Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Lasă copilul și nevasta!

19 November 2018

SAVA EM POZA PATRATATu, cu degețelele tale, reușești să mă descoși și coși așa cum vrei. Mi-ai intrat în sânge și-n minte ca un blestem. De ce nu vrei să mă desprind de ea, să ne facem casă și masă amândoi? Te joci cu mine și nu mă pot opune nici măcar atunci când mă trimiți acolo unde nu mai mi-e demult acasă.

Spui că mă iubești, că așa-s întreg, că nu vrei să strici. Că nu te interesează un petec de hârtie și nici banda aceea de aur, pe care aș muri și-aș învia să ți-o potrivesc pe inelar. Oh! Dragă-mi ești!

Lasă copilul și nevasta! Copilul nu mai e copil demult, azi-mâine se însoară, iar nevasta are tot respectul meu. I-am dat și răsdat. Toată viața i-am dat. Și am avut de îndurat. Nu zic că eu aș fi fost vreun sfânt, deși i-am fost fidel. Chiar dacă în pat ne vedeam tot mai rar, că doamna avea alte preocupări, iar s*xul devenise un soi de răsplată, un soi de os, dat din milă cățelului, din când în când. Ori o cale de împăcare, după câte-o ceartă babană.

Nu mă înțelege greșit, că nu asta era problema cea mai mare, nu s*xul, deși tu știi… Dar stropul ăla nenorocit de căldură…. de nebunie, de „hai să fim doar amândoi azi” nu mai exista demult. Să nu crezi că n-am încercat. Dar mă respingea. Mereu mă respingea, ca și cum pielea mea i-ar fi produs un soi de repulsie. Periodic, când realiza c-a sărit calul, îmi arunca așa, de mărunțiș. Rar. Un s*x scurt pentru care ar fi trebuit să îi fiu recunoscător. Era, vezi Doamne, ceva ce făcea doar pentru mine. Un sacrificiu, cum ar veni.

barbat

Acum, de când știe de tine, s-a muiat toată. E caldă și mă urmărește ca umbra prin toată casă. Se îmbracă provocator și vrea căldură și discuții. După atâția ani. Trebuia să apară altcineva pentru asta? Și-a amintit că locuiesc și eu acolo, că nu-s doar un soi de obligație pe care trebuie să o suporte și să-i pună în farfurie.

Dar n-o mai vreau. Târziu e prea târziu câteodată. Când am ieșit din patul conjugal (urât cuvânt) am făcut-o definitiv. Crezi cumva că i-a păsat? Nieh! Și nu mai sunt omul de acum douăzeci de ani. Și nici ea nu mai este. Când ierți și ierți și iarăși ierți, la un punct nu mai e nimic. Nici de iertat, nici de dorit. E doar trecutul pe care l-ai împărțit. Dar nu poți să te raportezi mereu la el. Că nu mai trăiești, vegetezi din amintiri.

Tu ești prezentul meu, copil nebun! Atât cât o fi. Atât cât îmi vei da bucuria să fii în viața mea.

Ea e trecutul și-i dăruiesc toată recunoștința mea, că din sărăcie m-au scos ai ei. Eu sunt orfan. Am cunoscut-o pe mama la șaisprezece ani. O femeie muncită și slabă cu șapte copii făcuți la nimereală. Nu a știut să-mi spună cine-i tata și nu s-a bucurat că mă vede. Eu tremuram după ce ani de zile am săpat să dau de ea. După ce am plâns ca un copil în brațele asistentului social, când mi-a dat numele și adresa ei.

Femeia s-a uitat cu ochii uscați și un soi de spaimă la mine. I se citea-n privire întrebarea: „altă gură de hrănit?”

Am învățat mult în acel, poate, un sfert de oră cât am stat cu ea. Nu m-a vrut niciodată, nici când i-am fost în pântece și nici după aia. M-a părăsit într-un spital cenușiu și-a fugit.

Am tras cu coatele și dinții să fac școală. Câtă bătaie am mâncat de la cei mari, că stăteam cu burta pe carte și nu-i ușor să faci asta într-o casă de copii. Nu-ți poți imagina mizeria și golăneala trăită de un orfan.

Da, știu că zâmbești acum. Nu te-ai fi gândit vreo secundă că vin din noapte spre tine, că am rădăcinile natante. Că-n arborele meu genealogic poate sta oricine atârnat printre crengi.

Nu știe nimeni povestea mea. Orgoliul omului care s-a ridicat din nimic, poate, m-a făcut să tac. Dar tu trebuie să știi totul despre mine. Vreau să mă înveți pe de rost așa cum sunt.

Când am cunoscut-o, m-am lipit ca iedera de planta trainică ce părea casa lor. Ce casă aveau! Era cald și bine la ei și se mânca la masă și se glumea. M-am îndrăgostit de ei la pachet. Tatăl ei nu m-a plăcut la început, dar, când am terminat Universitatea ca șef de promoție, m-a bătut pe umăr și mi-a dăruit un ceas scump. Îl am și acum. Cu sfințenie am păstrat ceasul acela, ce valora mai mult decât tot ce avusesem eu vreodată.

Și dragoste, și recunoștință le-am dat. Și lor și ei. Am simțit că rădăcinile mele s-au prins acolo, sub acoperișul lor cald. Și-am tras ca boul să facem, să avem, să ne fie bine. Și mi-a dat Dumnezeu de toate, din belșug mi-a dat.

Și n-am uitat nici de unde am plecat, nici cine mi-a întins mâna. Am avut ani buni la început. Era mândră de fiecare treaptă pe care o urcam în carieră. Și pentru ea voiam să ajung și mai sus.

Apoi, într-o zi n-a mai interesat-o. Nu știu de ce. Am căutat drumul către ea. Am încercat să vorbim, să ne apropiem. Dar mă pleznea cu vorbe reci, tot mai reci. Cu cât eram mai cald și mai dornic de ea, cu atât era mai rece și mai arogantă. Ca pe o slugă mă privea. „Tu n-ai fi avut nimic, fără noi” mi-a spus în câteva rânduri. „Dar munca mea?” am întrebat-o, pentru că nedreptatea vorbelor ei îmi țiuia-n urechi. „A ta?!” m-a privit sincer uimită, ca și cum mă cumpărase la târg și ăsta-mi fusese prețul: „Păi tu nici rădăcini nu ai…” m-a împroșcat. Și ușa s-a închis, pentru că, se pare, fuseseră două tabere mereu: „noi” și „tu”.  Rădăcinile mele… natante.

N-am o poveste ușoară. Dar nici grea. Nu am un nume și nici strămoși iluștri. E drept. Dar am două brațe care știu strașnic și să muncească și să te iubească.

Fii solul meu, vreau să-ți fiu rădăcină!

Pe Em o găsiți cu totul aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cum am putut să iubesc o calotă glaciară?

Dezamăgite? Cum supraviețuim

Nici pe departe n-a fost povestea vieții mele

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,335 views

Your tuppence

  1. grigore / 1 January 2019 17:20

    Cat de bine cunosc acest sentiment de a nu fi dorit deoarece nu ai originea sociala ,,sanatoasa”! Ai mei sunt cei mai saraci din sat iar eu am avut ambitia, de mic, de a-mi depasi conditia. Desi taica-meu imi spunea ca ,,lasa cartea ca nu ajungi tu doctor, tot la coada calului ramai”, eu mi-am vazut de drumul meu, m-am angajat pe santier la 16 ani iar in paralel faceam liceul iar tarziu, la 23 de ani, cand altii absolveau, eu intram la facultate! Acolo am cunoscut-o pe EA, cea pe care mi-o visam Zana cea Buna. Am fost cast pana atunci, drumul meu era creionat si nu am vrut pe nimeni altcineva care sa ma abata de la visul meu! Dupa 4 ani de studentie si de iubire fara piedici, mama ei, o invatatoare si preoteasa de moda veche, burgheza, a reusit sa ne separe, ca eu nu eram de nasul ei, ca sunt un ,,vagabond” si ,,coate goale” fara viitor. Viata mea de student sarac, care muncea noaptea si invata ziua, nu era usoara pentru nimeni. Si verile eu ramaneam in camin sa stau si sa lucrez, nu mergeam cu iubita la mare. Dar ea mi-a dat tot timpul asigurari ca, desi maica-sa ii repeta incontinuu ,,inca n-ai terminat-o cu muncitorul ala”, ca sentimentele ei sunt profunde si avem viitor. De aceea m-a luat total pe nepregatite cand, in sesiunea ei, mi-a spus brusc si brutal ca ma paraseste, ca se va casatori, ca e de 2 luni cu altcineva! Si-a pregatit in secret exitul iar cand a fost sigura de celalalt a facut pasul decisiv, fara ca eu sa banui nimic eu eram ocupat cu invatatul si cu munca! Au trecut 22 de ani, s-ar parea ca viata ei e buna, eu m-am casatorit, am familie, stau bine profesional si material si totusi…ma surprind de multe ori gandindu-ma la EA, iubirea vietii! Singura perioada cand am fost cu adevarat fericit, desi imi era infinit de greu! Oare EA e fericita, oare regreta vreodata ca a ales banii si situatia materiala in schimbul iubirii noastre adevarate, a uitat toate clipele noastre speciale de tandrete si toate dragalaseniile? Nu stiu, dar as da o avere sa aflu!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Helene C. / 21 November 2018 21:26

    Cat de profund, cat de emoționant..Foarte frumos!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro