Mori o singură dată, de ce nu trăiești?

Tipadelasocio

16 February 2015

Ne-am aranjat toți viețile, ne-am angajat, cuplat, măritat, am divorțat, demisionat, am plecat, am rezolvat problemele așa cum am învățat că trebuie să se rezolve problemele. Nimic nu trebuie. Am fost neliniștiti, acum, liniștiți, ne încadrăm în ceva, e bine atâta timp cât nu deviem, nu dăm pe afară, nu ne dezicem, nu inovăm, nu inițiem. Terenul stabil îți oferă confortul apartenenței la masă, nu-ți dă bătăi de cap, n-ai lupte, nu depui efort. Taci și te supui. Încontinuu.

Ne-am ordonat viețile conform normelor sociale transformate în valori personale ca să nu ne enervăm zicând că ceilalți ne conduc, să mai menținem iluzia libertății, să credem că trăim, simțim, pe cont propriu. Tot niște valori am împrumutat și practicat, fie că unele sunt mai comune, iar altele mai marginale sau de nișă – așa sună mai bine, nu ne deranjează prea tare și nici nu ne gândim la periferie ori excludere socială.

Vrem să părem speciali, suntem banali. Vrem să trecem neobservați, să nu atragem atenția, se întâmplă ceva. Mereu se întâmplă ceva.

cuplu

Nimic nu e nou. Dar asta nu ne-a împiedicat uneori, pe unii, să dezorganizăm totul, să ne dezicem, să refuzăm, să uităm regulile inserate de-a lungul anilor și prăfuite între timp, să sprintăm, să spargem ce nu ne convine, să ne luăm la revedere când ceilalți rămân și ne urăsc fiindcă ei au rămas și noi am plecat.

Nimic nu e nou, dar asta nu ne-a împiedicat pe unii, uneori, să ne îmbătăm cu apă rece și să credem că suntem deosebiți, unici, de neînlocuit, nemaipomeniți, niște tabloide ambulante, că ceilalți n-ar putea trăi fără umbra noastră spectaculoasă pe pământ.

Ne deschidem conturi la bancă, strângem fonduri pentru zile negre, ne luăm măsuri de precauție pentru mâine, facem legături, promisiuni, ca să nu ni se mai pară că ne fuge pământul de sub picioare, să avem o așa-zisă stabilitate, o ordine, o disciplină. Riscul ne dă bătăi de cap. Aventura e risc, e ridicatul de pe canapeaua confortabilă, lăsatul telecomenzii din mână și ieșitul pe stradă, printre necunoscuții care nu știu nici cine ești, nici ce faci. Acolo trebuie să te adaptezi, ieși din cocon, nu mai stai cu oamenii tăi, intervine imprevizibilul. Aventura e confruntarea cu noi, mai presus de ceilalți, e privitul în oglindă cu sinceritate, e răspunsul de care fugim, e curaj.

Suntem obsedați de control, ne e frică, avem nevoie de cărămizi, nu de paie, ca să construim, zice-se, doar că toate au mai fost făcute, iar drumul personal și libertatea sunt inspirate din modele ajustate după cum ne convine să credem că le-am ajustat noi, nu ceilalți, să mai eliminăm o disonanță cognitivă și alte disonanțe din jur.

Nimic nou. Noi nu suntem noi. Dar asta nu ne împiedică pe unii dintre noi să trăim ca și cum mâine ar fi apocalipsa, cu o sete nesfârșită, fără regrete, cu bucuria că ne-am asumat riscurile pe care alții nu și le-au asumat niciodată și au rămas privind de pe margine, cu admirație și critică. Ne-am jucat obraznic cu viața și am invocat moartea cu aceeași ușurință.

Pe Corina o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Aşteptând un chip căruia să-i spovedeşti mângâierea

Cred că așa se simte frica de moarte

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,205 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro