Aș vrea să vă spun povestea unui nou început și să vă transmit că nu totdeauna la capătul unui drum e sfârșitul, ci, poate, doar destinația potrivită, cea pe care o așteptai să pecetluiești timpul trăit, timp pe care să-l așezi, ca într-o buclă amnezică, după care să nu mai suferi și să-l lași doar să curgă, firesc, în locul care îți devine dar și binecuvântare. Eu l-am aflat, de imediat doi ani, pe al meu.
La sfârşitul anului 2014 am tot mers pe stradă vreo trei zile în șir, fără să părăsesc zona. M-au văzut oameni, dar nu m-a căutat nimeni. M-au zărit câțiva trecători și au dat sfară-n țară că rătăcesc în neștire, zăpada fiindu-mi și dușman, și plapumă. Nu ştiu cum am făcut că, de atâta mers, am ajuns în alt an, 2015, şi o creaţă cu un blond m-au luat acasă la ei. Cred că băuseră prea multă șampanie de revelion, că eu n-am înțeles cum pe 2 ianuarie au purces la recuperat căței, la un simplu zvon auzit. Cică m-au căutat vreo două ore. De ce? Că nu eram al lor. Nu eram atunci, dar sunt acum. Creaţa a fost tare curajoasă când mi-a pus lesa, deşi eu am mârâit-o înfricoşător, iar acasă la ei nu voiam să stau, că nu ştiam de ce trebuie s-o fac. Mi-am folosit în scopul de a mă lăsa liber toate armele – am urlat ore în șir ca lupul, eram trist, amenințam zgomotos, mă revoltam cu toată ființa mea. Nimic. Ei zâmbeau şi aveau răbdare cu mine și auzeam doar atât: „Dacă ajunge cui i-a aparținut, da, altfel avem un colț de curte și pentru el!” Au anunţat lumea că sunt găsit, că par bătrânel (chiar sunt cu ceva ani la catastif, vreo doisprezece, dar sunt în putere, mă credeţi, nu?). Sute de distribuiri au fost pe Facebook-ul acela la care stă creața destul de mult, iar eu o privesc așa, ca în poză.
Acum, da, nu atunci. Atunci m-am căţărat să fug, de au făcut ăştia cazemată şi au stricat feng shui-ul gardului de fier forjat, baricadând, ca pe front, fiecare posibilitate de evadare. Nu păreau supăraţi. Nici măcar pe faptul că am stat în cuşca-vilă, ce mi-a făcut-o blondul din prima clipă, doar o noapte. Pe urmă am văzut nişte căţei ce se buluceau la ușa lor şi m-am gândit că poate o să-mi placă un „coteţ” mai mare. Spaţiooooos coteţul; ba i-am făcut pe ăştia din casă să pună încălzirea cu câteva grade mai puţin şi să stea mai bine îmbrăcati, că mie îmi era prea cald.
În timp, eu m-am mai obişnuit; iar ei la fel. Am avut şi nişte supărări mai mari, căci, după o săptămână, m-au dus la unii de m-au căsăpit şi am ajuns s-o iubesc pe una neagră şi faină din casă, Alma, doar platonic. Ba, mi-au pus şi-un coif de m-au poreclit toţi Lampă, m-au cipat și m-au vaccinat, să fiu în siguranță deplină. Între timp, a început sa-mi placă extrem de tare aici. Plâng mult şi prelung când pleacă vreunul de acasă, iar dacă dispar amândoi din peisaj e jale mare. Când vine blondul de la serviciu sau de oriunde, sunt în stare să sar peste poartă de fericire, iar de mâncare nici nu vă mai vorbesc, căci eu sunt mâncăcios din fire, nu ca lupoaica mofturoasă din pădure. Apropo, dacă vreți să vedeți ce înseamnă aere de superioritate, dar și de disciplină, luați pe lângă voi o femelă din rasa ciobănesc german. Pe noi ne-a instruit perfect, de nu crâcnim niciunul în front.
Am descoperit ce fain e să stai pe canapea şi e fix pe măsura mea, și, la câte fotografii îmi fac, cred că devin vedetă. Am găsit şi un pisic aici; nu i-am făcut nimic, dar când m-a descoperit în casă, s-a refugiat la demisol, într-un coş, în bucătărie; zicea că e mai sigur. Șase luni n-a urcat, dar eu cred că n-a făcut-o și de ciudat ce era, căci în momentul în care a ieşit din ascunzătoare, a devenit țelul meu; tot ce-mi doream era să-l păzesc și să-l ştiu alături de noi cât mai multă vreme. N-a fost aşa, când am împlinit eu 8 luni de stat în casa asta cu surprize, el a zis că i-au ajuns cinci ani de bătrânețe trăiți cum trebuie și m-a lăsat tânjind după mieuneli sincere. Creața iar s-a mirat că în ziua aceea m-am aşezat pe canapea şi nu l-am mai căutat niciodată. Noi, însă, ne luasem la revedere și mi-a spus că, din acel moment, eu voi deveni cel mai vârstnic din casă.
Au ăștia doi o manie de a lua ce aruncă alții, mai ales dacă au și ceva ani în plus. Cu mine cică au închis cercul, dar nu-i cred. Am bănuţ, am prieteni, toţi mă iubesc, doar un căţel blond şi zulufat e cam isteric; a sărit să mă muşte, de parcă n-ar fi cât laba mea de mare.
Am o problemă, aş urca eu scara de duce unde dorm toţi, dar de coborât nu pot, căci mi-e tare frică si nici lăbuțele nu m-ascultă cât ar trebui. Nu-mi place să dorm singur, dar m-am obişnuit, iar creaţa, la început, a mai dormit cu mine, deşi eu aş fi preferat blondul, pe el îl iubesc cel mai mult; dar na… să nu mă spuneţi.
Vă spuneam că mă cheamă Lupu? Lupu Tîrnoveanu. Nu m-a căutat nimeni, aşa că am fost adoptat. Gata, e definitiv. Am şi buletin. Suntem cam mulţi, dar Dumnezeu a fost bun cu mine şi stau şi eu pe aici. Mintenaş se fac doi ani. Doi ani de poveste pentru toți. Pe mine nu mă recunosc veterinarii, zic ca am întinerit și mă-ntreabă de zor: „Mă, tu eşti tu sau eşti altul?” Tare mă mai încred și rânjesc a bucurie, aşa cum fac seară de seară, de am mai primit o poreclă, „Colonelul Fasole”, cică de la rânjit fasolea dinților. Alerg și mă țin tare și, mai nou, am o bucurie imensă, căci, deşi creaţa şi blondul au zis că s-a terminat cu adusul animăluțelor acasă, de două luni am o nouă prietenă, o pisicuță născută în luna mai, anul acesta; o deşteaptă și o isteaţă, cu un botic ca un pupic, cu nume de franțuzoaică. Fifi mi-a aratat că nu sunt suficient de bătrân, că încă mai pot plânge si suspina, pot să mă joc cu ea de-a v-ați- ascunselea și pot demonstra că renumele nu e totdeauna adevăr suprem.
Hai, că am vorbit cam mult şi mi-e cam somn. Vă salut pe toţi şi aveţi şi voi grijă de animăluțele voastre, da? Sau de cele ale nimănui. Asta e doar o poveste, dar una adevărată, strecurată printre multele întâmplări ale vieții.
Lupu’- Băiatu’ Tîrnoveanu… Te salut, lume!
Pe Adriana o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
