Facebook – singurătatea multiplicată pe net

Mihaela Cârlan

24 September 2010

Tocmai am citit despre o descoperire deprimantă: că singuratatea “se ia”. Că nu există vaccin. Că, uneori, deşi avem prieteni, familie, cunoştinţe, reale sau virtuale, singurătatea se propagă până la a treia persoană care vine în contact cu un astfel de “bolnav”. Şi m-am gândit pe loc la Facebook, platforma de socializare care are ambiţia nedeclarată să vindece omenirea de singurătate, împrietenind pe toată lumea cu toată lumea. Apoi mi-am amintit de o ştire mai veche despre contagiozitatea fericirii şi despre ce putem face să nu ne contaminăm de singurătate.

Mare şmecherie FB-ul ăsta! Te poţi umple de prieteni în timp record. Primeşti cereri de prietenie de la te şi miri cine. Accepţi şi ceri la rândul tău prietenia, că nu vrei sa pari nesociabil, nu?, ca într-o adolescenţă întârziată. Cam neselectiv la început, până te prinzi şi tu, ca şi cei mai vechi, şi nu mai dai accept oricui. Faci zeci, sute, unii chiar mii, de cunoştinţe, un familion cu atâtea preocupări distincte că te poate durea capul dacă îţi pui cumva mintea să urmăreşti ce face fiecare. Dar cu un click poţi să like or să dislike, attend, or might, or not, un eveniment, real sau virtual, poţi să poke pe cineva sau să nu accepţi o îmbrăţişare virtuală, să devii fan sau să nu, să spui lumii FB întregi ce-ţi trece prin cap în orice moment al zilei sau al nopţii şi unii chiar să comment about sau nu. Adică, FB e un fel de rai virtual care poate uneori să facă evanescent spectrul singurătăţii reale. Tot aici, te poţi juca precum copiii şi nu puţini adulţi dau în mintea acestora sau înştiinţează grabnic comunitatea că au mai aflat câte ceva surprinzător, de obicei flatant, despre sine: ce-ar fi fost în altă viaţă daca nu erau cine sunt în viaţa asta. Tot FB are grijă, ca o mamă-tată, şi de cei mai timizi. Te îndeamnă să le scrii ceva, să-i bagi în seamă, să interacţionezi. Cauzele abundă şi ele, şi ce simplu e să fii generos pe FB! Un click, din nou, şi gata!, ai semnat de luare la cunoştinţă. Mai departe? Dumnezeu cu mila, că fiecare are problemele lui şi, uneori, nu puţine.

Mă întrebam, dacă tot mă întreabă zilnic şi FB “what’s on your mind?”, cu atâţia prieteni around, cum ar fi să le ceri ajutorul? Real şi în timp real. “Am rămas fără slujbă/n-am bani (nu de Bentley)/ sunt bolnav (nu cu capul)/ sunt adânc şi iremediabil nefericit (las’că trece), cine-mi poate întinde o mână, un deget macar (vai, nu acela!)?” Mă tem că FB-ul fiecăruia s-ar sparge instantaneu şi din fiecare ciob ar rânji indiferenţa. Umană?! Prieteni, prieteni, dar brânza tot pe bani se dă în lumea reală. Facebook rămâne totuşi un paliativ. Drăgălaş, plin de poze şi invitaţii, de comentarii şi networking. Dar care nu scapă pe nimeni de boala singurătăţii, în ciuda mulţimii de oameni de bine aflaţi la un click distanţă.

Şi revenind, în încheiere, la cea de-a doua idee, contagiozitatea fericirii, aş zice că de fericire ne putem molipsi doar dacă reducem conştient imunitatea la zero. Adică să ne lepădăm de trecut, dacă e subversiv, şi să trăim în prezent şi cu un picior în viitor. Dacă ne gândim la fiecare nouă zi ca la prima din restul vieţii noastre, indiferent de cât de neprietenoasă a fost ziua din urmă. Dacă ne înconjurăm doar de oameni care zâmbesc mai des decât sunt încruntaţi şi care au o vorba bună în locul unui buzunar cu pietre. Şi, mai ales, dacă n-am uita că nefericirea începe prin a-ţi dori să fii mai fericit.



Citiţi şi

Te măriți să fii singură?

Auzi, da’ cu mine ai vreo treabă?

Eu te-am vrut, boule!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,713 views

Your tuppence

  1. Dora / 6 April 2011 19:57

    Asa e…, cam 99,99%… Intr-o zi chiar “m-am distrat” proband acest nivel de “prietenie”…si pot sa-ti spun ca nu toti cei cateva sute de prieteni FB sunt virtuali, unii vin din viata reala chiar… Am pus un apel de ajutor… Si ce crezi? In 48 de ore de la afisare…nu primisem nici macar un raspuns de “Sorry, nu pot, sunt ocupat/ocupata”… Mi-a raspuns totusi, un prieten in private…ca m-ar fi ajutat daca ar fi fost mai aproape cu cateva mii de km, din pacate era pe alte meleaguri… In mare parte pare “fake” acest FB…insa…subscriu antevorbitorului…, ca si metoda de comunicare…isi are totusi meritele lui… Asa ca…apropo de pozitivism…sa luam ce-i bun…din orice ne aduce viata in cale…zic! 😉

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Sorin Dragomirescu / 6 October 2010 14:03

    Aveti perfecta dreptate.Descrierea e buna,adevarul bine formulat.Ok.Finalul articolului este insa SF.Sa faci una sau alta…Ehhh.Frazele mobilizatoare ale gandirii pozitive au ajuns ceva similar pastilelor placebo :).Facebook e o joaca,pentru unii o descarcare,pentru alti o cale de a se cunoaste.Ceea ce cred insa cu tarie este ca orice metoda prin care pot comunica oameni care altfel nu ar fi facut-o este ceva bun.Mai departe depinde de fiecare.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro