Cinci ani fără ea…

Marietta Dobrin

9 August 2016

Marietta DobrinPe 9 august 2016, Whitney Houston ar fi împlinit 53 de ani.

Era iarna lui 1988 când am ascultat pentru prima dată vocea lui Whitney Houston. O prietenă a venit la mine cu o casetă pe care o primise de la nişte rude din Canada. A fost dragoste la prima… ascultare. Fulgerătoare, definitivă, neştirbită de trecerea anilor, ba, din contră, dospită şi mereu re-înnoită ca drojdia-mamă. Fascinantă putere vocală, tulburătoare şi rafinată frumuseţe, melancolică privire… Whitney. În anii ’80-90 a dominat scena mondială a pop-ului şi a soul-lui, vânzând peste 170 milioane de discuri şi intrând în Guinness World Record ca artista feminină cea mai populară din lume.

A urmat succesul planetar cu filmul Bodyguard şi coloana lui sonoră „I will always love you”.

Te voi iubi mereu, spuneau versurile acestei melodii, dar cine ar fi avut nevoie să fie iubită şi protejată era ea.

Născută în Newark, New Jersey, într-o familie de artişti, mama ei era cântăreaţă, verişoară cu Dionne Warwick, iar naşa ei era Aretha Franklin. A început să cânte gospel în biserica locală. Spre lumea show-business-ului pasul a fost scurt; întâi ca model (pentru că înainte ca lumea să remarce potenţa şi frumuseţea vocii, remarcase frumuseţea rafinată şi elegantă a adolescenţei), apoi ca artistă. Primul album, intitulat simplu, Whitney Houston a vândut 28 milioane de discuri. Au urmat turnee, apariţii în presă şi televiziune, pe scurt, avea toate cărţile în regulă pentru o carieră strălucită şi o viaţă uşoară şi minunată.

Whitney Houston

Însă la începutul anilor ’90, tocmai când avea lumea la picioare şi o faimă greu de egalat, ceva a rupt definitiv acest echilibru. Căsătoria cu Bobby Brown a dat startul unei vieţi pline de violenţă, excese, căderi abisale şi dureroase ridicări. Începuse declinul femeii, dar şi al artistei. Într-un interviu a declarat: „Diavolul cel mai teribil e în mine. Pot să fiu prietena mea cea mai bună sau cel mai mare duşman al meu.”

O căsătorie proastă, eterna luptă cu dependenţa de droguri, alcool şi medicamente, cauze legale împotriva tatălui ei, o viaţă trăită pe marginea prăpastiei nu puteau să ducă decât la un unic, tragic epilog.

Combinaţia de geniu şi imprudenţă, convingerea că un mare talent trebuie să ardă cât mai repede şi mai puternic, presiunea uriaşă a business-ului şi incapacitatea de a gestiona o viaţă mereu pe culmi au deschis în mulţi artişti drumul spre autodistrugere.

Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison, Kurt Cobain, Amy Winehouse, Michael Jackson, artişti pe cât de uriaşi, pe atât de fragili. Vieţi trăite la maxim, fără frâne, fără limite, fără dorinţa de a se salva.

În mai 2010, am văzut-o pe Whitney în concert la Milano. Nu mă aşteptăm la performanţe nici măcar acceptabile, ştiam că întregul tur mondial fusese sub aşteptările fanilor, că în timpul turneului se îmbolnăvise şi fusese internată pentru o bronhopneumonie. Versiunea oficială.

Despre Whitney – artista excepţională – vorbeau melodiile ei de-a lungul anilor, acum îmi doream s-o văd pe Whitney – femeia. Femeia fragilă şi neiubită, în primul rând de ea însăşi. Şi am sperat că văzând şi simţind iubirea necondiţionată pe care miile de persoane i-o dăruiau în acea seară, ar fi putut şi ar fi dorit să trăiască. Pentru ea, pentru noi, pentru milioanele de fani din lumea întreagă.

În timpul concertului a vorbit mult, s-a destăinuit şi ne-a rugat de multe ori s-o înţelegem, să fim buni cu ea când vocea n-o ajută. N-a fluierat nimeni, toată lumea a aplaudat-o ca şi când ar fi făcut o performanţă de excepţie. Se simţea multă iubire şi multă tristeţe pentru Whitney.

A murit doi ani mai târziu, într-un hotel din Los Angeles, în luna februarie. O lună care a văzut-o pe Whitney pe culmea succesului şi în abisul fără întoarcere. Era acolo pentru a participa la acordarea premiilor Grammy Awards şi pentru petrecerea pe care producătorul ei, Clive Davis, o dădea în fiecare an. Vestea morţii lui Whitney, din cauza unui cocktail de antidepresive, alcool şi droguri, a venit ca un tsunami.

„Avem sufletele devastate de durere, dar Whitney şi-ar fi dorit ca muzica să continue”, a declarat Clive Davis. Sigur, The Show Must Go On.

I will always love you, Whitney! Forever!

Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mi-a intrat în cap că sunt frumoasă

Plecări

Unde-i iubirea de altădată?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,492 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro