Express beauty by Monroe

Mihaela Cârlan

7 August 2013

Nu mai am nici 20, nici 30, nici 40 de ani 🙂 și nu-mi place cuvântul “express” decât dacă e legat de Orient, highway, check-in ori delivery. Altfel, îl asociez cu graba, care, nu-i așa?, strică treaba. Astea-s softurile moștenite, dobândite, cu ele defilăm… Până într-o zi, iar ziua asta, pentru mine, a fost în iulie, când am răspuns unei invitații, mai mult de dragul prietenei care o făcuse decât tentată de eveniment, la deschiderea unui express make-up&hair lounge. Care se mai chema și Monroe, nume pe care n-a mai îndrăznit nimeni să-l folosească până acum. Și uite-așa a apărut prima bilă albă, pentru curaj.

În mintea mea, o imagine ca cea de mai sus și una în care cineva ți-ar putea pune azi “fața de divă” repede, cu pricepere, convenabil, cu produse bune, și mai ales fără programare, nu se împăcau defel. Așa încât, rezervele erau cam cât jumătate din Casa Poporului.

Cât despre coafatul la cineva nou, nu mai e nevoie să amintesc cred de grijile care-ți pot spulbera siguranța și liniștea dintr-un scaun cunoscut: nu-ți știe părul, gusturile, mofturile chiar, și dacă nu e vorba de operațiuni mai complicate ca tunsul ori vopsitul. Dar, din nou, ideea de urgență pe care o poți rezolva fără programare, de la 8 dimineața până la 11 noaptea, era o tentație care mai trimitea din prejudecăți la plimbare.

Ei, și cu toate aceste gânduri, am ajuns la mini-salonul Monroe, Express by day/Diva by night. Care arată într-un mare fel, gândit cu imaginație și executat cu atenție pentru detaliu. Chiar dacă e un loc în care prin definiție nu petreci mult timp, atât cât stai, te simți bine și dacă aștepți pe cineva (există o terasă cochetă, verde, un bar, dar mai ales un bar-man, foarte chic). Deci a doua bilă albă mi-a fost extrasă rapid din punguță… That’s it, să încercăm și fetele, mi-am zis. Prea tinere, să știe multe…

A treia bilă albă a sărit după coafat și a patra a lunecat lejer către celelalte în timp ce niște mânuțe pricepute lucrau la un machiaj de zi, iar o guriță turuia deloc supărător despre produse și făcea recomandări de bun simț și bun gust. Au mai rămas de încercat încă două servicii – tratamentul facial (în două variante – express și lifting) și deluxe mani-pedi (care nu era în meniul inițial, dar are căutare). Și mă tem că n-oi avea atâtea bile albe. 🙂

Nu spun că sunt ieftine serviciile la Monroe, spun doar că atunci când chiar te arde o urgență, există acum un loc unde poți merge fără programare și teama de eșec.

Și, să nu uit, Monroe Lounge este pe Calea Floreasca 91-111, vis a vis de Rue du Pain.



Citiţi şi

Nu sunt nici Prima, nici Ultima Doamnă. Sunt, simplu, Brigitte Macron

Bărbații le vor pe amândouă

10  trucuri pe care le poţi fura de la un make-up artist

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,591 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro