Obsesia pentru diplome

Radu Herjeu

17 June 2014

Radu HerjeuAm dat întâmplător peste o ştire interesantă, dar veche, de dincolo de Ocean, care, aici, în ţara imposturii, nu a ajuns. Suntem atât de obişnuiţi cu cei care se pretind a fi ceea ce nu sunt, cu atâtea “vedete” de carton şi silicon, cu atâţia “intelectuali” de mucava, cu atâţia lideri de opinie ale căror obiectivitate, inteligenţă şi cultură generală au ceva în comun cu genunchiul broaştei, încât am ridica sprâncenele a mirare doar dacă, să zicem, s-ar afla că gonflabila omniprezentă la televizor e, de fapt, bărbat. Dar să vă spun despre ce e vorba…

În 2007, după 28 de ani petrecuţi în sânul uneia dintre cele mai prestigioase Universităţi din lume, M.I.T. – Massachusetts Institute of Technology, Marilee Jones a recunoscut că nu are nicio diplomă de studii superioare care să-i fi permis ocuparea în ultimii 10 ani a extrem de importantei funcţii de Decan de admiteri. Adică cel care, an de an, ţine în mâini soarta a zeci de mii de absolvenţi de liceu care vor să fie admişi la M.I.T., ca un pas esenţial spre succesul în viaţă. I-aţi văzut, probabil, în multe filme, pe adolescenţii americani care trimit cererea de înscriere, mai degrabă un dosar de cadre, plin cu recomandări şi dovezi ale calităţilor solicitantului, după care aşteaptă înfriguraţi plicul, mare sau mic, semn al acceptării sau al respingerii.

Povestea e simplă şi a fost spusă chiar de împricinată. Chiar dacă la angajare, în 1979, poziţia pe care o viza nu necesita studii superioare, ea şi-a “înflorit” CV-ul, ca să-şi mărească şansele. Pentru că nu reprezentau criterii eliminatorii, informaţiile respective nu au fost verificate. 18 ani mai târziu, când a fost avansată într-o funcţie extrem de importantă, pentru care ar fi fost nevoie de diplomele de absolvire, nimeni nu s-a mai gândit să verifice dosarul unui angajat atât de vechi şi de apreciat.

Marilee Jones

Cu un an înainte de a se afla toată tărăşenia, Marilee a scris o carte, pe care a promovat-o în toată ţara: Less stress, more sucess. În ea îi sfătuia pe tineri să nu mai fie atât de disperaţi să fie admişi la o universitate de prestigiu, să nu se mai dea peste cap pentru a-şi întocmi dosare impresionante, şi pe părinţi să nu mai pună atâta presiune pe copiii lor. A fost un apel la rezistenţa împotriva tendinţei de a părea perfect, exercitată de un sistem academic şi social rigid, dar şi în favoarea integrităţii morale şi etice, atât de greu de păstrat atunci când tentaţiile de a trişa pentru a avea succes sunt foarte mari. Ironic, nu?

Marilee a demisionat, conducerea M.I.T. şi-a pus cenuşă-n cap, dar valurile provocate nu s-au liniştit prea uşor. Şi au dat naştere la dezbateri serioase despre aşteptările pe care societatea şi familia le au de la tinerii elevi de liceu, pe care ei le au de la ei, despre modul nerealist în care se apreciază realizările sau eşecurile la învăţătură, despre goana după diplome inutile, dar bune de pus la dosar, despre obsesia pentru aparenţă, în defavoarea profunzimii, despre competiţia artificială, nu la nivelul valorii ci la cel al autopromovării acesteia, despre inconştienţa de a urma o facultate doar pentru diploma de absolvire şi nu din pasiune pentru materia studiată acolo, despre insatisfacţia personală a multor absolvenţi care, în pofida statutului social oferit de terminarea unei instituţii apreciate, se trezesc profesând în domenii care nu-i interesează.

Vă sună cunoscut? Mie, da. Am predat patru ani la o facultate de jurnalism a unei universităţi particulare. Dar este aceeaşi situaţie şi “la stat”. Din 100 de studenţi pe care i-am avut în fiecare an, maxim 15 aveau ce căuta acolo. Nu doar ca nivel de inteligenţă, cultură generală, capacitate de analiză şi sinteză, talent la scris, obligatorii pentru un jurnalist bun, dar şi ca interes sau pasiune pentru viitoarea lor profesie.

În România există o obsesie pentru diplome. Nu contează pentru ce, important e să ai acasă teancuri de dreptunghiuri de hârtie frumos colorată. Cine ştie când îţi vor fi utile? Şi, din păcate, sistemul fiind făcut şi condus de oameni cu astfel de mentalităţi, cei care le seamănă au mari şanse de succes. Iar “eficienţa” lui se vede cum nu se poate mai clar în nivelul de civilizaţie, educaţie şi performanţă profesională al societăţii româneşti. Care ar merita, desigur, o diplomă de carton lucios! Neapărat plastifiat!

Pe Radu îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Cum ai îndrăznit să mă părăsești, așa, pe neașteptate?

“Nimic nu vine ușor în viață, nu există plăcere fără durere”

De ce bărbații au nevoie de trei femei și nu doar de una

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,464 views

Your tuppence

  1. gadjodillo / 18 June 2014 13:11

    Ciudat că acest articol este, totuşi, scris de cineva care a participat la perpetuarea sistemului educaţional obsedat de diplome. Deşi, din interiorul sistemului, eu ştiu că patronii nu se vor împiedica, în obsesia lor pentru cifre mari, de un cadru didactic subversiv, ci îl vor elimina.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
    • Radu / 18 June 2014 20:31

      🙂 Exact ce s-a si intamplat cand si-au dat seama ca eu nu-mi voi pune semnatura pe diplomele date degeaba. Faptul ca la primul examen pe care l-au dat studentii cu mine au picat 80 trebuie sa le fi spus ceva. Am rezistat 4 ani pentru ca la cursurile mele erau amfiteatrele pline.

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply
  2. Crina / 18 June 2014 0:57

    Stirea e intr-adevar veche dar il contrazic pe autorul articolului, a ajuns si “in tara imposturii” la momentul respectiv. 🙂
    Educatia solida, studiile serioase nu sunt catchy?! Ajungem sa ne fie rusine ca mergem la scoala, terminam sau nu sefi de promotie, facem masterate, stam 5-7-10 ani intr-un doctorat, facem cercetare? Dl Herjeu cum sta cu cv-ul, studiile serioase si implicit diplomele atat de blamate? 🙂
    Ma lepad de Catchy! Adieu!

    Thumb up 0 Thumb down 2
    Reply
  3. Rămas bun, clasa a III-a! | In joaca / 17 June 2014 22:10

    […] copilul să lucreze mai mult, să meargă la mai multe concursuri, să câștige cât mai multe diplome și medalii. Îmi asum greșeala, punând în balanță orele în care Irina a fost la aer și s-a […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Andi V. / 17 June 2014 17:48

    Povestea mi se pare c-a fost folosita gresit ca exemplu. Este, daca doriti, un exemplu de minciuna care n-a avut picioare destul de lungi sa mearga pana la capat. Meritele dnei Marilee Jones, vizibile, nu o plaseaza deasupra legii (fie ea si o lege interna de la MIT). Daca nu vedem asa povestea, trebuie sa ne grabim sa semnam eliberarea lui Gica Popescu care, pentru c-a fost un fotbalist minunat, are liber la evaziunea fiscala.
    Obsesia cu diplomele care sa ateste o calificare este o obsesie preponderent europeana. In A de Nord, de multe ori slujbele sunt anuntate in formatul “studii de specialitate + 3 ani de experienta SAU 9 ani de lucru in domeniu”. Un prieten si coleg de facultate (Calculatoare) de-al meu din Italia, dupa ce si-a echivalat diploma de inginer a intrat intr-o slujba unde verifica echipament frigorific industrial. L-am intrebat, mirat, ce stie el despre asemenea echipamente. “Nu trebuie sa stiu nimic, de acum sunt inginer si asta ma recomanda pentru orice fel de slujba tehnica”.

    Si in A de Nord, obsesia diplomelor se manifesta preponderent la nivel guvernamental si de mare structura. In industria privata e mai important ce stii cu adevarat si mai putin diploma. Europa este insa un univers imbatranit si birocratic si din acest motiv aici se bate mai multa moneda pe bucatile de hartie lucioase.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro