Horoscopul lunii august 2017

Catchy

31 July 2017

Previziuni generale

Cu Mercur retrograd și cu o eclipsă de Soare și una de Lună, august 2017 ne rezervă surprize, schimbări de situație, evenimente neobișnuite. Este efectul planetelor rapide aflate în ciclul retrogradării, dar și al eclipselor.

Schimbări surprinzătoare sunt de așteptat și în preajma datelor la care planetele lente își schimbă sensul de mers: pe 3 august 2017 Uranus începe să retrogradeze, iar pe 25 august Saturn își reia mersul direct după 4 luni de retrogradare.

Mercur retrogradează de 3 ori pe an, așa că retrogradarea de acum n-ar trebui să ne îngrijoreze prea tare, mai ales că acum va retrograda în Fecioară, zodie în care este foarte puternic. Problema este că retrogradarea de acum îl va face pe Mercur să se afle, pe aproape tot parcursul lunii august, în opoziție cu Neptun din Pești. Iar această opoziție chiar este o opoziție totală: nu numai că Mercur și Neptun se află la 180 grade, ci și caracteristicile lor și ale zodiilor în care se află sunt total opuse.

horoscop
Mercur și Fecioara funcționează pe bază de logică, simț practic, calcul și realism, în timp ce Neptun și Peștii funcționează pe bază de intuiție, creativitate, imprecizie și idealism. Aceste atribute se bat cap în cap, iar din toată povestea Mercur o să cam aibă de tras. Neptun îl năucește, îl derutează, îl aburește, îl induce în eroare.

Cu toții vom resimți probabil efectele acestei opoziții și mulți dintre noi vor cădea în felurite capcane, vor lua decizii eronate, vor avea probleme de concentrare sau de comunicare, vor trebui să discearnă între informațiile false și cele autentice.

Fecioarele, Gemenii, Peștii, Săgetătorii și Racii par a fi cei mai expuși, dar erorile și incertitudinile ne pot afecta pe toți. Exceptând situațiile de urgență, hotărârile importante care pot suferi amânare ar fi bine să fie luate după 10 septembrie.

Numai că… recomandarea de mai sus este cam greu de pus în practică. În cea mai mare parte a lunii august 2017 ne aflăm sub efectele unei conjuncții Soare-Marte în Leu, o conjuncție care refuză orice amânare. Vrea ca lucrurile să se petreacă rapid, să fie puse în practică deîndată ce au apărut sub forma de idee. Conjuncția Soare-Marte aduce multă energie și o nevoie imperioasă de acțiune. Nu contează ce fel de acțiune, dacă e bună sau rea, înțeleaptă sau nesăbuită, acțiune să fie!

Evident că, având o atât de mare capacitate de mobilizare, combinația Soare-Marte va conduce către o serie de realizări remarcabile, mai ales că este susținută de Jupiter, Saturn și Uranus. Dar are, în același timp, și un mare potențial conflictual, turbulent și chiar distructiv.

Cu mintea cam în ceață dar cu adrenalina pulsând năvalnic în vine, va imaginați cam de ce pot fi înstare unii oamenii. Cine este capabil, în astfel de circumstanțe, să gândească de două ori și să acționeze o dată, va avea numai de câștigat.

La nivel macro, în august 2017 există un risc accentuat de accidente, conflicte, incendii, cataclisme. Pot apărea situații dramatice sau explozive, care au în centru conducătorii și celebritățile, presa, comunicațiile, mijloacele de transmitere sau prelucrare a informației, drumurile și transporturile, învățământul, tinerii, lumea medicală, industria farmaceutică, mediul ș.a.

Despre eclipsele din august 2017

Eclipsa de Soare se produce în Leu, în vecinătatea lui Marte, accentuând predispozițiile conjuncției Soare-Marte sub toate aspectele, bune sau rele.

Primul gând este că le accentuează mai ales pe cele rele, având în vedere reputația eclipselor. Cercetând însă familia din care face parte această eclipsă (da, fiecare eclipsă de Soare face parte dintr-o familie cu caracteristici comune) vedem că eclipsa-mamă vorbește despre comunicare și cooperare – și poate că tocmai aici trebuie căutate soluțiile. Poate că trebuie insistat pe comunicare, chiar dacă nu merge prea ușor (sau poate tocmai din acest motiv) și pe canalizarea energiei către acțiuni comune cu scop constructiv.

Trebuie insistat pe comunicare deoarece, în această lună ciudată, există destule conjuncturi astrale care pot fi exploatate magistral (sextilul Jupiter-Marte, sextilul Jupiter-Saturn, trigonul Marte-Saturn și altele) dacă ne străduim un pic să fim mai raționali și mai binevoitori.

Horoscop Leu august 2017

Dragoste și viața în doi

Cu Marte și Soarele situați chiar în Leu, în august 2017 dispui de o cantitate considerabilă de energie, care se manifestă, evident, și printr-o debordantă vigoare sexuală. Configurația aduce multă îndrăzneală și un sentiment al urgenței de a cuceri, de a atinge cât mai repede obiectul dorinței.

Acum e momentul când faci primul pas, acum e momentul când poți face și cele mai mari nebunii. Instinctul și pasiunea te domină.

Pe de altă parte, oricât de multă inițiativă ai avea și oricât de departe te-ai aventura din motive amoroase, nu este cert că atingi împlinirea sufletească. Asta, fiindcă Venus, planeta iubirii, se află în casa a douăsprezecea a Leului, o casă a sentimentului de abandon, deziluzie sau însingurare. Dar și a iubirilor secrete…

Citiți mai multe, despre Dragoste și viața în doi, despre Formă fizică și moral, aici.

Și aici găsiți horoscopul celorlalte zodii pentru luna iulie. 

Mulțumim, Mihaela Dicu și eastrolog.ro!



Citiţi şi

Horoscopul lunii noiembrie 2017

Jupiter în Scorpion, pentru toate cele 12 zodii

Luna plină în Pești – relațiile sunt o prioritate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
18,915 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro