Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu adulterul ne desparte, ci obsesia fidelităţii

3 December 2013

Elisabeta Stanciulescu

“Acum îmi dau seama că eu voiam ca el să fie copleşit de mine” – mi-a spus, privindu-mă cu o mină dezorientată şi care aproape implora. Ar fi dorit să-i confirm că aşa e normal, ca bărbatul să fie copleşit de femeia de lângă el, să nu mai aibă ochi, urechi, cuvinte frumoase ori gesturi tandre pentru nimeni altcineva, “să nu pună nimic mai presus” de ea…

Am lucrat cu multe cupluri cu aceeaşi problemă: revolta şi uneori disperarea lui sau a ei că e înşelat(ă); enervarea lui sau a ei că e controlat(ă), că nu i se lasă “suficient spaţiu”; uneori, cel/cea care plânge mărturiseşte că a înşelat şi el/ea… De ambele părţi, frică, sentimente de vinovăţie, neîncredere în sine şi tendinţa de a se apăra dovedind=întărind vinovăţia celuilalt.

De ambele părţi, deşi, la prima vedere, cel care suferă este doar cel care se simte înşelat. Credeţi-mă, rareori am văzut un bărbat sau o femeie infidel(ă) lipsit(ă) de frici, de sentimente de vinovăţie, ori cu încrederea şi stima de sine neatinse: într-o situaţie de infidelitate, suferinţa este, de regulă, prezentă de ambele părţi şi nu cred că avem instrumente să cântărim cine suferă mai mult.

De o parte, frica de a nu fi iubit(ă) şi respectat(ă) cât şi-ar dori sau de a fi părăsit(ă) pentru altul/alta. De cealaltă parte, frica de a nu pune în pericol o relaţie de cuplu sau de familie pe care ar dori să o păstreze, deşi se simte atras(ă) sexual sau/şi emoţional sau/şi intelectual de altcineva, ori pur şi simplu frica de a nu pierde imaginea de om moral.

Sentimente de vinovăţie de ambele părţi: unul pentru că se simte atras de altcineva sau are o relaţie “extra-”; celălalt pentru că se întreabă unde a greşit de nu a putut “să-şi ţină” partenerul.

Încredere în sine şi stimă de sine scăzute de ambele părţi: unul îşi reproşează că nu e suficient de frumos/frumoasă şi sexi, ori nu câştigă suficient ca să-i ofere partenerului totul, astfel încât acesta “să nu simtă nevoia să caute în altă parte”; celălalt se simte imoral(ă), incorect(ă), mincinos/mincinoasă etc.

love

Light hug by Susa Dosa

Reinterpretare a evenimentelor de ambele părţi: fiecare îşi “aminteşte” că celălalt a făcut una sau alta, însă “abia acum îmi dau seama că…”.

Eu nu fac terapie de cuplu, nu fac niciun fel de terapie: abordez orice problemă ca pe o problemă normală de viaţă (nu ca pe o rană sau boală care trebuie vindecată) şi le propun oamenilor să caute şi să găsească soluţii învăţând : şi informaţii şi competenţe noi, dar mai ales cum să prelucreze şi să folosească altfel informaţiile şi competenţele pe care deja le au; cum să privească lucrurile dintr-o perspectivă mai largă; cum să gândească mai nuanţat, dincolo de stereotipurile şi dogmele comune; cum să procedeze practic, pentru a construi relaţii durabile şi o viaţă de care să se bucure. Unii acceptă, alţii preferă să caute terapeuţi: e dreptul fiecăruia să aleagă.

Ce e mai important pentru tine: să ai un soţ fidel sau să ai un partener pe care eşti sigură că poţi conta?

Când am pus această întrebare prima dată, m-am ghidat doar după experienţa mea de viaţă: doamna din faţa mea, manager, mamă a unui copil de 2 ani, m-a privit contrariată câteva secunde, apoi a răspuns foarte hotărâtă: “Să am un partener pe care pot conta”. A fost răspunsul care i-a salvat relaţia cu soţul.

Pe ce eşti sigur(ă) că poţi conta de la ea/el? Pe ce poate ea/el conta de la tine?

Au fost alte întrebări utile, într-o altă relaţie. Formulate, la fel, doar ghidându-mă după experienţa mea de viaţă.

Obişnuiesc însă, de fiecare dată când am un client cu nevoi specifice, să caut informaţie ştiinţifică suplimentară, care ar putea fi de ajutor. De data aceasta, căutările m-au condus la o surpriză enormă.

Suntem crescuţi într-o cultură care propovăduieşte monogamia şi condamnă infidelitatea. (Nu discut aici despre inegalităţile de gen, evidente: suntem mai indulgenţi cu bărbaţii infideli şi mult mai severi în a judeca femeile infidele, iar femeile sunt de obicei mai neiertătoare şi mai dure, mai punitive, cu semenele lor decât sunt bărbaţii. Probabil că de aceea adulterul feminin e mai discret, mai bine protejat, şi trăim cu impresia că femeile înşală mai rar.)

La nivelul simţului comun, înțelegem prin monogamie = moralitate situația în care un bărbat sau o femeie se simte atras(ă) sexual numai de persoana pentru care simte simultan și ceea ce numim iubire romantică, şi dorința de a trăi în aceeaşi casă, de a face și crește copii împreună. Dacă spui că iubeşti pe cineva, atunci e musai să nu te mai uiţi după alţii/altele şi e musai să-ţi doreşti să împarţi toată viaţa cu el / ea. Dacă te căsătoreşti, “e normal” să fii şi să rămâi îndrăgostit(ă) de soţia/soţul tău, sau măcar să nu te îndrăgosteşti de altcineva, şi “e normal” să simţi atracţie sexuală numai pentru ea/el, în niciun caz pentru altcineva.

Intuitiv, majoritatea simţim că suntem programaţi natural să putem trăi simultan “iubiri” diferite pentru persoane diferite: atracţie sexuală, iubire romantică, ataşament conjugal… Dar, pentru că ne-am îmbibat din prima secundă de viaţă de ideea monogamiei înţeleasă aşa cum am explicat mai devreme, ne refuzăm dreptul la normalitate şi moralitate dacă simţim simultan forme diferite de atracţie pentru mai multe persoane. – Atenţie: a simţi e una, iar a da curs trăirilor respective e alta!

Și iată că studii recente de antropologie şi neuroştiinţe – realizate nu doar de bărbați, cum ați putea crede, ci și de femei – arată că în creierul nostru aceste trei tipuri de informaţie sunt prelucrate în trei circuite care, deşi se intersectează şi se suprapun parţial, sunt totuşi distincte: un circuit neuronal răspunde de impulsurile sexuale, un alt circuit se activează atunci când simţim ceea ce numim iubire romantică şi un al treilea funcţionează atunci când simţim un ataşament de tip conjugal, faţă de un partener cu care simţim că putem şi vrem să facem şi să creştem copii. În plus, un nivel ridicat de testosteron – care ţine de chimia naturală, specifică fiecărui organism – stimulează apetitul pentru relaţii sexuale cu parteneri diferiţi.

Eu deduc de aici că aceste trei tipuri de impulsuri şi emoţii pot fi trăite împreună, dar pot fi trăite şi separat. Altfel spus, nu e obligatoriu să te simți anormal(ă) atunci când te căsătorești sau rămâi căsătorit(ă) cu o persoană cu care poți colabora în direcţia unui sens al vieţii comun, dar de care nu te (mai) simţi atras(ă) sexual sau faţă de care nu simţi iubire romantică. Nici atunci când te îndrăgostești romantic de o altă persoană. Nici atunci când te simţi atras(ă) sexual de altcineva. Face parte din natura umană să putem simți disociat aceste lucruri. – Din nou: a simţi e una, iar a da curs trăirilor respective e alta!

Mai deduc şi că iubirea romantică şi atracţia sexuală nu sunt absolut indispensabile pentru ca un cuplu/o famile să funcţioneze: ele contribuie, indubitabil, la o calitate mai bună a vieţii de cuplu şi ar fi de dorit să existe, însă un cuplu se poate “încălzi la acelaşi foc şi mânca din aceeaşi oală” – cum spun francezii -, chiar dacă nivelul atracţiei sexuale şi al iubirii romantice e scăzut.

Dimpotrivă, oricât de mare ar fi atracţia sexuală ori iubirea romantică, absenţa activării celui de-al treilea circuit face decizia de căsătorie foarte grea şi familia nefuncţională. ”A iubi nu înseamnă să ne privim unul pe altul, ci să privim amândoi în aceeași direcție” – scria Antoine de Saint-Exupery; e valabil mai ales pentru căsătorie. Cultura noastră populară o spune mai plastic: să tragem amândoi la aceeași căruță, în aceeași direcție, nu unul ”hăis” și altul ”cea”. Acesta este ingredientul fundamental al căsătoriei şi familiei: sentimentul că poţi face lucruri esenţiale împreună cu celălalt, cum ar fi, de exemplu, perpetuarea “sângelui” şi creşterea progeniturilor. Dar orice alt proiect care ţine de un sens comun al vieţii poate avea consecinţe similare.

Problema vine din aceea că, în lumea actuală, îmbibată de o filosofie plină de contradicții, care pe de o parte susţine monogamia, iar pe de altă parte spune că sexul fără inhibiţii şi iubirea romantică ar fi componente obligatorii ale autenticităţii şi fericirii, le preferăm pe acestea din urmă în detrimentul căsătoriei şi familiei. Aşa se explică – între alte explicaţii, desigur – de ce avem tot mai puţine căsătorii şi tot mai multe divorţuri.

Ce e de făcut?

Sigur, ideal ar fi să ne îndrăgostim romantic şi să rămânem îndrăgostiţi de persoana cu care simţim că putem “trage la aceeaşi căruţă” şi cu care avem și o relaţie sexuală excepţională. Însă – o ştim cu toţii – prea puţini sunt norocoşii în cazul cărora cele trei circuite neuronale se declanşează simultan la vederea aceleiaşi persoane şi rămân blocate la vederea oricărei alte persoane.

Noi ceilalţi mai puţin norocoşi avem nevoie să învăţăm să ne redefinim aşteptările: întotdeauna ne simţim înşelaţi mai mult din cauza aşteptărilor noastre decât din cauza faptelor celuilalt.

Apoi, avem nevoie să învăţăm să gestionăm şi propriile trăiri, şi relaţia cu trăirile celuilalt. Relaţia cu partenerul sexual sau/şi romantic sau/şi conjugal este, cu certitudine, una dintre principalele dimensiuni ale inteligenţei emoţionale. Una dintre dimensiunile care se învaţă cel mai greu.

Cel mai adesea, adulterul nu este decât pretextul – admis social – pentru finalul unei relaţii care, de fapt, nu funcţionează în componenta sa fundamentală: un sens comun al vieţii, o “căruţă” la care cei doi trag împreună.

Am văzut situații (sarcină, boală prelungită a unuia dintre parteneri, dispariția atracției sexuale) în care o relație extraconjugală foarte discretă a protejat mulți oameni, adulți și copii, de suferință inutilă. Cunosc cupluri care au rămas în relaţii foarte bune – împreună sau separaţi/divorţaţi – după un adulter recunoscut sau mai multe. Şi cunosc cupluri în care partenerii, deşi pot scrie pagini întregi cu aspecte funcţionale ale relaţiei, se întrec în a se face reciproc să sufere doar pentru că unul sau fiecare aşteaptă de la celălalt mai mult decât e realist (nu spun “normal”, nici “moral”, ci realist) să aştepte.

Cum e mai bine să procedez pentru a păstra cât pot mai mult din ce funcţionează în relaţia noastră?

De regulă, bărbaţii sunt surprinşi şi foarte interesaţi când iau cunoştinţă de cele scrise în acest articol. Femeile sunt la început contrariate şi gata să susţină cu pasiune opusul ideilor mele; apoi, dacă au puterea să gândească realist, lucid, dincolo de idealuri, utopii, stereotipuri şi dogme internalizate fără reflecţie critică, pot reuşi să-şi păstreze relaţiile şi să se bucure de ele pe termen lung.

Sunt femeie şi sunt eu însămi plină de idealuri de toate felurile. Sunt de acord că viaţa ar fi mult mai confortabilă, mai simplă dacă fiecare dintre noi am fi angajaţi fidel – şi romantic, şi sexual, şi ca sens al vieţii – într-o singură relaţie. Dar lucrurile nu stau aşa, organismele noastre şi viaţa reală sunt mai complicate decât schemele noastre mentale, iar înţelepciunea ne îndeamnă să ieşim din linearitatea idealului şi să căutăm strategii de viaţă flexibile şi mai sofisticate. Sigur că e mai obositor, dar nu sunt deloc sigură că viaţa ar fi mai frumoasă într-o lume care ar reproduce fidel simplitatea idealului.

“Dar daca adulterul e permanent? atunci ce mai faci? devii obsedat de fidelitate?” – mă întreabă o clientă, după lectura acestui articol.

Ai întotdeauna posibilitatea să alegi. Mă tem că, dacă te atrag doar persoanele cu un nivel al testosteronului ridicat, altfel spus bărbaţii puternici, “masculini”, virili, ori femeile puternice, ai nevoie să-ţi asumi riscul adulterului repetat şi să înveţi să-ţi gestionezi sensibilitatea la infidelitate (și eu aș prefera ca lucrurile să stea altfel).

Viaţa e frumoasă doar dacă înveţi să te focalizezi pe ce contează cel mai mult pentru tine şi să faci faţă lucrurilor care nu-ţi plac. Dacă, pentru tine, contează mai mult fidelitatea decât toate celelalte lucruri pe care ţi le poate oferi o relaţie, alegi în consecinţă; însă e foarte util să conştientizezi de unde vine interesul tău atât de mare pentru fidelitate şi cât de solide sunt argumentele care îl susţin. Dacă, dimpotrivă, găseşti că relaţia îţi oferă – sau ţi-ar putea oferi, dacă tu ai acţiona altfel – lucruri mai importante pentru tine decât fidelitatea, iarăşi alegi în consecinţă. De ajutor ți-ar putea fi testul pe care îl găsești aici.



Citiţi şi

Capriciu diabolic

Amn3zia – obsesia unei iubiri

Cum știi dacă e dragoste

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
124,639 views

Your tuppence

  1. Razvan / 22 August 2017 11:19

    Fidelitatea inseamna respect si dragoste in forma in care nu ranesti partenerul. Daca nu ar fi ranit (iniferent din ce motive morale, cum a fost crescut etc.) infidelitatea nu ar provoca divort. Ar fi doar un eveniment de zi cu zi. Am iesit la cafea, apoi am facut un sex cu unul/una si apoi am venit acasa sa imi sarut copilul.

    Fidelitatea nu este un joc in sine ci este despre incredere. Cum te poti baza pe cineva care iti inseala asteptarile si te minte? Pentru ca infidelitatea aduce instant unul din pacatele primordiale: minciuna. Si acolo unde exista minciuna nu mai exista baza mersului in aceeasi directie. Este doar un balon de sapun.

    DC vorbeste de ipocrizie pentru ca se raporteaza la ganduri. Intreb un lucru simplu: Omul se deosebeste de animal ca isi controleaza gandurile sau faptele? Unde are el liber arbitru? Hai sa luam un exemplu de zi cu zi: am crescut in o zona unde minoritatea roma este stigmatizata pe bune motive. Nu ii plac. Ii vad pe strada si am un gand instant de aparare, intru in alerta si sunt pregatit de lupta sau fuga indiferent daca omul acela are vreo vina alta decat ca s-a nascut tigan. Moralitatea consta in a-ti depasi temerile, fricile si defectele si de a te comporta moral. A vorbi si a te comporta asa cum cere principiul moral. Degeaba vorbesti daca pe la spate te comporti si faci lucruri imorale.

    Este usor sa fii atras de o persoana. Este greu sa ignori acea atractie daca iti este la indemana sa faci usor pasul gresit ca sa ii spun plastic. Autoarea vorbeste de cupluri care au ramas impreuna dupa un adulter discret sau ca au ramas in relatii bune divortati fiind dupa un adulter. Cat din compromisul respectiv de a accepta minciuna si lipsa de respect este bazat pe dependenta, pe frica de singuratate si cat pe dragoste si fericire? Cum poti fi fericit cu adevarat cu un om in care nu mai ai incredere?
    Si aici vorbesc din experienta, ca barbat care am fost pe linia fina dintre a decide daca sa am sau nu incredere in partenera mea.

    Intrebarile corecte sunt: suntem pregatiti sa ne asumam partea noastra de vina ce a cauzat forma si drumul relatiei noastre? Si suntem pregatiti sa observam din timp incat sa nu ajungem al adulter si sa schimbam drumul relatiei, indiferent cat de dureros este pe termen scurt astfel incat pe termen lung sa avem dreptul la fericire? Sa meritam acest lucru impreuna? Si avem un partener care sa accepte acest lucru si sa isi asume acelasi drum?

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply
  2. oana / 21 August 2017 22:12

    Consider ca atat timp cat iubesti si respecti pe cineva si acea persoana chiar conteaza pt tine, nu ai ochi pt altcineva, adica nu-ti trebuie altcineva…in momentul in care apare nevoia de “altceva”, acasa, ceva nu mai e functional…

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  3. DC / 4 April 2016 13:38

    Daca ni s-ar vedea gandurile ca pe un prompter , am fi luati toti la pietre ca pe stigmatizati in piata publica. Insa, Ipocrizia il indeamna pe om sa se bata cu pumnul in piept ca sa-si demonstreze moralitatea ! Iar cand altul pune in practica ceea ce toti ravnesc in secret , lupii moralisti explodeaza !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 3
    Reply
  4. Adina Banea / 17 April 2015 6:09

    Mi-a apărut azi în news feed, un articol publicat si de Catchy ( bolduit catchy) printre altii.
    Foarte interesant în esență, dar pe alocuri m-a intrigat destul de tare.
    Titlul în sine, spre exemplu, care duce referire la adulterul în cuplu:
    ” Nu adulterul ne desparte, ci obsesia fidelității.” (Bolduire ghilimele)

    Având o casnicie de 13 ani aproape, cu tot cu început de relație adunând însă pe aproape 15, îmi place să cred că am început să înțeleg bărbatul, cu tot cu nevoile lui sexuale venite din instinct firesc de perpetuare a speciei.
    Așa că, nu consider că adulterul sau vreo obsesie vis-a-vis de fidelitate a partenerului din cuplu, ar putea duce la o despărțire vreodată, ci mai degrabă doar dacă acesta se întâmplă într-un mod vădit de aducere de prejudicii de imagine unuia dintre cei doi.
    Dacă adulterul se produce cu ieșiri publice în rândul prietenilor, dacă de asemenea, a treia persoană există deja în cuplu cu rol de amant/ă permanent.
    Dacă adulterul se întâmplă însă cu persoane mereu noi, este vădită doar dorință de diversitate,( bolduire fraza pana aici) ce este și ea deranjantă firește, dar nu se pune problema de a pune în pericol relația existentă.

    Am înțeles în timp, că indiferent cât de mult iubești persoana partener de viață, există momente de plictiseală de cuplu din cauză de rutină sexuală.
    Atunci, da, înșeli sau îți dorești un timp schimbări sexuale în cuplu.
    Poate fi o schimbare de partener, despre care de altfel vorbeam și mai sus, poți în aceeași măsură să te emancipezi sexual în cuplul deja stabil, dezvoltând de comun acord tot felul de jocuri noi sexuale.
    Mi se pare superficial să gândim în sensul citit de mine în articolul de care vă vorbeam mai sus care spune cam așa:

    “-Când intervine adulterul, înseamna încredere scăzută de ambele părți: unul își reproșează că nu e suficient de sexi și frumos/ă, ori nu câștigă suficient de bine ca să-i ofere partenerului totul.” (Bolduit tot din ghilimele)

    Să fim serioși.. Cel care înșeală, știe cu siguranță că s-a plictisit de-un act sexual cu aceeași parteneră pe care o tot are de 20 de ani.
    Iar cel înșelat ar trebui mai degrabă să fie conștient că nu vreo frumusețe extraordinară te menține în cuplul crescut frumos împreună de atâția ani.
    Frumusețea interioară, deși sună a clișeu, are rol primordial și de asemenea,
    nu în ultimul rând, compatibilitățile prezente între cei doi.
    Căci la 50 de ani, exteriorul e un pic ridat, indiferent de ce ai face pentru menținere de tonus tânăr.

    Se mai pun tot felul de întrebări în articol:

    “- Ce e mai important pentru tine: să ai un soț fidel sau un partener pe care ești sigură că poți conta?”( bolduita intrebarea)

    Mi-a sunat nefiresc un pic tonul întrebării.
    Adică atunci când spun “Da” trebuie să nu mă deranjeze în viitor înșelatul, căci el se întâmplă oricum. Îmi va fi bine dacă voi fi conștient că așa e firesc să se întâmple.
    De o parte sau de alta.
    Important e să am pe cine mă baza la greu dacă voi trece printr-o situație grea.

    La întrebarea de mai sus, aș fi răspuns psihologului că greutatea unei probleme ce mă apasă în plan personal, întotdeauna o voi rezolva singură doar personal.
    Ușurarea de situație o deslușești singur mai mereu. O poți discuta, da, cu partenerul sau prietenul bun, discutând-o o înțelegi poate mai bine, astfel apucând s-o rezolvi într-un final tu, tot tu, și nu soțul tău.

    În concluzie, căci e lung articolul și devine dificil să-l iau la bani mărunți prin explicații, intervine o întrebare. Alta.

    “Dar dacă adulterul e permanent? Ce mai faci atunci? Devii obsedat de fidelitate?”
    “- Ai posibilitate să alegi. Mă tem ca bărbații cu nivel ridicat de testosteron sunt mai predispuși adulterului.” ( bolduire intrebare si raspuns)

    Deci schema ar fi următoarea: înainte să te măriți, ia-l de mână și fă-i un test de testestoron să stai liniștită și peste 20 de ani de căsnicie.

    Cum vă sună asta?

    În primul rând, un pic misogin aș spune.
    Citind până la sfârșit articolul, reiese clar că publicul target atacat în articol îl reprezintă bărbatul, prin bunăvoința tonului de aprobare a adulterului ce este proclamată în toată lungimea textului, doar din punct de vedere masculin.
    De ce nu punem problema și din punctul de vedere al sexualității feminine ce ajunge și ea la un prag de plictiseală sexuală, poate, câteodată?!?

    De altfel se mai subliniază și că bărbații ce o citesc, îi dau dreptate toți, pe când femeile se răzvrătesc și trebuie să dea dovadă de maxim de luciditate într-un târziu, la a treia recitire, pentru a înțelege exact și pentru accepta cu inima deschisă că “da, e firesc ca bărbatul să fie adulterin în cuplu.”

    Eh..uite că eu am recitit și tot nu-s de acord.
    Dacă lucrurile nu mai merg, ne emancipăm împreună, câtă vreme nu avem statut de single.

    Căci altfel, mă vor aștepta ani pe mine mulți de tristețe încercând să-ți scadă ție libido-ul în valabilitate de termen infinit doar pentru altele.( bolduita concluzia)

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 6
    Reply
  5. Videochat Galati / 25 January 2015 19:55

    Teoria e buna… Practica strica relatiile de cele mai multe ori

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  6. MirceaS / 25 January 2015 16:03

    Un articol interesant DOAR pe latura “stiintifica”, enumerarea unor categorii de perceptii, dar total deplasat prin prisma imboldurilor/mesajelor subliminale enuntate, chiar daca pe parcurs se subliniaza diferenta dintre a simti si a actiona. Chiar si asa, expozitiunea este profund hedonista, in contradictie cu anumite valori morale, deoarece una din concluzii poate fi (vezi Doamne in urma alegerii personale) ca nu-i nimic anormal sa fii nesincer daca vrei sa te simti bine, ca poti (iarasi, la alegere) sa te ascunzi in spatele aspectelor stiintifice si sa renunti la demnitate. Ciudat, foarte nereusit amestecate aspectele stiintifice privind perceptiile cu cele de viata si morale.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 16 Thumb down 3
    Reply
  7. Fintinar Dumitru / 23 January 2015 21:48

    Un barbat adevarat e ca un lup ;ori e singur ori e cu lupoaica lui pentru totdeauna.
    Alergatul dupa oi e treaba de berbeci..

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 29 Thumb down 3
    Reply
  8. andruscana / 22 January 2015 18:32

    Viaţa e frumoasă doar dacă înveţi să te focalizezi pe ce contează cel mai mult pentru tine şi să faci faţă lucrurilor care nu-ţi plac. Dacă, pentru tine, contează mai mult fidelitatea decât toate celelalte lucruri pe care ţi le poate oferi o relaţie, alegi în consecinţă; însă e foarte util să conştientizezi de unde vine interesul tău atât de mare pentru fidelitate şi cât de solide sunt argumentele care îl susţin. Dacă, dimpotrivă, găseşti că relaţia îţi oferă – sau ţi-ar putea oferi, dacă tu ai acţiona altfel – lucruri mai importante pentru tine decât fidelitatea, iarăşi alegi în consecinţă. De ajutor ți-ar putea fi testul pe care îl găsești aici.

    Deci persoanele cu care ne intersectam sunt doar niste ‘chestii’ care servesc intereselor noastre..de diverse sortimente:sexuale, emotionale..D-na o citit prea mult Aldous Huxley..

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 3
    Reply
  9. alint / 22 January 2015 0:59

    Si neuronul si hormonul sunt la fel de grei. Cand hormonul corupe neuronul rezulta articolul de sus.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 21 Thumb down 2
    Reply
    • anna / 12 October 2015 14:51

      eu am remarcat un singur lucru in viata: oamenii sunt ghidati de instincte, de supravietuire, de perpetuare a speciei, etc Cu cat un om este mai instinctual, mai inferior, are o viziune limitata a vietii “pai eu pentru ce traiesc ? sa mananc, sa ma distrez” este f dificil sa se autodepaseasca, este la fel ca piramida lui maslow, trebuie sa le iei etapa cu etapa. Manipularea se face doar prin sentimente si instincte, niciodata prin ratiune.Oamenii care-si depasesc instinctele, nu mai sunt egoisti, lacomi, rai in mod gratuit, si iubesc. Iubirea nu inseamna perpetuarea speciei, cea care o practica barbatii. Dar atat timp cat nivelul de constiinta este pe muladhara sau swadisthana, ceea ce inseamna a manca si a se reproduce, e greu sa vb de anahata, de iubire. din punctul asta de vedere femeile sunt superioare. Femeilor, fi-ti fericite si nu uitati sa va folositi intotdeauna ratiunea, pt ca ea nu poate fi pacalita! De ce mai avem cap daca toata ziua facem doar “ce ne spune inima”? Nu degeaba il avem, tre sa fim mai rationale.

      Thumb up 3 Thumb down 1
      Reply
  10. Mihaela / 21 January 2015 20:16

    Pare un articol al unei persoane aflate in faza de negare sau scris in scopuri comerciale, foarte daunator altor persoane aflate in aceeasi faza de negare.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 9
    Reply
  11. Sonia / 20 January 2015 9:11

    Intamplator am dat peste acest articol dar cred ca mi-a inseninat tot restul zilei. Pentru a intelege cele scrise, cred ca sunt necesare niste ingrediente precum putina maturitate, cultura psihologica si bineinteles, o relatie care a trecut prin toate etapele.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 5
    Reply
    • Adina Banea / 17 April 2015 8:35

      Nu este adevărat. Dimpotrivă, maturitatea în cuplu, dar și in plan personal, te ajută să consideri latură importantă întelegerea și compatibiltatea pe termen lung.
      Maturitate înseamnă să nu pui accent doar pe plăceri carnale, ci pe apreciere de calități speciale ce le are pentru tine persoana pe care cu adevărat o iubești.
      Dacă accepți și tot accepți compromisuri doar din nevoie de a trăi în statut de cuplu, și din cauză de teamă că nu vei găsi pe altul/alta care să înlocuiască în fapt nefericirea în care trăiești deja, începi să te desconsideri și să te victimizezi doar.
      Nu există fericire câtă vreme trăiești in compromis. Nu există a alege între un bărbat infidel și bărbat pe care să te bazezi. Bărbatul pe care te bazezi, este bărbatul ce nu-ți înșeală încrederea. Este bărbatul care rezolvă probleme, nu le provoacă.

      Thumb up 6 Thumb down 0
      Reply
  12. Luminita / 18 December 2014 17:56

    Recomand cartea http://en.wikipedia.org/wiki/The_Ethical_Slut . Multumesc pentru articol!

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply
  13. sisi / 14 December 2014 1:53

    Totul se reduce doar la MORALA !

    Thumb up 2 Thumb down 4
    Reply
  14. dana / 2 May 2014 11:53

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 8
    Reply
    • Andy Pascali / 14 December 2014 17:13

      La cat esti de superficiala, eu personal nu inteleg cum sotul tau a ajuns sa te iubeasca.Si tu mai si vrei sa-l parasesti… pentru ca ti s-a parut “ciudata” reactia lui cand ti-a spus ca nu poate trai fara tine? !!! Saracul de el, sta cu o prefacuta in casa si nici macar nu stie.

      Hot debate. What do you think? Thumb up 12 Thumb down 8
      Reply
    • Blanc M / 24 January 2015 21:18

      Draga Dana ….. nu am sa te judec cum o fac oamenii de aici, am sa incerc sa iti spun ceva ce cu totii stim, dar ne e greu sa ne adaptam gandurilor.Din pacate … sufletul pereche il vei intalni in cel mai nepregatit moment din viata ta, cand esti casatorita, cand ai un copil, cand deja ti-ai luat viata in piept cu toate bucuriile si neplacerile ei.Nu sotul tau trebuie sa fie cel care sa iti sperie deciziile ci faptul ca o aventura poate sa fie ca si asteptarea (provizorie chiar daca dureaza toata viata), asa ca daca vrei un trofeu doar pentru ca exista lucruri comune in gandirile voastre, trebuie sa stii ca trofeu merge la altcineva anul viitor.Barbatul care il ai langa tine in momentul de fata, ti-a dat dovada de intelegere, de culturalizare sentimntala pentru ca acel “mort decat fara tine” este doar o metafora a ceea ce simte si nu a ceea ce ar actiona.Pentru un barbat decizia de a intemeia o familia este una foarte grea, ca si decizia de a face un copil, pentru ca numai in modul asta iti vei da seama daca un barbat a inteles cu adevarat ca in viata lucrurile nu sunt cum le gandeste si cum se asteapta.Un barbat nu o sa fie niciodata pregatit sa aiba un copil…trebuie sa il faca si apoi toate intrebarile si temerile lui vor primii un raspuns.Insa ii va fi foarte greu sa piarda femeia care o iubeste daca stie ca nu a gresit cu nimic fata de ea, mai ales cand intre voi exista si “fructul iubirii”.Sfatul meu este sa nu uiti un citat bun ce ar putea sa te puna pe ganduri „Cei care se aruncă de pe acoperişul unui bloc cu o sută de etaje, la primele 90 de etaje de cădere au impresia că zboară”.Baiatul care sta cu tine acuma, o face pentru ca te are doar cand vrea el, cand ai sa ramai singura si doar pentru el …. nu o sa il mai gasesti acolo, si ai sa ajungi sa astepti trenul in aeroport.Iar daca in cele din urma ai sa decizi sa faci acest pas si sa ramai cu baiatul care il simti sufletul tau pereche, trebuie sa intelegi ca lucrurile necesita rabdare si timp (pentru sotul tau), “nu poti sa faci un copil intr-o luna, lasand 9 femei gravide”. O seara buna!

      Thumb up 4 Thumb down 0
      Reply
  15. Daniel / 6 April 2014 2:20

    Din ultimul paragraf reiese ca decizia o poti lua analizand interesele cele mai convenabile, ceea ce suna total orizontal, nimic vertical. Deciziile trebuie sa se supuna convingerilor tale. Aici fiecare poate umbla destul de mult dar nu cu argumentele din articol.
    In ceea ce priveste “libertatea si demnitatea” mentionate de comentatorul sportiv, consider ca demnitatea inseamna reactie sau atitudine de un gen, ca raspuns la o actiune negativa (care nu corespunde cu acceptiunile persoanei respective); in aceasta situatie, demnitatea este un concept inclus in “libertate”, dar libertatea cu siguranta nu este inclusa in “demnitate”.
    Libertatea orizonturilor in relatiile dintre barbati si femei sau dintre oameni de acelasi gen este de natura conceptuala. D.p.d.v. fiziologic, s-a mers cam la maxim. D.p.d.v. psihologic, sentimental sau social, limitele sunt inca departe. Ceea ce se intampla azi, era ceva S.F. la 1920. Este evident ca ceea ce va fi peste 50 – 100 de ani, pentru noi azi este cam S.F.

    Thumb up 3 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro