Stau şi mă gândesc dacă nu cumva tot ceea în ce nu crede necredincioasa, nu se regăseşte de fapt în spatele poveştii unice şi autentice a oricui. Nu cred că există o paradigmă bine definită a poveştii unice şi autentice. Câte cupluri vor exista printre noi, atâtea poveşţi unice. Până la urmă, poveştile se aseamănă pe undeva cu religiile: dacă nu crezi în ele, îşi pierd valoarea de religii.
Ce rost mai are o poveste pe care nu o crezi? Şi de ce o poveste unică, reală, ce poate trece peste orice pentru a-şi împlini destinul, nu îşi poate avea sâmburele fecundităţii în… poveştile de amor născute după o aventură de o noapte ? Sau în… relaţia comodă, confortabilă şi călduţă dintre doi oameni ce şi-au petrecut ani buni împreună şi iubirea s-a topit, dar cică a rămas respectul! Plus casa, căţelul şi purcelul comun şi bătaia de cap ar fi prea mare în cazul scăderilor şi împărţirilor? Până la urmă, un om care trăieşte o astfel de relaţie, comodă şi călduţă, poate şi-a găsit doza de fericire suficientă cât să considere această poveste personală drept una unică şi reală. Până la urmă, poate că toate aceste noduri pe care probabil le cunoaşte (căţelul, purcelul sau casa) reprezintă chiar orice-ul peste care relaţia trece pentru a îşi împlini destinul.
Poate că în butaforia poveştii autentice care trece peste orice, regăsim şi elemente rupte din recuzita vastă în care nimeni nu crede. Poveştile de amor născute după o aventură de-o noapte sunt încărcate cu un erotism aproape religios, pe care forţa raţiunii nu ştiu dacă îl poate stăpâni şi în urma căruia nu cunoşti întodeauna ce ar putea rămâne.
Poate că relaţiile bazate aproape numai pe sex, dincolo de carcaterul lor obsesiv, poate maladiv, reprezintă miezul a ceva ce se poate transforma cum-necum într-o poveste, desigur unică şi reală. Poate că în patologia sentimentală, cum aceste derapaje ar putea drept trece relaţiile bazate aproape numai pe sex, reprezintă cauza principala a unicităţii unei relaţii şi propulsia care împinge partenerii spre curajul de trece peste orice pentru destinul lor comun ştanţat de Eros.
Sau poate că poveştile fierbinţi care au degenerat între cei mai buni prieteni reprezintă o excepţie fundamentală de la regula nescrisă a prieteniei. Din nou, poate că natura bizară, aproape profană a acestor relaţii, le face de fapt nişte poveşti unice. Poveşti care evident trec peste orice dacă cei doi ţes o relaţie frumoasă.
Sau v-aţi gândit că poate relaţia care nu porneşte de la nimic din tot ceea ce spunea necredincioasa este de fapt o relaţie comună, deloc unică? V-aţi gândit că poate noi, oamenii, eliminăm acele structuri cu tentă anormală de teama de-a nu vandaliza anume standarde? Sau de teama de-a nu viola anumite principii dobândite mai mult sau mai puţin empiric? Poate că tuturor ne-ar plăcea în intimitatea celor mai excentrice gânduri erotice să pornim o relaţie care să funcţioneze de la un nucleu nebunesc, ce sfidează orice limite sau principii.
Fără să vreau să fiu excesiv de critic, cred totuşi că poveştile reale sunt doar cele în care crezi. Indiferent de unde pornesc şi indiferent de ce anume îi leagă sau îi amărăsc pe cei doi. Nu originea poveştii îi plămădeşte caracterul real şi unic, ci felul în care aceasta se dezvoltă şi destinaţia la care ajunge.
Cred că în tot ceea ce crezi cu adevărat, există cu adevărat.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
