Dor de părinții mei, tineri

Adriana Tîrnoveanu

2 June 2017

adriana-tirnoveanuNu cred că există om să nu adune în categoria „amintiri din copilărie” întâmplări demne de dus până colo… peste timp, când viața nu va mai părea mereu un nor plutitor cu vise ce se pot îndeplini. Clar, am și eu câteva poveşti demne de acest minunat subiect. Poveşti simple, care scot din înlăuntrul meu tot frumosul, nostalgia şi toate miresmele copilăriei mele, ceea ce îmi arată cât de dor îmi e de părinţii mei tineri, de viaţa lipsită de griji, de parfumul vremurilor de demult cu patină şi panglică albă, numa’ bună de prins în păr, să porţi cu tine, mereu, în fiece minut, aerul că totul e continuu şi nimic nu se termină.

Nu sunt mamă, nu ştiu nimic din frământările şi acţiunile prezente, din întrebările actuale, nimic din acele „de ce-uri” de serviciu, de noile preocupări copilăreşti sau nu. Nu mă dau din nou pe tobogane, nici nu alerg iar prin iarba udă cu un mic-micuţ de mână, explicându-i despre verdele ierbii, murmurul pădurii şi zâmbetul soarelui. Nu învăţ pe nimeni tabla adunării sau înmulţirii, nu îmi fac griji aducătoare de spaime la gândul fiecărui pas făcut fără mine; nu plâng, nu râd, nu mănânc, nu cânt… nu gătesc pentru copilul meu.

tricileta, copilarie

Copilăria de acum e un basm SF la care asist, din afară, amuzată sau indignată de ceea ce văd. Şi totuşi, nu mi-e greu fără şi nici nu port dureri sau regrete. Mă uit la părinţii din jur şi ştiu că e o aventură să creşti un copil în aceste vremuri, deşi cred că totdeauna a fost şi fiecare, la rândul său, a gândit asta. De asta mă întorc la miresmele copilăriei mele, singura ştiută, adulmecată, trăită şi readusă în simţiri prin poveşti cu zâne în carne şi oase, cu nume proprii şi chipuri dragi. Oamenii mei ce mi-au spus că dorul se parcurge pe distanţa Buzău-Braşov, cele două repere ale mele: una cu parfum de brad, de munte, de ape repezi, de măcriş şi alune de pădure şi alta de piatră seacă, de pământ crăpat, gârlă nisipoasă, căldură sufocantă, Crivăț, de chirpici, de găini, vaci şi coţofene furăcioase.

Copilăria mea s-a născut la sat şi a poposit în oraşul de sub Tâmpa ca într-o poveste cu multe capitole şi desene perfecte. Nu aveam rochiţe frumoase, nici funde în păr, cum m-a întrebat pe mine într-o zi o veche prietenă, ce acum îmi e doar o amintire, deşi trăieşte; nu am primit dovezi palpabile de iubire, ci doar sărutări pe furiş şi cuvinte de alint, bijuterii de preţ acum, iar, din când în când, câte o mustrare zdravănă, tot de drag, spun ei.

Copilăria mea a avut ghete roşii cu cel puţin un număr mai mare, miros de fân şi cărţi de poveşti din care nu-mi citea nimeni, de gogoşi şi plăcintă cu brânză, de dovleac copt şi nucă, de miere, de seminţe negre, de mamaie tânără, de mamă cu ochi blajini.

Copilăria mea a avut haine croşetate cu drag, căciuli trase pe urechi şi fulare colorate ca un curcubeu. Mirosul pâinii de casă, unsă cu unt, amestecat cu cel de vopsea şi diluant al tatălui şi cu ceai de tei, totdeauna venite, după ce el ne trăgea cu sania, în puţinul timp petrecut cu noi, fetele lui.

Copilăria mea e prinsă în tabloul minţii, într-o pânză imensă, care face ape, ape şi îşi schimbă imaginile cu ajutorul amintirilor, lăsând în suflet dâre de drag şi nostalgie, de vremuri perfecte în imperfecţiunea lor, cu iz de vechi şi de trecut, mereu umed de lacrimi, mereu cu zâmbet de iubire, mereu prins în inima mea cea matură, fără aer copilăresc, prea serioasă şi prea plină de actual.

Mi se spune mereu că-s înfiptă bine în realitate. Poate că da, așa mă simt eu confortabil, însă îmi adun amintirile și le așez într-un album imaginar pe care-l răsfoiesc când am nevoie de puterea altora, trecând ușor mâna prin păr, de parcă aș vrea să-mi împodobesc tâmpla cu florile copilăriei. Şi atunci, m-aş întreba cine aş fi eu, dacă nu m-aş întoarce, măcar prin cuvinte, în vremurile când toţi cei dragi purtau parfumul tinereţii? Habar nu am…

Pe Adriana o găsiți întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Despre bunătate

Se născuse zeiță

Fără net, viața e pustiu…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,998 views

Your tuppence

  1. Nicoleta Ioniță / 2 June 2017 23:40

    A fi mamă acum e echivalent cu a fi mamă atunci. Nu cred că e vreo diferență. A, că toate au evoluat și că e firesc să se facă apel la acel “pe vremea mea”, asta e altă discuție. Știi că sunt părinte de copil, iar cea mai mare apreciere pe care am primit-o ca mamă a fost atunci când fiica mea mi-a spus că multe dintre colegele ei și-ar dori o mamă ca mine. Am vrut să fiu altfel decât părinții mei, chiar dacă s-au străduit să-mi ofere tot ce era cu putință atunci, îi simțeam departe..Mult prea ocupați, mult prea obosiți, nu-și dădeau seama că anii trec, eu cresc și că într-o zi se vor trezi fără copilul din mine. Primul sărut pe frunte primit de la tatăl meu a fost pe la vârsta de 11ani, când mă întorceam dintr-o tabără. De altul nu-mi amintesc, iar de la mama nu știu s-o fi primit vreunul. Cu toate astea au fost niște părinți minunați. Tata s-a dus. Mama e și acum la fel de închisă în carapace ..Cu toate astea amintirile din copilărie sunt cele mai de preț.

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply
    • Adriana / 29 July 2017 11:28

      Indiferent cum ne sunt amintirile, bine ca le avem cu tot ansamblu – familie; unii nu au acest privilegiu, si, din pacate, chiar tu stii ce inseamna ca fiica ta sa traiasca avand amintirea plecarii definitive a unuia dintre parinti. Eu imi pretuiesc mai tare fiecare frantura de copilarie, tocmai neputand oferi cuiva acest dar.

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro