În timpul divorţului, se mai cheamă adulter?

15 April 2011

O femeie de 34 de ani din Indonezia a fost biciuită în faţa unei moschei, după ce a fost prinsă având o aventură “extraconjugală” în timp ce se afla în divorţ.

Irdayanti Mukhtar a primit nouă lovituri de trestie de zahăr, deloc dulci, în prezența a două sute de oameni adunați în fața unei moschei din Jantho, Indonezia, pentru că “se apropiase prea mult de un alt bărbat”.

Mukthar a fost unul dintre cei patru oameni biciuiți pentru adulter în cursul aceleiaşi zile, printre care s-a aflat şi bărbatul de care aceasta se apropiase prea mult. 

Lăsând la o parte motivul, discutabil oricum, dacă ne gândim că în lumea “civilizată”  nu se condamnă public nici adulterul în timpul căsniciilor, necum cel din timpul divorţurilor, care pare un non-sens, rămâne modalitatea umilitoare în care se pedepseşte în lumea musulmană, nediscriminatoriu, eterna infidelitate. 



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Mirela Baron / 16 April 2011 23:29

    Asta este un exemplu mostruos de a propaga frica in rindul maselor.Din pacate astfel de exemple fie ele musulmane , fie ortodoxe, caci sa ne amintim ca si la noi au existat, sunt cutremuratoare si nu trebuiesc trecute cu vederea.

    Reply
  2. ileana / 16 April 2011 11:16

    Daca iubire nu e, nimic nu e… Am înţeles când am citit să urăşti păcatul şi nu omul că la iubire se referă. Sunt atâtea cunoaşteri inutile care nu ne schimbă, dar există cu siguranţă una care ne face mai buni: cunoaşterea de sine. Asta e religia mea. De ce public, de ce caracter spectacular ? Ca să institui frica ? Când religia ta e frica poţi fi condus foarte uşor. Mi-a venit în minte, acum, Kierkegaard cu “Opusul păcatului nu e virtutea, ci libertatea”. Oare câţi înţelegem că om liber eşti doar atunci când n-ai motive să fugi de Dumnezeu, de conştiinţa noastră ? Când eu ştiu şi mă lupt neîntrerupt cu slăbiciunile şi micimea mea cum aş putea să-i pedepsesc pe celălalt ? Aş fi pedepsită de două ori pentru o greşeală dacă cineva, înafara mea, m-ar mai “biciui” ? Chiar te ajută să cazi, pedeapsa, dacă ceea ce îţi dă viaţă ţi-e luat ca fiind ceva greşit. Iubirea e viaţă, iar dacă ţi-e luat dreptul de a iubi ce înseamnă ?

    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 16 April 2011 16:03

      Cunoaşterea de sine e amară, Ileana. Sperie. Şi nici nu e la îndemâna şi îndesufletul ori îndemintea oricui. Dacă nu mai creşti, eşti ferit. Dacă creşti, eşti fericit?
      Cât despre iubire, Dumnezeu cu mila ce înţelegem fiecare. Vrem să stăpânim prin iubire. Nu ne înălţăm, ci ne căţărăm. Nu ne predăm dragostei, care e trăire liberă, ci vrem să luăm în custodie mai mult decât putem duce. Ajungem să dezaripăm spiritul în folosul unui trup trecător, pe care atingerile străine lasă mai puţine urme decât timpul. Şi nu rămânem la final cu amintirea extazului, ci cu cea a amarului. Câţi iubim, ce iubim, iubim?

      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro