Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mereu, ura…- Les Misérables

11 January 2020

În ultimii ani, ne-am obișnuit să asimilăm Franța cu imaginile pline de revolte, violență și incendii. Așa că nu a mai mirat pe nimeni o întâlnire între Victor Hugo și Spike Lee, un veritabil film-șoc, fără nicio concesie. Așa ar putea fi rezumată recenta peliculă Les Misérables. Bunăoară, primul film al regizorului, scenaristului și actorului Ladj Ly are la bază scurtmetrajul cu același titlu nominalizat la premiile César (în 2018), la rândul lui inspirat din povești reale din periferiile capitalei franceze. De altfel, filmul, premiat de juriul de la Festivalul de Film de la Cannes (2019), se află acum și în cursa pentru un premiu Oscar, la secțiunea ‘Cel mai bun film într-o limbă străină’, ceremonie ce va ave aloc în februarie 2020, la Los Angeles.

Les Misérables (2019) este un film complex, care nu poate fi redus, simplist, în termeni ce țin de senzațional, chiar dacă treatează probleme din zona violențelor dintre forțele de ordine și populația din zonele rău famate. Ladj Ly cunoaște îndeaproape zona Montfermeil (‘La cité des Bosquets’), deoarece a crescut acolo și a realizat mai multe documentare, printre care și impresionantul «365 jours à Clichy-Montfermeil», în care ilustra viața din zonele sărace ale Franței metropolitane, căutând mărci de identitate, pentru a construi un viitor pașnic. Prin urmare, apropierea de filmul documentar este evidentă în cazul peliculei Les Misérables.

Așadar, Stephane (Damien Bonnard), proaspăt mutat din Cherbourg, se alătură brigăzii anti-criminalitate/ BAC (Brigade Anti-Criminalité) din Montfermeil, într-un cartier de la periferia Parisului, locul unde se petrecea, de altfel, și acțiunea romanului Mizerabilii  scris de Victor Hugo. Făcând echipă cu Chris  (Alexis Manenti) și Gwada (Djibril Didier Zonga), colegii săi mult mai experimentați, Stephane descoperă, rapid, tensiunile dintre diferitele bande care domină cartierul.Deschiderea filmului amintește de  axioma: «fiecare are motivele sale», așadar punctul de vedere al cineastului e unul bine nuanțat. Când o operațiune de arestare scapă de sub control, o dronă filmează toate mișcările pe care le fac polițiștii.

Filmul deconstruiește permanent acțiunea, un tir de arme de foc/flashball asupra unui copil, apoi – printr-o suită de cercuri concentrice – din orizontul ficțiunii -, se pefigurează organizarea politică stratificată. Totul pornește de la (o aparentă) cronică realistă din cotidian, un furt, dar cu scopul de a o circumscrie într-un teritoriu al lumii politice. Prin urmare, un polițist bun a fost transferat în suburbii. Va trebui să deschidă bine ochii și să se obișnuiască cu situațiile din acel Montfermeil în care ‘toată lumea cunoaște pe toată lumea’ și nimeni nu se poartă cu mănuși. Aici, schimburile de replici sunt codificate, iar adolescentele fumează un joint chiar în stația de autobuz.

La astfel de situații, am putea găsi un model asemănător pentru acest gen de peliculă în The Wire de David Simon sau în La Haine de Mathieu Kassovitz (care a obținut, în 1995, Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes). Cineastul francez descrie, cu un lirism surd, mediul parizian corupt și-i prezintă pe diferiții săi protagoniști sub aparența unei păci sociale. Dar cu ce preț? „Partea cea mai rea este că nu-i pasă nimănui”, – mărturisește Le Maire, un personaj ce aduce cu «Nașul». Realismul din acest film ar trebui să trezească mai multe reacții, să-i pună pe mai mulți pe gânduri. Copiii aflați permanent între teama de a nu fi surprinși de armele de foc și sfaturile imamilor sunt, de fapt, niște ‘pui de lei’ ai republicii care-i crește, nu ai vreunui califat.

Scenariul nu e, nici pe departe, o dantelărie, și îl conturează bine pe Chris, pătrându-l pe gentilul Stephane până la confruntarea finală (referința către Spike Lee/Do the Thing Right, dar și spre City of God de Fernando Meirelles &Katia Lundi). Paradoxal sau nu, în acest film, regăsm eșecul integrării, astfel, vedem o grămadă de copii dornici să se alăture mulțimii de suporteri ai echipei de fotbal, slobozind cu forță «La Marseillaise». Subtil, în mijlocul acestei verve republicane, regizorul strecoară imaginea unui tânăr care flutură drapelul algerian.

În timp, fracturile s-au agravat, tinerii nu mai trăiesc în  comunități interculturale, ci se aliază unor grupări radicale, indiferent dacă sunt de partea municipalității, de cea religioasă sau din zona delincvenței. Limitele legii sunt trecute în mod constant, iar în spatele fețelor acestor copii se ascunde frica, lipsa de repere și mânia. Evident, ne vine în minte/memorie estetica din La Haine a lui Kassovitz. Acum, totul s-a modificat; tinerii convertiți încearcă să ia locul familiilor și să atragă tinerii către ideologia lor. Prostituția și traficul de droguri sunt reale flageluri. Pe deasupra, discriminarea continuă să izbească din plin tinerii. Nimeni nu poate rămâne indiferent la un astfel de film.

Ca și opera din romantism, a lui Victor Hugo, Les Misérables, ediția 2019, indică starea de abandon general, în care vituțile educaționale au cedat locul haosului. Tușele sunt groase, exagerările justificate, întrucât filmul este unul dens, asumat controverselor, în descendența imaginarul hugolian. Les Misérables nu este un pamflet, ci o invitație la reflecție. Departe de fantezie, de speculații, rămâne un alarmant inventar al urii, iar privirea lucidă a lui Ladj Ly are forța unei observații brute, nefiltrate, dar necesare.

***

Regia: Ladj Ly

Scenariul: Ladj Ly, Giordano Gederlini, Alexis Manenti

Imaginea : Julien Poupard

Decorurile: Karim Lagati

Costumele : Marine Galliano

Sunetul: Arnaud Lavaleix, Matthieu Autin, Jérôme Gonthier, Marco Casanova

Montajul: Flora Volpelière, Karim Lagati

Muzica: Pink Noise

Distribuția:

Damien Bonnard – Stéphane /Pento

Alexis Manenti – Chris

Djebril Didier Zonga – Gwada

Issa Perica – Issa

Al-Hassan Ly – Buzz

Steve Tientcheu – Le Maire

Almany Kanoute – Salah

Durata: 103 min



Citiţi şi

Doar săruturile adevărate sunt eterne

Charlize Theron și rochiile DIOR pentru covorul roșu

Cadrilul feminității – Little Women

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro