din calea mașinii.

– Mulțumesc! îi șoptesc printre lacrimi. El clipește că a înțeles.

Am stat apoi în ploaie minute în șir, m-a udat până la piele și până la frison. Ce așteptam, nici eu nu știu, dar ceva nu mă lăsa să plec din acel loc. După câtva timp, a ieșit. Avea umărul și mâna stângă în ghips, șchiopăta, părea ușor dezorientat. Când m-a văzut, a zâmbit și a venit spre mine.

Nu mai era timp pentru cafeaua aburindă de la birou, nu mai era timp pentru dimineața proaspătă, nu mai era timp pentru mirosul florilor, nu mai era timp pentru semnarea noului contract, pentru bani mulți, pentru un tapet nou sau pentru alte lucruri ce aduc bucurii de scurtă durată… E timpul doar pentru binecuvântarea vieții și a unui nou început.

Guest post by Laura Ştefan

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cum am reuşit în cinci ani ce nu am reuşit în 50

Ce faci când găsești mașina lovită în parcare

Voi chiar ați înnebunit cu totul?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
698 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro