Sofia Andreievna Behrs avea doar 18 ani când s-a căsătorit cu contele Lev Nikolaevici Tolstoi, de 34 de ani. A devenit contesa (grafinia) Sofia Tolstaia, soție și mamă a 13 copii, copistă, redactor, administrator, pe scurt energia lucidă din spatele unuia dintre cei mai mari scriitori ai lumii.
Crescută într-o familie cultivată – tatăl ei, Andrei Behrs, era medic la curtea imperială –, Sofia ținea jurnal încă de la 16 ani, obicei pe care nu l-a abandonat niciodată. În el se regăsesc etapele unei vieți trăite între devotament, muncă și suferință.
Puțini știu că manuscrisele lui Tolstoi erau aproape ilizibile: ciorne pline de tăieturi, rescrieri, fraze adăugate peste alte fraze. Sofia le transforma în literatură. A copiat Război și pace – peste 1.200 de pagini – de mână, de cel puțin trei ori, unele surse afirmând chiar de șapte. A făcut același lucru pentru Anna Karenina și pentru alte scrieri. Totul, noapte de noapte, la lumina lumânărilor, după ce copiii adormeau. Dar contribuția ei a mers mai departe: negocia cu editorii, administra drepturile de autor, ținea socotelile și proteja finanțele familiei. Tolstoi scria, iar Sofia făcea posibil ca scrisul lui să ajungă în lume.
Ani la rând, au fost parteneri. Tolstoi îi recunoștea, în scrisori și în jurnal, rolul esențial. În anii buni, căsnicia lor era o colaborare intelectuală și afectivă reală. Apoi totul s-a schimbat. Tolstoi a traversat o criză spirituală profundă: a respins materialismul, a îmbrățișat un creștinism ascetic și a predicat sărăcia și renunțarea la avere. Voia să cedeze drepturile de autor și să trăiască asemenea unui țăran. Sofia, în schimb, încerca să asigure viitorul copiilor și stabilitatea familiei. După decenii în care îi gestionase bunurile și îi făcuse posibilă creația, s-a trezit acuzată de materialism și portretizată drept femeia care îi stătea în calea sfințeniei.
În jurnalul ei, Sofia nota o realitate dureroasă: „Pentru Liova, eu nu exist. Simt că îi sunt insuportabilă.” În alt loc: „De aceea nu există scriitoare – toată energia unei femei se consumă în îngrijirea familiei.” Cuvinte care arată cât de limpede își înțelegea propria viață. Jurnalele amândurora din acea perioadă sunt foarte triste – doi oameni care fuseseră cândva apropiați, erau acum separați de neînțelegeri și resentimente. El își nota mustrările morale și dorința de sfințenie, iar ea – suferința și furia unei femei care nu se mai regăsea nici în iubirea lor, nici în idealurile lui.
În octombrie 1910, Tolstoi a părăsit casa din Iasnaia Poliana în toiul nopții, însoțit de medicul său și de fiica cea mică. A ajuns până la gara Astapovo, unde s-a îmbolnăvit grav de pneumonie. Sofia a venit după el, dar discipolii și medicul nu i-au dat voie să-l vadă, temându-se că prezența ei l-ar tulbura. Zile întregi a așteptat afară, în frig, în timp ce presa relata ultimele clipe ale scriitorului. După 48 de ani de căsnicie, a fost lăsată să intre abia înainte de moartea lui, pe 7 noiembrie 1910, dar Tolstoi era deja inconștient.
Mult timp, istoria a prezentat-o pe Sofia drept soția certăreață care l-ar fi împiedicat pe marele bărbat să atingă iluminarea. Abia publicarea jurnalelor și a scrisorilor ei a schimbat perspectiva. Sofia Tolstaia a fost o femeie cultivată, sensibilă și epuizată. L-a iubit pe Tolstoi și l-a detestat uneori. I-a susținut geniul, în timp ce propriul ei potențial a rămas nedezvoltat. Jurnalele ei dezvăluie o observatoare lucidă a contradicțiilor lui: predica sărăcia, dar trăia din domeniul pe care ea îl administra. Scrierile Sofiei vorbesc despre nașteri și pierderi, despre epuizare și furie, dar și despre o dragoste care, în ciuda a toate, nu s-a stins.
A fost Tolstoi un geniu? Fără îndoială. Dar ar fi putut scrie acele capodopere fără Sofia? Aproape sigur nu – cel puțin nu în forma pe care o cunoaștem. Sigur, nu ea a scris romanele, dar le-a făcut posibile. A creat condițiile – materiale, domestice, organizatorice – fără de care ele n-ar fi existat. Și după moartea lui, Sofia a continuat să-i editeze scrisorile și jurnalele, să le ordoneze și să le publice. A fost până la sfârșit gardianul operei și a memoriei unui geniu.
Sofia Tolstaia a murit la 75 de ani, pe 4 noiembrie 1919, la nouă ani după Tolstoi. S-a stins la Iasnaia Poliana și a fost înmormântată alături de el.
Sofia ne-a amintit de alte soții de mari scriitori, femeile din umbră… Vera Nabokov și Mercedes Barcha, soția lui Marquez.
Citiţi şi
Ce boală a inimii te poate face să-l admiri pe Putin?
Cum lucrează binele prin domnul Trump
Arma nostalgiei. E rândul copiilor noștri să plângă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
