De curând am fost pusă în fața următoarei situații: nu sunt destul de bună pentru un băiat, căci nu sunt o fată cuminte. Nu sunt o fată cuminte pentru că îmi place să dansez lasciv și să fac glume perverse, să beau bere cu băieții și să fac zgomot; să am opinii bine argumentate despre orice și să îmi impun punctul de vedere, să îmi permit să fac comentarii personale și ușor răutăcioase la adresa altor oameni și, bineînțeles, să vorbesc despre sex în public (darmite să mai și practic treaba asta!). Așa că, ce au zis băieții… „Da, ești bună de f*tut, dar asta e. Până aici mergem. Nu ne putem afișa cu tine în public.” Chestie la care eu am râs, râd și acum, cu hohote chiar!
„Păi cum vine asta?”, am întrebat. Unul dintre ei chiar a admis că face toate chestiile menționate mai sus, că e un curvar, că își permite să f*tă pe oricine vrea pentru că e bărbat, dar niciodată nu ar putea să aibă o relație cu o fată care s-a distrat la viața ei, care a întreținut relații sexuale cu străini… culmea ironiei era că eu eram acea fată și părea să-i fi plăcut destul de mult. Dar nu m-ar lua de nevastă, nu m-ar putea iubi. Nu sunt cuminte, ce să-i faci. Aici mi-a venit deja puțină greață. Mi-am zis „ok, e doar o filosofie de viață, nu toți oamenii gândesc la fel”, dar asta nu înseamnă că mă dezgustă mai puțin.
Tema articolului însă vreau să se îndrepte într-o direcție puțin mai diferită, alta decât relațiile mele pubertine eșuate. Mi-am pus următoarea întrebare – dacă eu sunt o fată rea, prin definiție, se presupune că ar trebui să îmi doresc un băiat bun drept partener? Că așa spune vorba din popor, eu așa știu. Și ce mama naibii înseamnă un băiat bun? Trebuie să fie virgin, rezervat, tăcut, dar și șarmant în același timp, elegant, un gentleman, care nu ar răni niciodată o femeie. Păi, sincer vă zic, ăla nu e om. Cu toții rănim, cu toții ne destrăbălăm uneori. Concluzia mea este că cei care caută fete cuminți nu își doresc un om lângă ei, ci o jucărie. Ei nu pot percepe femeile ca fiind oameni, sunt sexiști și rupți de realitate. Trăiesc într-un univers paralel și își doresc imposibilul, nici măcar nu știu de ce. De ce ai vrea să ai așa ceva lângă tine, o persoană ușor de modelat care să se muleze pe dorințele tale, să te facă să dai mereu bine în public, să existe acolo pentru a-i impresiona pe alții cu „cumințenia” ei – vrei o măicuță? Căci numai ele își pun viața în mâna Domnului și își dedică întreaga existență Lui. Vrei să fii Dumnezeu, aia e. Vrei să fii Satana, băiatul mereu rău, și să faci ce vrei tu. Dar când o femeie face asta, o femeie!, nu, nu se poate așa ceva. Femeile trebuie să fie doar AȘA sau altfel te subjugă pe tine, te fac să îți pui întrebări, te sperie. Și cel mai rău lucru e că nu cred că asta se aplică doar adolescenților. Nu cred că mentalitatea li se va schimba prea mult pe parcursul vieții și, sincer, dacă eu aș avea un fiu care să gândească așa, aș ști că am eșuat lamentabil în meseria de mamă.
Femeile sunt oameni, asta înseamnă feminism, iar eu sunt feministă până la măduvă. Lupt pentru dreptate și lupt pentru libera alegere. Nu pot să stau lângă persoane de sex masculin care nu mă văd ca pe egalul lor, care cred că îmi pierd din valoare dacă fac ce fac și ei. Dacă, într-adevăr, ne luăm după aceste două categorii, de bun sau rău, având în vedere că bun înseamnă docil, iar rău înseamnă rebel, și dacă pentru a avea parte de un iubit ideal trebuie să fii cuminte… atunci prefer să fiu singură toată viața. Prefer să mă prostituez și să fac bani pe baza fanteziilor altora, pe care pot să îi domin în timpul sexului, decât să mă las folosită, manipulată de orgoliul unor ființe pe care, sincer, nici eu nu le pot vedea ca fiind egalul meu. Mă scârbesc. Nici ei nu sunt oameni dacă pot admite așa ceva – „eu pot, dar tu nu”. „Pe tine te transformă, râde lumea de mine, eu îți sunt superior prin faptul că”… că ce?!
Îmi pare rău pentru nervii scurși în aceste cuvinte, dar conceptul mă intrigă până la infinit. Îmi pare rău de femeile care au trebuit să treacă prin mâinile și paturile unor bărbați care nici măcar nu le considerau ființe umane, vulnerabile, complexe, care pot să greșească, care sunt definite de mai mult decât de experiențele lor sexuale. Fiți puternice. Controlați-i și, dacă nu puteți, fugiți de astfel de bărbați cât vă țin picioarele. Fiți rele! Fiți rebele! Pentru că sunteți oameni.
Guestpost by Cristina Boncea
M-am născut în Tg-Jiu, unde am locuit până la vârsta de 14 ani. M-am mutat în capitală, unde locuiesc și în prezent. Sunt elevă în clasa a XII-a, la profilul filologie bilingv. germană. Vreau să urmez cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Univ. București. Pasiunea mea pentru scris a apărut la o vârstă fragedă, luând mai întâi forma versurilor și abia mai apoi a prozei scurte. M-am hotărât să-mi public romanul de debut la editura Herg Benet după ce am descoperit cărțile Cristinei Nemerovschi. Scrierea romanului “Octopussy” a durat în jur de două luni, pe când aveam 16 ani. Îmi doresc să public în continuare.
Citiţi şi
Ce făcuseră mamele noastre de nu ne lăsaseră nicio avere?
Oracolul, acest strămoș al Facebook-ului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
