Eclipsă parțială de Lună în Gemeni – marea lecție a simplității

29 November 2020

Pe 30 noiembrie 2020, la ora 11:29, ora României, se formează o Eclipsa parțială de Lună în Gemeni.

Eclipsele reprezintă adesea puncte de cotitură sau momente critice în viața noastră. Este bine să știm că o Eclipsă de Luna este o Luna Plină mai puternică, cu efecte de durată, emoțiile sunt sporite, ceva vine în lumină în acest moment și, dacă vom fi atenți la aceste emoții ale noastre, cu siguranță ne putem da seama ce trebuie să modificăm, să eliminăm sau să adăugăm vieții noastre pentru a ne simți bine. Emoțiile intense asociate cu acest moment de eclipsă pot acționa ca un ceas deșteptător în special pentru Gemeni, Săgetători, Fecioare, Pești (cei născuți în jurul datei de 30 mai, august, noiembrie, 1 martie).

Cuvântul Eclipsă înseamnă “a abandona, a pleca, a dispărea, a depăși ceva și pe cineva, a pleca pe furiș, a depăși prin merite și prin valoare, a pieri”. Acum, putem experimenta o parte din definiția eclipsei, suntem forțați să eliberăm și să vindecăm rănile adânci, să depășim temerile vechi, să depășim modelele relaționale vechi care ne afectează sinele nostru divin.

©Iulia Șchiopu

Semnele Gemeni-Săgetător sunt opuse, dar au în comun aceeași calitate – sunt semne mutabile. Ambele semne se ocupă de puterea minții, dar în feluri diferite: dacă semnul Gemeni crede mai mult în puterea minții raționale, pământești, semnul Săgetător crede în puterea minții subconștiente, în puterea minții divine care nu greșește.

Semnul Gemeni este despre comunicare, dialog, comunitate locală, aici și acum și despre conectarea punctelor de vedere. Gemenii sunt curioși și flexibili și caută activ ideile noi. Se cufundă în societate pentru a obține noi puncte de vedere. Cu o curiozitate sănătoasă și o abordare pozitivă a vieții și a altor oameni, Gemenii îmbrățișează ideile și experiențele noi fără a sta prea mult pe gânduri, chiar dacă acestea nu îndeamnă spre adevărul problemei. Umbra semnului Gemeni poate include bârfă, fixarea pe detalii inutile, dualitate, denaturarea adevărului, împrăștierea energiei în prea multe direcții.

Săgetătorul este un semn de foc preocupat de adevăr, libertate, expansiune, credință. Căutând întotdeauna noi orizonturi, acest semn este înzestrat cu intuiție, spontaneitate și credință în sine. Cu semnul Săgetător, căutarea Adevărului și a Legii Cosmice este primordială. Umbra semnului Săgetător poate include aroganța, lipsa unui scop, lipsa de tact și impunerea cu forța a adevărului lui în detrimentul ideilor noi sau al sentimentelor altora, lăcomie, fără restricții, fără responsabilități.

Dacă Luna în Gemeni păstrează vechile noastre modele de gândire, Soarele în Săgetător, prin lumina trimisă spre luna, ne poate forța să vedem unde ne amăgim, unde încercăm să spunem “merge și așa”, unde suntem păcăliți, ademeniți de teorii false, de lideri falși, de șefi fără valoare, de povești înșelătoare.

Cu semnul Gemeni, un semn mutabil, vorbim despre “alegeri” și această eclipsă de lună poate fi apogeul “alegerilor“ noastre din trecut. Semnul Gemeni este și semnul informației/comunicării, astfel încât eclipsa ar putea aduce mari dezvăluiri, oportunități de a vedea pe propria piele ce se întâmplă atunci când credem poveștile, ficțiunile celorlalți fără a încerca să le trecem prin filtru nostru mental. Este timpul să vedem adevărul și să nu ne lăsăm iarăși păcăliți, ademeniți, acceptând astfel să trăim în minciună.

Avem două opțiuni, fie refuzăm să gândim cu mintea noastră, refuzăm adevărul și rămânem să trăim în poveștile create de alții, fie începem să spunem stop poveștilor create de ceilalți și gândim cu mintea noastră tot ceea ce întâmplă în viața reală.

Competențele semnului Gemeni țin de comunicare, așa că această Eclipsă ne ajută să clarificăm problemele apărute în viața noastră, în mediul în care trăim, muncim, în relațiile apropiate. Documentele, actele, sunt tot o formă de comunicare, deci această lunație poate face lumină în tot ceea ce este nedrept, ascuns, viciat.

(…)

Marea provocare adusă de această eclipsă vine prin aportul Nodului Nord în Gemeni (ceea ce ar trebui să facem)  ce ne cere să vedem lumea dintr-o perspectiva simplă, de bun-simț, să facem ceva concret în loc să filosofăm la nesfârșit. Este timpul să învățăm arta dialogului, arta conversației, să ne stăpânim aroganța. Așadar, lucrurile simple devin cele mai grele în această perioadă, dar marea lecție a acestui moment este despre simplitate, o cheie a liniștii, o dietă a sufletului, o refacere a legăturii cu Dumnezeu. Trebuie să trecem dincolo de crustă înșelătoare a lucrurilor și să ne bucurăm de bogățiile nebănuite ale simplității.

(continuarea)

Iar aici găsiți influența acestei eclipse pentru fiecare zodie. 

Mulțumim, Adriana Tudosă!



Citiţi şi

14 decembrie 2020 – Eclipsa totală de Soare în Săgetător și zodiile

Horoscopul lunii decembrie 2020

Ce meserie ți se potrivește în funcție de zodie?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro