Oricum

16 April 2020

Am aflat de curând că actrița Hedy Lamarr, inventatoarea sistemului care stă la baza tehnologiei wireless sau a Bluetooth-ului, daaa!, le citea celor trei copii ai ei la culcare cele 10 porunci paradoxale scrise de profesorul Kent M. Keith în 1968, când avea 19 ani și era student la Harvard și pe care le-a reînnoit în 2001.

De-ar ști ce casti bluetooth se găsesc acum!:)

Atâta timp cât au fost mici, copiii mei habar nu au avut că sunt actriţă. Pentru că eu voiam să ştie că sunt om. Sunt simplă şi în acelaşi timp foarte complicată, fiind o fire sensibilă. Aud şi văd mai clar decât alţii din jurul meu. Dar cum ar putea ei să mă înţeleagă, când eu sunt atât de complexă?”, spunea Hedy Lamarr despre ea însăşi într-un interviu din vremea când dispăruse din lumina reflectoarelor, deşi vreme îndelungată fusese răsfăţata Americii. Cea pe care au numit-o “cea mai frumoasă femeie din lume

Frumuseţea orbitoare a fost un blestem pentru ea. Toţi erau orbiţi de aparenţă, fără a vedea esenţa: o femeie de o inteligenţă sclipitoare. Erau seduşi de faţa frumoasă, de accentul exotic şi alura seducătoare. Cei din Marina Americii i-au spus, atunci când le-a prezentat invenţia ei, “mama” Wi-fi-ului, să lase prostiile. Au sfătuit-o să strângă bani pentru armata Statelor Unite care era în război. Iar ea s-a supus. (continuarea, aici)

Oricum: cele 10 porunci paradox

1. Oamenii sunt ilogici, nerezonabili și centrați pe ei înșiși. Iubește-i, oricum!

2. Dacă faci bine, oamenii te vor acuza mai târziu de motivații egoiste. Fă bine, oricum!

3. Dacă ai succes, vei câștiga prieteni falși și dușmani adevărați. Fii de succes, oricum!

4. Binele pe care îl faci astăzi va fi uitat mâine. Fă bine, oricum!

5. Onestitatea și franchețea te fac vulnerabil. Fii onest, oricum!

6. Cei mai valoroși oameni, bărbați și femei, cu cele mai mărețe idei, pot fi doborâți de către cei mai mărunți oameni , cu mințile cele mai mărunte. Gândeste măreț, oricum!

7. Oamenii îi simpatizează pe cei cu mai puține șanse, dar îi urmează doar pe câștigători. Luptă pentru câțiva defavorizați, oricum!

8. Ce-ai construit într-o viață ar putea fi distrus peste noapte. Construiește, oricum!

9. Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar s-ar putea să te atace dacă îi ajuți. Ajută-i, oricum!

10. Dă lumii tot ce ai mai bun și vei primi un pumn în gură. Oferă lumii tot ce ai mai bun, oricum!

Găsiți istoria acestui “manifest” destinat liderilor studenți, aici.  

“Dacă nu iubești oamenii și ești într-o poziție de conducere, dă-ți demisia, nu ai ce căuta acolo!” Kent M. Keith, vorbitor inspirațional

telefoane in rate



Citiţi şi

Recviem

Am văzut un oraș în care oamenii merg pe liniile de tramvai

Această minoritate vulgară care ocupă toată scena

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro