De ce a ajuns un dictator sinistru, precum Ceaușescu, să fie regretat de doi români din trei?
Este un fenomen banal: după zeci de ani, trecutul este idealizat. Se întâmpla oricum, în mod natural, pentru că oamenii uită ce a fost cu adevărat și tind să își amintească îndurabilul, dacă nu frumusețea. Iar în copilărie și în tinerețe se află, orice s-ar spune, mai multă frumusețe. În amintire, cel puțin, în amintire e frumos! E un simplu mecanism de supraviețuire.
Totodată, prezentul este cel care are probleme. Faptul că sistemul capitalist este nu doar imperfect, ci pe alocuri toxic și generează atât de multă nedreptate. Faptul că democrația noastră originală este o farsă. O cleptocrație clădită chiar pe organele represive ale fostului regim, adică pe pădure.
Faptul că hoții scapă nepedepsiți și milioane de oameni sunt pur și simplu abandonați, nu dă nimenui sentimentul (măcar!) că îi pasă de viața lor, de necazurile lor, de exilul lor, de patimile lor, de sărăcia lor, de furia lor, de lipsa lor de școli, spitale, străzi. Iar nivelul culturii se îndreaptă, atât de des, spre grotă.
Peste toate acestea se adaugă și războiul hibrid pe care rușii îl duc în Europa (cu România cap de listă) și inteligența extrem de fragilă a contemporanilor. Rămași fără educație în fața unui bombardament media bine țintit.
Din puterile voastre reunite: nostalgia după Ceaușescu! O epocă sinistră, orice ar spune hăbăucii care insistă că în comunism toți au trăit bine. Să se șteargă la gură doar cu hârtia igienică produsă de sistemul multilateral dezvoltat!
E adevărat, în același timp, că anii 1980 au fost oribili, însă anii 1960-1970 au adus o liberalizare (față de criminalii ani 1950!), un comunism cu față umană.
Dar după niciun criteriu de civilizație nu se trăia în România mai bine acum cincizeci-șaizeci de ani.
Și în același timp, existau niște valori profund umane care o duceau mai bine. Solidaritatea. Cuvântul dat. Prietenia deloc virtuală. Moartea acestora a fost adusă (ba chiar au fost înlocuite cu opusul lor!) însă, ca o notă de plasă ascunsă, de revoluția tehnologică globală.
Gloata nu operează cu nuanțe. Iar capitalismul a fost redus – scurt pe doi! – la lăcomie.
Totodată, turbo-capitalismul însuși a procedat astfel: societatea chiar a fost redusă la un individ imoral, un post-sapiens în care au fost non-stop stimulate doar egoismul și meschinăria. Pentru profitul celor puțini, desigur.
Oamenii credeau în 1989 că abolirea dictaturii o să le aducă dreptate și au descoperit – vorba Slavenkăi Drakulic – că nu despre dreptate e capitalismul, ci despre profit. Și s-au simțit trași pe sfoară.
Și se simt așa de zeci de ani, în timp ce în jurul lor prosperă, foarte românește, lichelele și lacheii, oamenii fără coloană, fără obraz, tupeiștii ordinari, piedonii și chelnerii cei mai fideli ai gustului gloatei. Care s-a prăbușit, spuneam, înspre nivelul comunei primitive.
Iar acești chelneri ai gustului comun trec drept antreprenori de geniu, fi-mi-ar scârbă! Cum să nu te apuce toate nostalgiile?
Dar nu e nimic profund de regretat la epoca aceea de frig, frică, foame, întuneric și lașitate!
Nostalgia după dictatură? Este eșecul vieții pe care o ducem acum, nu triumful vieții pe care am dus-o sau au dus-o părinții și bunicii noștri în dictatură.
Cine nu înțelege atâta lucru oricum nu pricepe nimic nici din istorie, nici din propria viață. În care, firește, mereu alții sunt de vină pentru toate eșecurile și frustrările personale.
Comunismul n-a fost nici măcar o idee bună (cum nici capitalismul nu e o idee grozavă) și n-a reușit să producă nici măcar o singură societate care să nu decadă în dictatură.
Iar dictaturile înseamnă asta: moartea libertății. Iar fără libertate, viața omului chiar nu mai înseamnă nimic.
Ce avem de făcut nu este boxul cu fantomele Ceaușeștilor (doi semi-analfabeți vicleni, încuiați și sângeroși).
Ce avem de făcut este să redăm omului demnitatea umană în sistemul acesta imperfect, care însă – spre deosebire de național-ceaușism – poate fi, totuși, sfântul totuși!, îmbunătățit.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Filmul Nuremberg prin ochii unui istoric
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
