Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Pachetul de acasă

21 January 2019

A ajuns pachetul… e sâmbătă dimineața și am primit telefonul, oh, și tocmai acum trebuie să plec la muncă. Va fi o zi lungă până voi putea să îl ating, să îl miros…

Sunt nerăbdătoare… oare mama mi-a pus merele?Am crescut odată cu mărul din fața casei…

Oare când am prima pauză? Abia aștept sa îl iau… iar o să mă apuce jalea citind rândurile mamei… Știu că i-a trimis lui T ceva împletit de mâinile ei, Doamne, cât aș vrea să le sărut!

plâns acasă

Și cârnații… mai bine că nu am mâncat tot anul, aceștia sunt făcuți de mama și, mâncându-i, o să îi ating dragostea și mâinile, of, mama…

E doar ora 1, ce dacă plec mai repede astăzi? E pentru o cauză nobilă, ajunge pachetul cu gemurile mamei… ah și prăjitura „televizor”. Oare o mai fi bună? Ce contează, e preferata mea. Oare mama le-a împachetat în ziar? Aș vrea tare mult să văd ce mai citește zilele astea!

Pauza a venit degeaba… nu am timp să ajung în partea cealaltă a orașului… cine l-ar putea lua în locul meu? Dacă îl desfac fără mine? Nu, nu… am nevoie de explozia de mirosuri de acasă ca de aer…

E ora 7, mă îndrept spre ieșire cu pași uriași, aș vrea să mă pot teleporta …în curând, îl voi vedea …în curând, ceva de acasă, în mâinile mele!

Și iată-mă în fața ușii, de unde îl pot vedea pe T stând în jurul pachetului, încercând să ghicească ce e înăuntru. Pachetul e în mijlocul casei, cu numele meu pe el, ce frumos pare venind de așa departe… Fiul meu e nerăbdător și se chinuie cu degețelele lui mici să îl deschidă… aș vrea sa îl iau și să mă duc undeva unde să pot savura momentul acesta. Astăzi sunt și eu copil!

Lăsați-mă să mă uit mai bine la cutia asta, vine tocmai din România, vreau să o îmbrățișez.

Cineva îl deschide, nici nu știu cine, pentru că vreau să fiu atentă la miresme… nu, nu, nu atingeți nimic. Primele sunt jucăriile lui T, hăinuțe alese cu dragoste de dragile mele surori… ce, nici de Crăciun nu a fost atâta veselie… cred că mătușile știu mai bine decât Moșul… iar de la mama, printre hârtii albe, se văd șosetele și fularul împletite cu dor… o văd lângă sobă, lângă soba aceea unde m-a crescut, împletind… și plângând…

Borcanele mele cu gem apar unul după altul  ,frumos împachetate, iar etichetele sunt scrise de mână, de mama… gem de prune, mere, căpșuni… dulceață de cireșe, vișine, gutui… Iau fiecare borcan și îl șterg cu mâinile, poate a rămas ceva din atingerea ei… poate o formă de telepatie care să ne aducă împreună așa… îmi dau lacrimile, dar T mă analizează atât de atent! E atâta dragoste printre bunătățile astea, că îmi stă inima să explodeze de atâta dor.

Oh, cârnații mamei …deschid capacul și un miros de departe, de acum vreo trei decenii, îmi pătrunde în nări brusc …eu și mama înainte de Crăciun, făcând împreună cârnații… ascultând colindele care pătrundeau ca o binecuvântare în tăcerea atât de frumoasă a iernii. Îmi miroase a sărbătoare, asta mi-a adus pachetul, sărbătoarea de acasă… aici nu sunt sărbători, doar doruri…

Caut scrisoarea, de fapt asta e tot ce așteptam, rândurile mamei, îmi spun să o citesc mai târziu, dar nu pot, vreau să îi văd scrisul, vreau să plâng… nu mai pot !E scrisă cu cerneală, iar petele de lacrimi sunt peste tot.

„Draga mamei,

Încă nu îmi vine să cred cât de departe ești. Te rog să mănânci, te-am văzut prin poze cât de slabă ești. Sper să ne mai vedem…”

Ei, până aici mi-a fost.Un plâns pe care l-am amânat de atâta vreme izbucnește fără să vreau să îl controlez… m-am așezat pe scări și plâng ca un copil care nu înțelege ce vrea să spună mama… plâng cu toate plecările mele pe care le-am închis în inima mea, cu fiecare Crăciun în care nu am ajuns acasă, cu fiecare duminică în care nu pot merge cu mama la biserică, cu copilăria mea pierdută…

Plâng și mănânc prăjitura făcută de mama, astăzi nu am mâncat nimic. Plâng și în plânsul meu adăpostesc anii fără ea, lacrimile ei, îi plâng mâinile fără să le pot atinge și ochii… ochii mamei de înger.

Sper să ne mai vedem… Mă reped spre calculator și cumpăr biletele spre casă… nu sunt pentru mâine, dar va fi o zi de sărbătoare cea a revederii noastre…

Mamă, vin! Așteaptă-mă!

Guest post by Maria Moisă

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



views




Citiţi şi

Ai pierdut atât de multe, tată, în paharele și sticlele tale

“Baby brain” – Schimbările prin care trece creierul unei femei însărcinate

Te-am iertat, mamă, dar nu am uitat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro