Câteva gânduri despre femei

Vlad Iliescu

16 June 2011

„Dacă vrei să te trezești din beția plângerii de sine, arată slăbiciunile tale femeii iubite. Spune-i ce te doare, cerșește-i ajutorul și-i vei simți palma ca pe un bici înmuiat în spirt.”

„Numai o femeie e capabilă să-ți zvârle adevărul despre tine în față. Adu-ți aminte de copilărie. Ce era mai dureros? Bătaia de la taică-tu, pe care o uitai in cinci minute, sau mustrarea de la maică-ta, care făcea să-ți crape obrazul de rușine? Câte zile după ceartă vorbeai cu ea fără a avea curajul s-o privești în ochi? Femeile nu umblă cu jumătăți de măsură când vine vorba să-i facă morală unui bărbat.”

„Când o femeie e pe marginea prăpastiei, nu te atinge de ea, chiar dacă o iubești și singurul lucru pe care-ți vine să-l faci e s-o smucești de braț și s-o duci departe de pericol. Nu-ți va mulțumi niciodată, ci-ți va cere socoteală pentru vânătăile pe care i le-ai lăsat pe mână încercând s-o salvezi. Mai bine așază-te lângă ea și convinge-o să plece singură din fața pericolului. Dacă nu reușești nici așa, și o iubești «din sânge», aruncă-te în prăpastie odată cu ea.”

„Mii de ani oamenii au trăit în cumplită ignoranță, crezând că femeile sunt slabe! Ele pot fi vulnerabile, dar nu sunt slabe!“

Apa poate lua orice formă. Apa e și viață și moarte. În apă te botezi întru viață, în apă îți dai duhul. Apa îți deschide ochii întru lumină, dar scufundat în apă, ții ochii strânși întru întuneric. În jurul apei se nasc civilizații. Tot apa e cea care le șterge urma. Femeile sunt apă. Dacă nu știi să înoți, dă cu banul pentru a alege între o chilie pe muntele Athos sau o mănăstire tibetană.”



Citiţi şi

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

Nepotrivire

Un bărbat la aproape 50

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,297 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro