Tocmai am citit despre o descoperire deprimantă: că singuratatea „se ia”. Că nu există vaccin. Că, uneori, deşi avem prieteni, familie, cunoştinţe, reale sau virtuale, singurătatea se propagă până la a treia persoană care vine în contact cu un astfel de „bolnav”. Şi m-am gândit pe loc la Facebook, platforma de socializare care are ambiţia nedeclarată să vindece omenirea de singurătate, împrietenind pe toată lumea cu toată lumea. Apoi mi-am amintit de o ştire mai veche despre contagiozitatea fericirii şi despre ce putem face să nu ne contaminăm de singurătate.
Mare şmecherie FB-ul ăsta! Te poţi umple de prieteni în timp record. Primeşti cereri de prietenie de la te şi miri cine. Accepţi şi ceri la rândul tău prietenia, că nu vrei sa pari nesociabil, nu?, ca într-o adolescenţă întârziată. Cam neselectiv la început, până te prinzi şi tu, ca şi cei mai vechi, şi nu mai dai accept oricui. Faci zeci, sute, unii chiar mii, de cunoştinţe, un familion cu atâtea preocupări distincte că te poate durea capul dacă îţi pui cumva mintea să urmăreşti ce face fiecare. Dar cu un click poţi să like or să dislike, attend, or might, or not, un eveniment, real sau virtual, poţi să „poke” pe cineva sau să nu accepţi o îmbrăţişare virtuală, să devii fan sau să nu, să spui lumii FB întregi ce-ţi trece prin cap în orice moment al zilei sau al nopţii şi unii chiar să comment about sau nu. Adică, FB e un fel de rai virtual care poate uneori să facă evanescent spectrul singurătăţii reale. Tot aici, te poţi juca precum copiii şi nu puţini adulţi dau în mintea acestora sau înştiinţează grabnic comunitatea că au mai aflat câte ceva surprinzător, de obicei flatant, despre sine: ce-ar fi fost în altă viaţă dacă nu erau cine sunt în viaţa asta. Tot FB are grijă, ca o mamă-tată, şi de cei mai timizi. Te îndeamnă să le scrii ceva, să-i bagi în seamă, să interacţionezi. Cauzele abundă şi ele, şi ce simplu e să fii generos pe FB! Un click, din nou, şi gata!, ai semnat de luare la cunoştinţă. Mai departe? Dumnezeu cu mila, că fiecare are problemele lui şi, uneori, nu puţine.
Mă întrebam, dacă tot mă întreabă zilnic şi FB “what’s on your mind?”, cu atâţia prieteni around, cum ar fi să le ceri ajutorul? Real şi în timp real. “Am rămas fără slujbă/n-am bani (nu de Bentley)/ sunt bolnav (nu cu capul)/ sunt adânc şi iremediabil nefericit (las’că trece), cine-mi poate întinde o mână, un deget macar (vai, nu acela!)?” Mă tem că FB-ul fiecăruia s-ar sparge instantaneu şi din fiecare ciob ar rânji indiferenţa. Umană?! Prieteni, prieteni, dar brânza tot pe bani se dă în lumea reală. Facebook rămâne totuşi un paliativ. Drăgălaş, plin de poze şi invitaţii, de comentarii şi networking. Dar care nu scapă pe nimeni de boala singurătăţii, în ciuda mulţimii de oameni de bine aflaţi la un click distanţă.
Şi revenind, în încheiere, la cea de-a doua idee, contagiozitatea fericirii, aş zice că de fericire ne putem molipsi doar dacă reducem conştient imunitatea la zero. Adică să ne lepădăm de trecut, dacă e subversiv, şi să trăim în prezent şi cu un picior în viitor. Dacă ne gândim la fiecare nouă zi ca la prima din restul vieţii noastre, indiferent de cât de neprietenoasă a fost ziua din urmă. Dacă ne înconjurăm doar de oameni care zâmbesc mai des decât sunt încruntaţi şi care au o vorba bună în locul unui buzunar cu pietre. Şi, mai ales, dacă n-am uita că nefericirea începe prin a-ţi dori să fii mai fericit.
Citiţi şi
Știm leacul pentru singurătate. Și atunci de ce suferim?
Șapte valori fundamentale ale unei relații de cuplu funcționale
29 septembrie ora 12:58 – Lună Plină în Berbec (horoscop)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
