Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Despre otravă și feluritele ei întrebuințări

1 December 2018

VICTOR CHIRCUTe-am urît. Da, te-am urît. Cît de ciudat poate fi să spui că urăști pe cineva chiar și în mijlocul celei mai mari iubiri. Există oare două trăiri atît de diametral opuse ce pot coexista în același timp? Să simți că te fărîmi de iubire adică și să trăiești în același timp durerea și încrîncenarea urii? O ură care, indiferent de cît de cerebrală și viscerală ar fi ea, să nu poată anula iubirea?

Există oare iubiri supuse testului urii, supuse testului ridicării și coborîrii în fiere și durere oarbă? Este oare iubirea destinată ridicării ei anevoioase pe culme doar pentru a-i fi testată capacitatea de echilibru și rezistența la vînturi potrivnice, lipsită de ancore și frînghie? Barcă azvîrlită pe apă, fără vîsle, fără colac de salvare. Dacă este iubirea o boală de ce îi poate fi antidot numai ura? În lături cu această fiolă plină ce nici nu ucide nici nu lasă în urmă limpezimea minții și a trupului.

Te-am iubit și te-am urît în același timp. Te iubesc și da, te urăsc și acum. Mi-ai refuzat izbucnirea nervoasă, ai invocat ruperea liniștită, civilizată. Civilizație… Cum ai putut să invoci civilizația atunci cînd în mine nu circula nici măcar un atom de liniște civilizată? Ai vrut să pleci, mi-ai răpit revolta și negarea. Mi-ai smuls dreptul de a nega și de a mă revolta. M-ai redus la simplu spectator al piesei de teatru a plecării tale. Ai spus că dacă te iubesc trebuie să te las să pleci. Te-am lăsat. Nu aveai însă nici un drept să îmi furi exteriorizarea durerii, să îmi furi țipătul și zbaterea nervoasă a obrajilor și a frunții.

M-ai dezarmat spunîndu-mi că nu te-am iubit dacă nu te las să pleci în liniște. Liniște… Ce te face să crezi că există compatibilitate între iubire și liniște, între iubire și calm? Mi-ai cerut o iubire civilizată. Cum te-aș fi putut eu iubi civilizat cînd aș fi preferat ca totul să se termine atunci și acolo? Cum ai putea crede tu că te-am iubit civilizat din moment ce mi-aș fi dat demisia din viață pentru a nu mai vedea golul pe care l-ai lăsat în urmă?

Nu este nimic civilizat în iubire. Nu te-am iubit conform regulilor și normelor. Te-am iubit zbuciumat, haotic, cu puls de o sută optzeci și lipsă de văz. Ai cerut totuși să te las să pleci fără scene, fără revoltă. Și mi-ai înfipt cuțitul cuvintelor, mi-ai spus că dacă nu o fac înseamnă că nu te-am iubit.

Te-am lăsat să pleci. Mut. O muțenie pe care mi-o urăsc și care mă dezgustă. Îmi este scîrbă de mine că te-am lăsat să pleci așa cum ai vrut. Ai văzut în tăcerea mea iubirea pe care, plecînd, ai fost convinsă că ți-am purtat-o. Acum mă urăsc și te urăsc. Te urăsc pentru că nu m-ai lăsat să urlu și să țip, să mă împotrivesc. Mă urăsc pentru că am făcut-o, pentru că m-am resemnat în fața cererii tale.

femeie trista

Te-am iubit? Da, te-am iubit și încă te mai iubesc, amestecat cu ură, scurtcircuitat. Nu te-am iubit însă așa cum ai aflat atunci cînd te-am lăsat să pleci așa cum ai vrut și cum ai cerut. Te-am iubit oricum altcumva numai civilizat nu. Iubirea mea nu acceptă regulile societății. Le calcă în picioare și există în afara lor. Iubirea mea este o proscrisă ce aleargă liberă, eliberată de lanțuri și legi. Și singura care a reușit să o lege și să o azvîrle în întunericul închisorii ai fost tu. Atunci cînd ai plecat.

Îmi rămîne antidotul. Și îl plimb printre degete. Să îl iau sau să nu îl iau? Să sting iubirea asta într-un ultim act de revoltă sau să te iubesc pînă la capăt așa cum mi-ai cerut, civilizat?

Pe Victor îl găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Era sau nu era ea?!

Un cadou pentru Maria

Mihaela Șchiopu, magiciana cu pensule și culori de la onco-pediatrie: „apropierea acestor copii mă face să am bun simț. Și nu vorbesc de politețe”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
894 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro