Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mari’O

18 April 2018

Pe fata soților Olar o chema Mărioara, dar ei îi plăcea să i se spună Mari. Pe toate caietele și cărțile de școală se semna Mari’O. Mama ei, Valerica, pierduse o sarcină la aproape șapte luni, copilașul se născuse mort, cu cordonul ombilical strâns înfășurat în jurul gâtului, când Mari avea numai șapte ani și urma să intre la școală. Acest lucru afectase întreaga familie, căci mama a plâns mult după acel copilaș ce nu a avut o șansă la viață. Ar fi trebuit să îl cheme Cristian, pentru că s-ar fi născut de Crăciun. Valerica fusese copil unic la părinți și tânjise mult să aibă o soră sau un frate cu care să se joace. Deși colonelul Iordan, tatăl ei, îi oferise tot ce era mai bun în anii aceia grei de comunism, Valerica a promis că fata ei nu va crește singură, oricâte riscuri vor fi.

În vara lui ’89, când Mari avea 13 și jumătate, mama Valerica a rămas, în sfârșit, însărcinată, după îndelungi așteptări și speranțe. Sarcină grea, căci avea gemeni. Pe Mari o îngrozea așteptarea nașterii celor doi copilași, căci își dădea seama că uneori lucrurile nu merg cum ai dori.
Ea crescuse acum și aflase despre cum funcționează aparatul reproducător la femei. Era speriată de menstruația lunară, atunci când se simțea rău și suferea mult. Își jurase în sinea ei că nu va avea copii și nu va trece prin durerile nașterii. Dar asta era secretul ei intim. Nașterea gemenilor, când ea era în pragul examenului de admitere la liceu, îi cam încurca viața și ritmul de învățat.

Mama nu se simțea deloc bine și bunicii au trebuit să vină să locuiască și ei în aceeași casă cu soții Olar. După cezariană, Valerica a fost foarte deprimată. Fiind anii ’90, lumea nu vorbea de depresia postpartum și nici măsuri nu se luau pentru a ameliora starea femeilor. Așa că mama o ducea pe picioare cum putea, uneori dormea toată ziua și bunica se ocupa de cei mici ajutată de tata și de colonel…

fata oglinda

Colonelul Iordan a apelat la un bun camarad stabilit în Germania de îi trimitea lunar scutece și lapte praf pentru gemeni, pe nume Gelu și Matei. S-a schimbat mult viața familiei Olar după nașterea gemenilor. Mama Valerica, după operația de cezariană, nu a avut deloc lapte, avea uneori momente când credea că nu este o mamă bună pentru că nu îi poate alăpta pe băieți. Toți cei din casă: soțul , fiica Mari și părinți Jeni și Dan Iordan (colonelul) cum îi spuneau toți, se străduiau ca să nu fie toată greutatea pe umerii mamei. Stabiliseră sarcini precise, astfel ca treburile casei să fie făcute prin rotație, la fel curățenia și pregătirea mesei. Tatăl făcea aprovizionarea de două ori pe săptămână, bunica Jeni îi scotea dimineața la plimbare când nu ploua și nu bătea vântul, iar seara îi plimba Mari și cu bunicul Dan. Baia o făcea tatăl la ora 20. Primele trei luni au fost mai grele, dar apoi s-a instalat o rutină și fiecare știa precis ce are de făcut. Valerica mergea la o doctoriță psihoterapeut săptămânal. Lua ceva antidepresive și multivitamine. Cu tot ajutorul, constata că îi cade părul destul de mult și uneori nu putea să doarmă fără somnifere. Copiii erau buni și nu plângeau nopțile. Atunci când trebuiau să mănânce, dădeau un mic semn, ca niște pisici, miorlăiau puțin, bunica și bunicul le dădeau biberoanele calde cu lapte praf .

A trebuit să se tundă scurt mama și pentru că avea zone unde nu mai avea păr, apoi a trebui să cumpere o perucă asemănătoare cu părul ei blond. Ca să nu se simtă rău cu noua tunsoare, au hotărât Mari, dar și bunica Jeni, să se tundă și ele foarte scurt. Uneori, tata glumea că sunt numai băieți în casă lor… Mari mai avea câteva săptămâni și trebuia să completeze fișa de înscriere la liceu. Au stat mult cu toții de vorbă și au întrebat-o ce meserie ar preferă să facă. Ea a spus că ar vrea să îi învețe pe copii limbi străine sau muzică.

– Excelentă idee, a spus colonelul!… Ai putea urma liceul pedagogic și apoi mai departe.

Mari a intrat cu notă mare la liceul pedagogic și, deși se îmbrăca mai sport sau chiar ca un băiat, era apreciată de colegele ei pentru bunătatea inimii ei.

În continuare, viața lor de familie reunită se învârtea în jurul celor mici. Bunicii erau de bază în casă și relațiile colonelului îi ajutau în multe situații.

Valerica a trebuit totuși să se interneze trei luni într-un sanatoriu psihiatric pentru un ajutor substanțial. Au trecut mai greu cele trei luni, dar schimbarea era evidentă și Valerica era cu mult mai optimistă, mai bine emoțional. Și părul îi crescuse foarte frumos, fără să îi rămână urme de la alopecia cu care se confruntase. Tatăl era foarte bucuros că soția lui e bine și bebelușii învățau să spună „mama” deja. Anul a trecut, intrarea lui Mari la liceu cu o notă foarte bună a adus încă un motiv de bucurie în familie. Acum știa că lucrurile vor fi, în sfârșit, bine.

Când băieții s-au ridicat și au început să meargă, au hotărât ca mama să își reia serviciul și pe băieți să îi ducă la creșă. Astfel și bunicii puteau să se întoarcă acasă la ei, urmând a-i vizita sau invita la masă, în weekend. Schimbările au fost de bun augur și mama Valerica, întoarsă la serviciu, se simțea foarte bine. Nu mai era nesigură pe ea și vedea clar că gemenii sunt bine îngrijiți și progresează, iar lui Mari îi place la liceu.

Singura nemulțumire a mamei era faptul că Mari preferă hainele și atitudinea băiețească și că, într-o discuție foarte serioasă între mamă și fiică, ea a spus că nu vrea să se căsătorească și nici să aibă vreodată propriii ei copii, pe care ea să îi nască sau să îi alăpteze.

– Cum așa? a întrebat-o mama. Dar ce ai vrea să faci cu viața ta?

– Nu îmi doresc o familie, a spus fata.

– Nu vreau să fiu o soție, la cratiță! Eu vă am pe voi și îmi ajunge. Cel mult, voi adopta un copil, dar nu vreau să fiu mamă niciodată.

Mamei i-a dat de gândit acest lucru și a a discutat cu tata despre teama fetei de a aduce pe lume copii și ce ar fi de făcut în acest sens. Tatăl a spus să îi dea timp pentru că este încă în creștere și vor vedea atunci când va fi cazul ce e de făcut.

Anii au trecut și Mari își păstra ideea de a fi singură. Se purta cât mai masculin posibil și într-o zi a deschis discuția că ar vrea să facă o schimbare de s*x într-un viitor, în străinătate, cu ajutorul material dat de colonel. Mama a simțit că leșină când a auzit pentru prima dată această idee, complet anormală, cum i se părea ei. Tatăl nu a fost împotrivă, nici bunicul și nici bunica. Mari căuta pe internet toate datele și etapele prin care trebuie să treacă pentru a-și schimba s*xul și tratamentul hormonal, dar și cel psihiatric necesar. Mama a trebuit să cedeze în fața celorlalți și să accepte că era ceea ce își dorea fata ei. După terminarea facultății de filologie, Mari a plecat în Olanda pentru a începe etapele prin care trebuia să treacă pentru a-și îndeplini acest vis.

Simțea că trupul de femeie nu i se potrivește deloc.

Mari a sosit la Amsterdam într-o zi de joi și, pentru că avea mari emoții, nu dormise de două nopți deloc. Așa că în prima zi a stat la hotel și a dormit vreo șapte ore după masa de prânz. Seara a ieșit pe străzile împânzite de oameni, printre canale și poduri. A băut un ceai într-o cafenea și a mâncat ceva. Studiind ghidul turistic, a găsit câteva locuri interesante de vizitat. Weekendul tot și l-a ocupat cu diverse plimbări, vizionatul unui film englezesc și vizite la mai multe muzee și grădina botanică.

Luni la prima oră, s-a prezentat la clinica unde avea programarea pentru prima ședință de psihoterapie. A completat trei chestionare în limba engleză și a făcut cunoștință cu încă câteva persoane, fete și băieți ce voiau să facă tot o schimbare de s*x. A trecut repede prima zi, seara a mers într-un loc numit Cafeneaua Albastră, unde era muzică de concert și apoi era programată o seară de jazz cu un saxofonist destul de cunoscut. Tipul care era la bar o privea cam ciudat și era interesat de persoana ei; a întrebat-o de unde este. Ea a fost politicoasă și i-a răspuns, atunci el s-a prezentat:

– Mă numesc Mihai, sunt din Timișoara, lucrez aici de șase ani, de la terminarea liceului.

– Tu ești în vacanță?

– Nu, a răspuns Mari, am venit aici pentru o schimbare de s*x.

– Vorbești serios, a mai zis el, de ce îți dorești lucrul ăsta?

– Din mai multe motive, a spus ea.

– Eu sunt liber marți după-amiaza, dacă vrei, putem să stăm de vorbă, ce zici?

– Bine, ne vedem mâine, la ora 17, în parc.

A doua zi, Mari a făcut un consult general la clinică și i s-a recoltat sânge pentru analizele hormonale.

După-amiază, a stat mai multe ore de vorbă în parc cu Mihai, încercând să îi explice teama ei de a avea copii și frica de suferința de la naștere. El a ascultat-o răbdător și a încercat apoi să îi destăinuie și el din problemele pe care le au bărbații în general. A făcut tot posibilul să îi deschidă ochii asupra unor aspecte pe care ea nu le luase în considerare. Anume, faptul că medicina a progresat enorm în ultimul timp și riscurile, precum și durerea asociate nașterilor în general sunt reduse semnificativ și ținute sub control. I-a mai spus că și operația în sine pe care o va face, va fi dureroasă și cu tratamente întinse pe perioade lungi de timp. El i-a mai zis, ca unui frate, că nu se va simți confortabil nici între fete, dar nici între băieți, căci nu va aparține cu adevărat niciuneia dintre cele două categorii. Va pendula între cele două și că se poate să nu îi placă ce va obține în final. Era perfect adevărat tot ce îi spunea el și se vedea că stătuse de vorba cu mulți tineri trans*xuali ce se confruntau cu multe probleme în urma operației. Toate argumentele ei și dorința pe care o simțise mulți ani să nu mai fie fată acum se disipa încet sub temeinicia argumentelor pe care el i le prezența el tranșant și fără echivoc!

– Este perfect adevărat tot ce spui Mihai. Dar nu pot da înapoi. M-aș face de râs față de familia mea și de prieteni și nu în ultimul rând aș părea neserioasă în fața celor de la clinică.

– Nu cred! a mai spus el foarte hotărât, nu îți distruge viața din cauza unor izbucniri rebele de adolescentă! Vorbește pe rând, în seara asta, cu membrii din familia ta, spune-le că ai dubii și ai vrea să renunți, să vezi cum vor reacționa. Apoi, gândește-te serios încă o dată, analizează toate argumentele tale, pro și contra. Inclusiv, poți intra și pe un forum de discuții pe această temă. Mâine poți veni la cafenea și mai vorbim dacă vrei. Îți voi prezența pe cineva care a vrut să facă transformarea și s-a mulțumit în final doar cu tratamentul hormonal care i-a dat și multe reacții adverse.

A sunat în țară când a ajuns la hotel și a vorbit cu toți ai casei, fiecare și-a spus părerea și s-au bucurat împreună că este pe cale să se răzgândească. O vor aștepta să se întoarcă acasă și va avea parte de o petrecere grandioasă de bun venit! Apoi a intrat pe forum și, într-adevăr, a aflat niște lucruri la care ea chiar nu se gândise niciodată.

A doua zi, la cafenea, a avut o lungă discuție cu Mihai și cu prietenul lui care arata ca o fată la față, dar corpul îl trăda că este bărbat.

Mihai s-a oferit să meargă cu ea la clinică și să anuleze contractul pe care îl semnase. Apoi a rezervat bilete de avion și și-a luat rămas bun de la oraș, de la Mihai. Acesta a sărutat-o pe obraz prietenește și au făcut schimb de numere de telefon, cu promisiunea că vor bea o cafea când revine el în țară, pe 1 august.

Ajunsă la Otopeni, a fost strânsă în brațe de toți ai ei și chiar a realizat acum că a luat cea mai bună decizie. La petrecere, fiecare din cei dragi avea câte o foaie scrisă de mână (ideea fusese a colonelului, evident) în care își exprimau admirația și respectul sincer față de rolul unei femei într-o familie, acela de a fi fiică, nepoată, soție, mamă!

Mărioara s-a simțit bine în pielea ei acum, ca tânără fată, a descoperit în cuvintele bunicilor că o iubeau enorm, în dorința de a o avea ca soră a celor doi frățiori gemeni ai ei, în brațele tatălui unde se cuibărea acum ca o fiică iubitoare și, mai ales, în privirea admirativă a mamei care o iubea din tot sufletul.

A avut multe satisfacții că a renunțat la acea transformare când s-a îndrăgostit de un băiat de aceeași vârstă cu ea. A renunțat în timp la camuflarea în hainele de băiat și chiar a început să îi placă ceea ce vedea în oglindă când se privea!

Guest post by Maria Gabriela Ionescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Casa părintească

S*x cu perfuzia în venă

Dreptul la o viață sexuală normală nu îl primim odată cu certificatul de naștere

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,012 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro