Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Femeile nu sunt egale cu bărbații

21 March 2020

Eu am făcut patru ani de liceu militar și un an de armată la infanterie. Adică, unul peste altul, am petrecut cinci ani în bocanci grei cu blacheuri care scrâșneau peste pietre. Cinci ani încins la brâu într-o centură lată și groasă țintuită cu capse gălbui de aramă și strânsă peste trupul meu tânăr cu catarame de care îmi atârnau grele pe coapse, purtătoare de moarte, încărcătoarele cu muniție. În ele, cartușele se aliniau ca boabele pe un cocean de porumb, gata să intre pe țeavă și de acolo, mai departe în capul sau în inima cuiva, să îi împrăștie de-a pururi creierii prin pulbere.

Am făcut marșuri lungi pe timp de zi și de noapte, am împușcat cerul negru cu trasoare galbene și roșii, am descărcat moarte din mitralierele transportoarelor blindate și am palmat țigări făcute poștă cu alți camarazi din pluton în timp ce, între două rafale, spuneam bancuri despre femei.

Și toate astea, supraviețuind-le și depășindu-le, m-au facut să cred că sunt un bărbat curajos. Neînfricat. Gata să sar cu pieptul în fața oricărei amenințări și să mă iau la trântă cu orice Goliath. Cu orice dușman! Și asta mă făcea să mă simt bine, să fiu adică îndreptățit să mă bat cu pumnul în piept.

Zilele astea m-am uitat pe internet și am văzut femei cu masca aceea pusă pe față. Prima dată am zâmbit. Unora le stătea bine, altora mai puțin bine. Zic, ia te uită ce mai modă și pe capul lor acum, în vreme de molimă! Și am dat să trec mai departe. Ceva m-a oprit însă.

Știam că din poza aceea cu femeia care adormise cu capul pe tastatură și cu masca pe față într-un salon de spital trebuia să mai înțeleg și altceva. Și, dându-mi capul într-o parte și gândindu-mă un pic la femeile astea, dintr-o dată am înțeles.

Pentru că dintr-o dată mi-am dat seama că femeile nu sunt deloc egale cu bărbații. Nu, nu. NICIDECUM!

Am simțit, la propriu, cum un val de sânge mi-a zvâcnit brusc în piept. Și am avut o revelație. O trăire adâncă. Am simțit, adică, acut că ființele acestea frumoase, delicate și de multe ori fragile, care știu să facă ciorbe acrișoare drese cu ou sau cu smântână, tocănițe cu usturoi care miros de la o poștă prin ferestrele deschise ale blocurilor după care care te lingi pe degete o săptămână, scumpele acestea care scot din cuptoarele aragazurilor tăvi din care aburesc plăcinți cu brânză dulce sau cu mere, după care îți lasă gura apă, ființele acestea dulci care vorbesc mult, dar care îți poartă în trupul lor firav extazul și geamătul tău de bărbat, nu sunt deloc egale cu bărbatul.

Femeile acestea care, dimineața, își mai găsesc încă timp, picotind, să își picteaze ochii și buzele în oglinda din baie doar pentru a aduce în lume un pic de armonie și frumusețe în plus, care își lasă copiii dormind după ce le-au pregătit micul dejun și l-a lăsat pe masă pentru când se vor trezi, iar ea va fi deja departe, care își fac mai întâi lista cu cumpărăturile de la Carrefour și apoi își pun masca pe figură, se mai privesc o dată în oglindă și ies pe ușă, nu sunt deloc egale cu bărbații.

Din simplul motiv că că femeile acestea își pun masca pe fața și pleacă la RĂZBOI.

Femeile acestea, care își desprind dimineața copiii și soții de la piept, îi pupă în grabă, ca să nu cumva să întârzie în menirea lor, care își lasă în urmă căldura căminului și își pun masca pentru a pleca în spitale să aibă grijă de nenorocoșii pe care i-a atins molima, SUNT SOLDAȚII acestui timp.

Femeile acestea sunt EROII acestei vremi!

Ele, aceste asistente medicale cochete, aceste doctorițe tobă de carte cu șuvițele prinse in coc să nu le iasă de sub mască, aceste femei de serviciu care își petrec ziua cu mătura și cu mopul în mână lustruind linoleumurile, și infirmierele acestea care duc și aduc plosca celor neputincioși, toate cu masca pe figură, aflate chiar în bătaia gloanțelor, sunt EROINELE INCONTESTABILE ale vremilor ăstora.

Acolo în spitale, unde le vâjție pe la urechi virușii mai ceva decât gloanțele și mortierele pe un câmp de luptă, femeile acestea sunt, tăcute și blânde, conștiincioase și firești, delicate și încăpățânate, EROINELE acestor vremi.

  1. FEMEILE NU SUNT EGALE CU BĂRBAȚII.

Ce am tras eu cu pistoalele si cu mitraliere în vânt prin poligoane au fost doar jocuri de copil și exerciții de bărbație. Ritualuri de trecere. Nu a murit nimeni, nu a fost nimeni rănit, nu mi-am pus nicio singură clipă viața în pericol. Ce făceam noi ca bărbați acolo cu tancurile și cu transportoarele blindate, cu baionetele și cu costumele antichimice, erau doar jocuri de copii, ca să ne treacă timpul simulând. Bagatele. Gimnastică și atletism. Jocuri video în care aveai vieți infinite.

Ce fac femeile acestea care stau acum zi de zi față în față cu moartea, apărate doar cu o pânză ieftină la gură este EROISM în forma lui pură! Simplitatea si firescul cu care ele se pun in fața morții zâmbind din ochi și oferindu-și ajutorul celor atinși sau celor care se sting, mă emoționează până la lacrimi. Într-un loc in care aerul din jurul lor conține mai mulți viruși care le pot omorî decât oxigen, ele rămân mame, iubite, asistente, medici, femei de serviciu, infirmiere, functionare și își văd de treabă cu o naturalețe a generozității care pe mine mă coleșește.

FEMEILE NU SUNT EGALE CU BĂRBAȚII.

Ele sunt un soi de alcătuiri omenești care au o simplitate a sacrificiului și o naturalețe a suferinței pe care nu o vei găsi niciodată la bărbați. Ele au un firesc al dăruirii care seamănă cu bunătatea lui Dumnezeu. Ele dau lumii din jurul lor frumusețe și ajutor. Sunt mereu preocupate să facă ceva. Sunt mereu îngrijorate că cineva ar putea să sufere sau că cuiva ar putea să îi lipsească ceva.

Iar dacă sunt iubite și protejate, ele aduc pe lume și ne dau tuturor oameni noi, proaspeți veniți pe lume, băieți și fetițe, ca să nu ne împuținăm și să nu dispărem.

Eu și bărbații ceilalți cu mitraliere în spinare, cu bocanci grei în picioare, plini de cartușe aducătoare de moarte, eram chiar niște caraghioși.

Noi, printre o țigară și o alergare NE JUCAM DE-A MOARTEA. Femeile acestea care își văd de treabă doar cu o bucățică de pânză la gură, SE JOACU CU MOARTEA.

PENTRU VIAȚA ALTORA!

Dumnezeu să le aibă în pază și să le dea sănătate!

Iar noi, prețuire și dragoste!

Puteți să vă împrieteniți cu autorul aici sau să aflați mai multe despre el aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu ne pasă!

A murit Camil Marinescu

Aseară, la Nisa

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro