Marina Valmy de Haydu preia conducerea Şcolii Internaționale de Cosmetică Christine Valmy de la București

Catchy

31 October 2016

Conducerea Şcolii Internaționale de Cosmetică Christine Valmy de la București a fost preluată de Marina Valmy de Haydu – vice-președintele rețelei americane Christine Valmy Inc. şi directorul centrelor de excelență în estetică și îngrijire corporală. Aceasta şi-a propus să relanseze centrul din România, odată cu împlinirea a unui sfert de veac de activitate aici.

marina-valmy1

Marina Valmy de Haydu

„Țelul nostru este să aducem metodele și standardele educaționale ale Școlilor de estetică americane în sălile de clasă din România și să stimulăm interesul față de știința și arta estetică. Mă simt onorată să mă aflu aici, la București, pentru a prelua misiunea și aspirațiile mamei mele și îmi doresc să fiu implicată în continuare în procesul educațional din România”, a declarat Marina Valmy. Aceasta este masterandă în chimie şi expertă în dezvoltarea formulelor avansate dermato-cosmetice, fiind implicată în dezvoltarea internațională a companiei încă din 1973, odată cu inaugurarea unui laborator propriu pentru cercetări în domeniul cosmetic, devenit între timp un prestigios producător pentru mai multe linii de produse de îngrijire.

Începând din acest an, produsele profesionale Christine Valmy vor fi disponibile și în saloanele de înfrumusețare din România.

Marina Valmy şi-a propus să ducă mai departe misiunea mamei sale, a cărei viziune feministă o împărtășește întru totul, asumându-şi un rol social activ, urmând să contribuie la dezvoltarea și reconstrucția statutului femeii, prin programe coerente de sprijin vizând facilitarea accesului la educație și la piața muncii a femeilor, în mod special a celor provenite din medii defavorizate.

scoala-christine-valmy

Școala Christine Valmy

Compania Christine Valmy Inc. are două componente principale: o rețea de Școli de Estetică și programe educative pe teme legate de estetică, precum și o rețea de laboratoare pentru fabricarea de produse cosmetice, disponibile în saloanele profesioniste din întreaga lume, sub marcă proprie precum și în sistem „private label”.

În România, Şcoala Internațională Christine Valmy a fost înființată în 1991. Aceasta pune la dispoziția elevilor săi echipamente profesionale pentru o practică intensivă, similară cu activitatea unui salon profesional, oferind inclusiv asistență după absolvire şi consultanță antreprenorială celor care vor să-și înceapă propriile afaceri. Până în prezent, școala a pregătit peste 180.000 de absolvenți.

Mai multe informații despre cursurile școlii puteți găsi aici.

filename_0christine-valmy-la-receptia-de-anul-nou-oferita-de-george-v-in-filename_1paris

Christine Valmy

Născută în anul 1926, la București, Christine Valmy, absolventă a Facultății de Drept, dar specializată în dermatologie și cosmetică, a inaugurat, în 1948, primul său salon de cosmetică în România, un centru care s-a impus grație unei metode revoluționare de tratament, care îmbina știința cu metode naturiste și tradiționale de tratament. Sub presiunea schimbărilor venite odată cu instaurarea regimului comunist, familia a emigrat în Grecia, în 1959, pentru a se stabili, în 1960, în New York, Statele Unite, unde a inaugurat în 1966, la New York, prima școală de cosmetică de pe teritoriul Statelor Unite.

La acea vreme industria cosmetică era atât de concentrată asupra domeniului de coafură, încât îngrijirea pielii nu era predată în școlile de cosmetic, si doar o simplă licență de coafură era necesară în mod legal pentru tratarea pielii. La sfârșitul anilor 1970, Christine Valmy a făcut lobby cu succes pentru autorizarea esteticii ca o profesie distinctă.  În semn de recunoaștere a contribuțiilor sale în domeniul educației prin crearea de noi competențe si posibilități de locuri de muncă, Christine Valmy a fost numită de către administrațiile Gerald Ford și Ronald Reagan consul Național pentru Educație Profesională, consiliu creat printr-un mandat al Congresului să ofere consultanță președintelui asupra nevoilor și rolului educației profesionale în SUA.

De asemenea, Christine Valmy a condus reprezentanța din SUA a organizației CIDESCO, cea mai importantă organizație internațională pentru estetică, organizând pentru prima dată în SUA în 1972  cel de al 26-lea Congres Mondial.

Una dintre cele mai influente femei ale tuturor timpurilor, recunoscută ca atare de elitele mondiale în afaceri, Christine Valmy (născută în anul 1926, la București), s-a stins la 18 ianuarie 2015.

*

Pasionată și complet dedicată muncii sale, mama mea s-a asigurat că voi duce această misiune mai departe. Avea această idee, că prin educație se poate schimba destinul unui om, care va deveni, astfel, independent, mai sigur pe capacitățile sale și liber să ia decizii”, a declarat Marina Valmy, la primul cocktail pentru presă, care a avut loc la reședința familiei din București.

6

8

3

“Christine Valmy, mama mea, m-a învățat trei lucruri foarte importante. În primul rând mi-a transmis puțină umanitate, pentru că era un om extrem de bun, care și-a petrecut viața ajutându-i pe alții, fie în acțiuni caritabile, fie prin demersuri discrete, individuale. În plus, m-a învățat să gândesc la nivel mare și să păstrez în minte, permanent, tabloul întreg al unei situații. Nu în ultimul rând, pentru ea a fost întotdeauna importantă România și așa se face că, deși am părăsit țara la o vârstă foarte fragedă, vorbesc și acum limba română”, a mai spus Marina Valmy.

7



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
607 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro