Liana Buzea, fata care plantează fapte bune în România

Liana Oprea

11 April 2012

Am cunoscut-o pe Liana acum câteva săptămâni, la o limonadă și un ceai, pentru că am vrut să îmi spună povestea ei de inițiator al multor proiecte nonguvernamentale, dar mai ales de om care alege o cale de exprimare dincolo de variantele puse la dispoziție, și o face cu curaj și încredere. Liana este ceea ce bunica mea ar fi descris drept „o mână de fată”, frumoasă și delicată, însă în spatele aparențelor se află o persoană care declară deschis că „îi place să desfacă noduri” și să răspundă în manieră constructivă și personală provocărilor timpului și spațiului în care trăim. Un interviu cu Liana Buzea:

Catchy: Ce fapte bune plantezi acum?

L.B.: Din 2011 plantez arbori pe terenuri agricole degradate, cu risc de alunecare sau pentru a ridica o perdea forestieră de protecţie împotriva ninsorilor. Asta se intampla în luna aprilie. In luna mai plantez un alt tip de faptă bună, voi lansa alături de colegii mei o aplicaţie online prin care publicul larg, ONG-urile de mediu, pasionaţii de alpinism şi drumeţii pe munte ar putea comunica locuri în care se taie păduri semnificativ pentru a fi verificate dacă sunt legale sau nu. Aceste acţiuni sunt toate desfăşurate în cadrul „Plantăm fapte bune în România” iniţiativă naţională de împădurire pe bază de voluntariat. Am pornit PFB încă din 2011, am alături o echipa de oameni rezistenţi la tot ce înseamnă voluntariatul pe termen lung. Împreună cu ei construiesc acest demers, încet, organic. Până ajunge în toată ţara.

 Catchy: Au început să iasă puieții?

L.B.: Dacă prin puieţi înţelegi roadele, sigur. Anul trecut am implicat 2500 de voluntari, am plantat 46.000 de puieţi, pe o suprafaţă totală de 16 hectare. Tot anul trecut, aplicaţia online pentru identificarea tăierilor de păduri şi totodată protejarea acestora de abuzuri, a fost apreciată în cadrul a două competiţii: prima Yahoo! Open Hack Europe, în cadrul căruia a fost premiată cu „Best Hack for the Social Good”, iar a doua Restart Romania, în cadrul căruia aplicaţia noastră a fost cea mai votată dintre toate proiectele înscrise în această competiţie de justiţie socială. În plus, la finele anului, ambasadorul SUA în România, domnul Mark Gitenstein, m-a nominalizat şi recomandat la programul Yale World Fellows Program, un program prin care persoane care sunt selectate şi care au rezultate semnificative în cariera lor pot să petreacă 4 luni în cadrul Universităţii Yale, să asiste la orice ore îşi doresc şi să îmbogăţească pe cât posibil experienţa studenţilor din campus şi din respectivul mediu academic.

Catchy: Este un proiect bazat pe voluntariat. Cum te descurci?

L.B.: Ei bine, organizarea unor astfel de proiecte nu este una facilă. Cu toţii trebuie să trăim din ceva, voluntariatul sau munca în beneficiul comunităţii nu întotdeauna dă înapoi pentru persoana în cauza condiţiile materiale de care are nevoie. Ca atare, fiecare dintre oamenii implicaţi sacrifică din timpul personal şi nu de multe ori şi din resursele personale. Există oameni în România, exact ca şi în alte state ale lumii, care acceptă să facă lucrul acesta. De multe ori pentru că se ataşează de idee sau de o persoană din cadrul proiectului.

Catchy: Și, dacă vreau să mă înscriu ca voluntar, ce trebuie să fac, concret?

L.B.: Intri pe site-ul nostru. www.plantamfaptebune.ro. Îţi iei o cană cu ceai sau cafea, sau un pahar de vin dacă aşa te prinzi mai uşor la un tip de lectură nouă, şi studiezi puţin ceea ce ne-am propus prin această iniţiativă, intri ulterior la secţiunea „implică-te” şi afli cum anume te poţi implica în prezent. Fie la plantări, fie la harta tăierilor de păduri, fie prin recomandarea iniţiativei noastre către persoane, instituţii, ONG-uri sau companii care crezi că ar fi interesate de ceea ce construim noi. Fie, ne poţi scrie dacă cumva vrei să intri în iureşul organizării unei iniţiative sociale pentru păduri.

Catchy: Ai fost tu insăți voluntar, la SMURD. Cum a fost experiența?

L.B.: Dură. Am intrat în acest program pentru că în 2010 am avut un coleg pompier într-un proiect mare la care lucram. Cum el ne povestea din când în când despre situaţiile prin care trecea la muncă, mi-am dorit să văd cu ochii mei lucrurile respective. Aflând de acest program disponibil pentru persoane fără formare medicală, m-am înscris într-o clipă. Chiar dacă nu am reuşit să-mi duc gărzile la capăt, dintr-un obligatoriu 24 eu am făcut numai 18, cu toate acestea experienţa în sine am avut-o şi mi-a rămas întipărită în minte. Oameni care ajung acolo fără voia sau dorinţa lor, speriaţi, în situaţii critice, care plâng după apropiaţii lor, oameni care sunt în fază terminală. Acelea sunt cazurile cele mai dure. Nu pot spune că am fost de piatră. Dar pot spune că spre finalul implicării mele am ajutat la tratarea unui pacient de 18 ani care din păcate nu a supravieţuit. Cel mai crunt mi s-a părut să fiu nevoită să asist cum medicii o rugau pe mama lui să iasă din sală, cum prietenii lui care erau afară întrebau pe oricine vedeau îmbrăcat în alb „Cum se mai simte Iorgu?”. Am plâns vreo două săptămâni gândindu-mă la caz. Acela a fost şi ultimul moment în care am mers.

Catchy: Înainte de a planta fapte bune, ai coordonat proiectul Let’s do it Romania!, care își propunea să mai curețe România de deșeuri, prin voluntariat. Ce reacții ai întâmpinat, de la oameni sau institutii?

L.B.: A fost o experienţă foarte dificilă. În primul rând, în 2010 era prima ediţie, era elementul de nou, elementul cu care societatea nu a mai fost confruntată. O mişcare socială, o mobilizare de mase pentru a face o acţiune simbolică menită să atragă atenţia asupra problemei pe care o are ȘI ţara noastră cu deşeurile. Reacţiile din ţara noastră nu au ieşit din grafice. Dar este drept că pe noi ne-a ajutat faptul că existau deja 5 alte ţări care realizaseră iniţiativa înaintea noastră. Aşadar, pentru o societate mai reţinută la mobilizare socială (aşa cum era România în 2010) acest fapt a ajutat totuşi la diminuarea reacţiilor negative. Din partea instituţiilor, reacţiile au fost mult mai bune decât în Estonia. De la o primă reacţie din partea Jandarmeriei Române la scurt timp după anunţarea instituţiei de acest eveniment, la semnarea primului acord de parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi ulterior la implicarea Ministerului Mediului cu structurile subordonate şi în coordonare. Din cadrul Ministerului Mediului am avut şi o surpriză: Administraţia Naţională Apele Române mobilizase aproximativ 10.000 de voluntari pe o perioadă de două luni pentru curăţarea cursului apelor. „Să păstrăm apele curate” a fost o campanie pe care, deşi nu a fost atât de prezentă în presă, această instituţie a organizat-o în 2008 din proprie iniţiativă. Ne-au venit în întâmpinare aşadar.

Sigur, au fost şi episoade neplăcute. Si aici mă refer fie la tentative de preluare de către partide politice a iniţiativei LDIR 2010 la nivel local (câteva judeţe în care reprezentanţii unor instituţii partenere au comunicat în presa locală iniţiativa ca fiind a lor sau chiar tentative de a organiza acţiunile fără consultarea echipei naţionale – deşi aceştia fuseseră invitaţi de către organizatorul naţional, voluntari din Bucureşti, reprezentaţi legal de Asociaţia EcoAssist din Bucureşti). Un alt lucru neplăcut a fost frecuşul dintre oamenii recrutaţi de noi, voluntari, persoane care îşi depuseseră CV-urile online, şi instituţiile din local care, în cel puţin un caz, şi-au dorit reprezentarea la nivel judeţean. Modul în care cel puţin într-un judeţ s-a făcut acest lucru nu a fost deloc demn de o instituţie a statului. Nu voi comunica numel judeţului, dar situaţia o voi uita probabil mai greu.

Catchy: Și rezultatele?

L.B.: Să începem cu cele mai cunoscute: 200.000 oameni ieşiti în stradă la acţiune şi aproximativ 600.000 de saci strânşi. Mai departe, rezultatele calitative, dacă le pot spune aşa, sunt de departe cele care contează. În primul rând această iniţiativă a unit la nivel de masă instituţii, ONG-uri, companii şi mass media. Apoi, a mobilizat organizare în regim de voluntariat la scară largă. Lucru care în prezent se întâmplă la o scară mai mică în ONG-uri, însă nu a fost aplicat până atunci la nivel naţional. Ulterior, în foarte multe judeţe au fost înfiinţate ONG-uri locale de către cei implicaţi în organizarea LDIR. Practic, iniţiativa a deschis „apetitul” pentru implicare socială. ONG-urile înfiinţate derulează proiecte culturale, educaţionale şi bine-înţeles, pentru protecţia mediului. Acest lucru se întâmplă în judeţe în care mobilizarea nu era atât de mare. Nu în ultimul rând, la nivelul anului 2010 a existat o imagine referitoare la deschiderea faţă de evenimente sociale pe regiuni, şi chiar pe judeţe. Iar această imagine era fundalul unui succes foarte mare: prima mobilizare în masă, prima iniţiativă grass-roots din România, s-a întâmplat cu succes, prin implicarea în masă a oamenilor (ca timp, cunoştinţe şi resurse materiale).

Catchy: Când și cum a început pasiunea pentru a dezvolta și coordona proiecte nonguvernamentale?

L.B.: Primul meu proiect dedicat undei cauze sociale l-am dezvoltat pe vremea când încă eram studentă la Academia de Studii Economice din București. Un proiect de colectare selectivă a deșeurilor din întreaga universitate, denumit EcoAssist. După ce acest proiect a mers, am decis să-l transform într-o asociaţie şi cu ea să desfăşor acţiuni şi în afara mediului academic. Majoritatea proiectelor pe care le-am realizat în asociaţie au fost pe subiecte pe care mulţi le considerau inutile, neprofitabile sau fără cerere pe piaţă. La 3 ani după ce am ieşit din facultate, în 2008, cu o asociatie înfiinţată am încercat să descopăr dacă nu cumva există şi ceva creativ (în sensul de artistic) în activitatea legată de deşeuri. Aşa că am început un proiect de creaţie din deşeuri (denumit JUNK MADE). Un alt tip de acţiune organizat a fost de politici publice. Tot în 2008, după vacanţa de Paşte, deşi nu cunoşteam aproape nimic despre domeniu, am răspuns favorabil la un apel dat de alte asociaţii de mediu pentru protejarea spaţiilor verzi din localităţi. Aceştia căutau o persoană să facă o campanie pentru apărarea legislaţiei spaţiilor verzi din localităţi. Aşa am ajuns să merg în Parlament, să asist la şedinţele comisiei de administraţie publică din Camera Deputaţilor, să mă uit pe un text de lege şi să dau declaraţii în presă. Aş vrea să-ţi spun că răspunsul este un montaj din cartea pe care o pregătesc; ai în premieră nişte informaţii chiar din carte 🙂

Catchy: Acum te-ai mai angaja într-o corporație?

L.B.: Am să fiu sinceră: nu ştiu. Nu cred că prezint vreun interes pentru astfel de locuri de muncă. Sunt independetă, orientată spre justiţie socială, o persoană care solidarizează sau chiar iniţiază mişcări sociale care să rezolve probleme ale unei comunităţi. De multe ori militând nu pentru un profit exagerat, ci pentru moderaţie şi răspundere în gestiunea resurselor naturale. Tu m-ai angaja dacă ai fi director de corporaţie?

Catchy: Te ocupi de proiecte non-profit. Au existat momente în care te întrebai din ce o să trăiești?

L.B.: Multe. Încă există. Dar momentan am o familie care mă protejează. Este un lucru pe care nu mulţi l-ar face, cu siguranţă. Ca atare, deşi am nevoie de independenţă, cred că mult mai mult am nevoie de libertatea de a-mi pune în aplicare ideile pe care le consider importante pentru comunitate. Fac sacrificii multe, sunt multe lucruri pe care nu mi le permit. Vacanţe, cumpărături, ieşiri în oraş, călătorii şi alte cele. Dar pe de altă parte, cunosc foarte mulţi oameni, interacţionez cu multe medii şi într-un final aduc lume laolaltă pentru o cauză.

Catchy: Revenind la Plantăm fapte bune, crezi că a planta un copac te împiedică în acest moment să construiești o casă?

L.B.: Acţiunile pe care le fac sunt construite pur din dorinţa mea de a face lucrurile, din viziunea mea, completată cu cea a colegilor mei. Ele nu au o nevoie economică în spate (sau o nevoie pe care să o ştiu transforma într-o oportunitate economică. Ele pornesc din ceea ce identific ca fiind probleme sociale în jurul cărora pot construi acţiuni care să remedieze sau să atragă atenţia şi asupra soluţiilor care există. Ca atare, tot ceea ce fac nu este în acest moment răsplătit şi economic. De aceea, eu nu îmi pot permite acum să stau nicăieri altundeva decât în casa părinţilor mei.

Catchy: Echipa coordonatoare de la Plantăm fapte bune este formată din câțiva oameni. La fel a fost și cu Let’s do it Romania! Ce te motivează când începi o astfel de întreprindere de la zero?

L.B.: Construiesc acţiuni acolo unde văd o problemă şi unde consider că este o nevoie de implicare socială pentru a preveni această problemă. Mă motivează faptul că am această independenţă sau libertate de a face lucrurile acestea. Fac ceea ce simt că pot face cel mai bine, la modul cel mai liber cu putinţă. Plătesc un preţ pentru asta, lipsurile financiare, dar fac acţiunile pe care mi le doresc şi pe care simt că sunt menită să le fac.

Catchy: Spui ca ești un om căruia îi place să desfacă noduri, să răspundă provocărilor unei situații aparent fără rezolvare. Care e provocarea actuala?

L.B.: Cea financiară. Sustenabilitatea. Trebuie să fiu capabilă să atrag şi resurse materiale pe măsura nevoilor unor salarii. Acesta este lucrul pe care trebuie să-l mai fac.

Catchy: Utilitate, pasiune sau pasiunea de a te face util? Care este rolul în care acționezi cel mai eficient?

L.B.: Am să iau chiar construcţia ta de cuvinte: pasiunea de a fi util. Şi asta chiar dacă masa mare nu pune preţ pe nevoia socială pe care eu o identific. 

Catchy: Când e greu, și te descurajezi, ce faci?

L.B.: Ies în parc, fac jogging, fac curat în casă. Îmi găsesc o ocupaţie care să mă distragă de la ce mă supără.

Catchy: În ce formă vin satisfacțiile muncii tale? Dă-mi un exemplu recent.

L.B.: Recunoaşterea muncii mele. Recent am fost recomandată de către o persoană în funcţie de conducere la un program de Fellowship în cadrul Universităţii Yale. Din păcate nu am fost admisă, dar cu toate acestea recomandarea a venit şi a fost făcută pentru că a fost apreciată munca mea.

Mai sunt recunoscătoare că am în jurul meu oameni care cred în mine şi cred în acţiunile pe care le facem împreună. Dau din timpul lor, din resursele lor pentru a construi aceste activităţi. Sunt recunoscătoare pentru aceşti oameni. Fără ei nu s-ar întâmpla toate acţiunile acestea.

Catchy: Mesajul transmis de proiectele la care contribui este unul ecologic, cu puternice accente pe implicarea socială și individuală. Ce ai vrea să transmiți cititoarelor catchy.ro?

L.B.: O femeie îndeplinită este aceea care îşi dedică timpul pentru oamenii speciali din viaţa ei cât şi pentru a face societatea din jurul ei mai bună, mai înţeleaptă. Este cel mai atrăgător şi demn mod pentru o femeie de a-şi folosi energia, capacităţile intelectuale şi timpul ei.



Citiţi şi

Copiii „Cantus Mundi” se alătură campaniei „Ora Pământului”

Electrizantul BMW i3

Carpooling – transport accesibil în vremuri de criză

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,711 views

Your tuppence

  1. László Czikó / 10 November 2015 17:18

    Bună Liana!
    Eu sunt preot romano-catolic la Valea Izvoarelor, jud. Mures. Îm place foarte mult ce aţi iniţiat cu programul http://plantamfaptebune.ro/ Am auzit la RadioRomănia.
    Acum doi ani eu ca propritar al 5 Ha de pădure, am început să fac asemenea lucruri cu copii de la şcoală, prin programul activitate extraşcolară (am vorbit şi cu domnul diriginte!). După scurt timp am vorbit cu cineva de la Ocol Silvic Ludus (unde aparţine pădurea, şi unde plătesc anual taxa). Am întrebat dacă este posibil, dacă au cumva puiuleţe​, şi care este procedura. Mi-au răspuns: “problema este că” – bla-bla-bla – nu se poate pentru că roazele soarelui nu intră bine, şi nu-o să aibă lumină puiulţii. Dar – ziceau de la Ocol, avem noi o suprafaţă de circa 5 Ha, acolo ar fi bine să planteze copii. Bine, zic eu, puteţi aduce măcar două-trei baxe de fanta sau cola? Păi…, nu avem bani pentru suc. Nu? Atunci nici eu nu vin cu copii.
    Am scris numai ca idee, şi ca ceva, care practic nu prea merge de multe ori, pentru că Ocolul nu lasă, numai dacă are ceva interese.
    Eu nu am lăsat idea asta pînă acum, şi o să fac plantarea, pentru că sunt secui, şi în copilărie aproape “am trăit” în pădure, îmi place foarte mult să am grijă de natură şi de copaci, care am primit ca dar, de la Dumnezeu!
    Cu stimă
    László Czikó,
    preot paroh

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro