Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Of, cât de idioată sunt!

13 July 2019

Cutremurată de zborul haotic al fluturilor diabolici din stomac, ce vor parcă să îmi creeze spasme în suflet, distrasă continuu de amintirea ta, de vocea ta, de parfumul tău, de privirea ta din altă lume, aștept cu nerăbdare un semn de la tine, arzând în acest iad al incertitudinilor.

În acest moment nu vreau explicații, nu vreau scrisori de dragoste, nu vreau romane de neînțeles din partea ta – știu că, de altfel, nici nu ai fi capabil de așa ceva – ci vreau doar să simt că acolo, într-un colțișor din inima ta, încă nu ai uitat de mine. Vreau certitudinea că a mai rămas măcar o scânteie din mine pâlpâind înăuntrul tău. Doamne, vreau doar să îți amintești de ziua asta! E chiar atât de greu? Știu că e o zi ca toate celelalte pentru tine, dar pentru mine nu-i așa. Nu-i așa, pentru că eu toată ziua am așteptat și o să aștept un semn de la tine. De fapt, doar trei cuvinte mi-ar fi de ajuns: „LA MULȚI ANI!“. Da, doar asta vreau să îmi spui…

Cu inima sufocată de o avalanșă de bătăi nebunatice, cu privirea fixată într-un punct anume, cu un gust dulce-amărui în suflet, tresalt năucită la fiecare sunet scos de telefonul mobil, crezând că în sfârșit te-ai trezit și tu din amnezie; crezând că voi putea citi urările tale scrise cu stângăcie, că îmi voi putea delecta corzile inimii cu tonul tău sincer, dar distant în sobrietatea lui stranie. Am așteptat, și așteptat, și așteptat… Nu a părut o zi, ci un întreg ev mediu întunecat. Mi-am consolat un pic pupilele sufletului cu urări primite de la oameni dragi, de la persoane pe care le știu doar din vedere sau chiar de la necunoscuți. Am primit cadouri și vorbe duioase, dar nu acestea reprezintă darul de preț pe care mi-l doream, de fapt, la această aniversare… Eu voiam o parte din tine, voiam să știu că încă sunt în viață, voiam să știu că nu m-ai aruncat, involuntar sau nu, ca o bestie, la groapa de gunoi. Voiam să știu că nu mi-am dăruit ființa cuiva care acum a dat-o uitării. Dar se pare că nu știu nimic. Sau poate că știu, dar de fapt nu vreau să recunosc asta. Poate că acum m-ai făcut să realizez încă o dată cât de naivă am fost, cât de copilăroasă și idealistă, cât de oarbă…

Și totuși, cu ochii aproape înecați în lacrimi sărate și amare în lucirea lor stranie, nu am încetat să sper. Și am tot sperat până acum, la 22:54. Deja nu mai e mult până când ziua se sfârșește. Tu ești probabil la vreun restaurant cu unul sau câțiva dintre mulții tăi prieteni fabuloși, mondeni, cu care adori să-ți petreci timpul. Beți bere sau un vin bun și discutați chestiuni de afaceri sau alte tâmpenii total indiferente pentru mine și nu ai nici cea mai vagă idee de valurile pe care le stârnești în mine, de repulsia ce încearcă să nu treacă de marele zid, ca să nu-ţi păteze iremediabil imaginea. Sau poate că deja dormi liniștit, ca un prunc neștiutor, în apartamentul tău dezordonat, unde lipsa unei femei e evidentă.

Nici nu știi cât de mult doare. Da, nu știi cât de mult înțeapă spinul indiferenței, mai ales atunci când ți-e implantat adânc în carne chiar de către o ființă foarte dragă. Nu știi, pentru că așa ești tu mai mereu – indiferent sau, cel puțin, genul de persoană care nu se atașează prea mult de nimeni și nimic. Tu nu știi cum e ca persoana iubită să uite când e ziua ta de naștere. Nu știi, pentru că fosta ta iubită și probabil toate iubitele tale de până acum și-au amintit de ziua ta și probabil te-ai simțit important și apreciat și iubit. Sau poate că nu. Poate că ai și uitat efortul lor de a te face fericit. Of, cât de idioată! Cât de IDIOAAAAATĂĂĂ sunt! De ce? De ce mă bântui în halul ăsta și nu-mi dai pace? De ce nu pleci odată din inima mea? De ce continui să mă alimentezi cu drogul tău? De ce, scumpul meu rânjit și ciufulit? De ce, plăcerea mea vinovată, de ce mă tot înveninezi?

Tu, care la primele întâlniri obișnuiai să mă privești pe furiș atunci când eu nu mă uitam la tine, dar te vedeam, de fapt, cu coada ochiului. Tu, care te-ai mirat când m-ai văzut pentru prima dată cu părul prins și mă întrebai dacă mi-am schimbat parfumul sau șamponul, atunci când nu mi le schimbasem, de fapt.  Tu, care făceai comentarii pozitive atunci când purtam haine care pentru mine erau obișnuite, dar nu observai atunci când purtam ceva ce aș fi vrut să observi. Tu, care adorai să mă ții de mână când erau și prietenii tăi de față, pentru a arăta că sunt a ta; ba chiar odată m-ai și mușcat de deget, iar eu mi-am retras mâna râzând ușor stânjenită. Tu, care găteai cât pentru 3 sau 4 persoane, când, de fapt, eram doar noi doi, iar apoi mâncai și ceea ce nu mai puteam eu. Tu, care erai îndrăzneț și veneai cu inițiativa. Tu, tu, tu…

Citiţi şi E ziua mea şi toţi, dar toţi, ştiu ce e bine pentru mine

E atât de ciudat cum mă joci pe degete și nici măcar nu știi. Nu știi că ai în jurul tău o marionetă naivă și stângace care se tot învârtește printre zeci de ațe întortocheate. Nu știi că tot ce îmi doream în această zi era o urare de la tine. Nu un cadou, nu cine știe ce fapte, ci o amărâtă de urare, un “la mulți ani” placid, tern, dar care să vină din partea ta. Sufletul meu cerșea cu ardoare asta de la tine, în secret, bineînțeles. Poate ar fi fost mai bine dacă cerșea cu voce tare. Dar asta e… Tu, plinul care a lăsat un vid de neumplut în viața mea. Tu, care ești și ying și yang. Tu, care îți trăiești mai mult sau mai puțin liniștit viața de zi cu zi, plângându-te uneori că ești mult prea ocupat sau că ai prea multe ieșiri de afaceri sau cu prietenii, nu ai nici cea mai mică idee despre ce înseamnă să trăiești într-o lume cu idealuri sfărâmate. Nu îți dai seama cât de malefic ești. Nu știi că cenușa încă mocnește. Dar e ok.

Nu te trezi din visarea ta cotidiană, care nu se mai intersectează deloc cu lumea mea! Stai acolo! Iar eu o să-mi car mai departe povara cenușie, de curcubeu șters, povara de a te fi iubit cu patimă și dăruire, de a fi avut așteptări înalte din partea ta, povara de a ști că încă mai simt multe pentru tine, nebun venit din altă lume pentru a te instala în viața mea și a persista, îngreunându-mi zilele cu amintirea ta plumb-aurie. Stau și cuget. Și mă întreb ce ai crede, dacă ai ști că reflectez atât de mult la situația asta. Ai crede, probabil, că sunt mai nebună decât te-ai convins că sunt. Și totuşi, nu cunoști nici măcar zece la sută din mine, neștiutorule! Pentru că nu mi-ai dat o șansă, pentru că nu ți-ai oferit ție însuți șansa de a mă cunoaște. Mă întreb acum cum aș reacționa dacă mâine mi-ai da un semn, nepăsându-ți că ai uitat de ziua mea și băgând o scuză din aia proastă, doar așa, de formă, ca să nu pari chiar nesimțit. Dar ce idei mai am și eu… E clar că nu o să dai niciun semn!

Guest post by Alina Dumitrescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Depresia – dacă e, e pe bune și nu glumește

Săracii suntem noi, nu ei

Nu dragoste, nu sex. Simplu, afecțiune

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro