Poate o întâlnire întâmplătoare să-ţi schimbe viaţa?

Catchy

12 September 2016

Dacă mă întrebai acum o lună aş fi răspuns cu mâna pe inimă şi fără să am nevoie de prea mult timp de gândire că Nu! În niciun caz!… Azi, însă… azi, însă, trăiesc urmările unei astfel de întâlniri întâmplătoare care a reuşit să marcheze un înainte şi un după în viaţa mea, rupând-o în două.

Ultimele zile de vacanţă – aşa cum planificasem încă de la începutul anului – voiam să le petrecem în compania unor prieteni, cutreierând munţii. Fără lux, confort, maşini sau hoteluri… Aşa că zorii zilei de 19 august ne-au prins cu pletele futurând în vânt, de la ferestrele larg deschise ale trenului care avea să ne lase în câteva ore în gara Buşteni. De acolo, cu telecabina, sus, pe munte şi, în funcţie de inspiraţia de moment, aveam să alegem unul dintre trasee, urmând să dormim la vreo cabană. Am ajuns în gară şi am hotarât, totuşi, înainte de a porni în aventură, să mâncăm ceva. Aveam provizii, însă acestea urmau a ne servi pe culmi. Aşa că am intrat în prima pizzerie, ne-am instalat confortabil şi imediat un chelner ne-a adus meniurile.

L-am înhăţat fără să ridic privirea, murmurând un mulţumesc impersonal, cu mintea mult prea ocupată de alegerea unei pizze. Totuşi, când a venit să ia comanda, contactul vizual a fost inevitabil. Şi nu, nu am nicio problemă cu a privi oameni necunoscuţi în ochi. Însă acum situaţia era cu totul alta… şi asta pentru că el nu era tocmai un necunoscut. Viaţa mă adusese, într-un moment în care nu-mi lipsea nimic, într-un moment de vacanţă şi bucurie, faţă în faţă cu… cel mai mare coşmar al tinereţii mele.

Căci, da, pentru mine, primul meu soţ a fost un coşmar de care m-am rupt cu greu, căci l-am iubit ca o nebună dezlănţuită, în timp ce el îmi oferea sentimente călduţe, deseori reîncălzite, după ce fuseseră deja uzate cu alte femei, pe care nu le abandonase nici măcar după căsătoria noastră. Căsătorie care durase numai doi ani şi asta pentru că el voia să fie iar liber. Mai liber decât oricum era…

Şi anii s-au aşternut între noi, iar eu îl credeam cu totul uitat, poate chiar dispărut de pe faţa pământului. În schimb, el era un chelner anonim dintr-o pizzerie anonimă într-o mică localitate de munte. Dar peste el anii nu trecuseră deloc, era absolut neschimbat. Am tresărit şi am camuflat emoţia violentă cu o tuse nervoasă. Care, deşi a atras atenţia asupra mea, pe el l-a lăsat complet rece şi indiferent, continuând să aştepte plictisit comanda noastră. Nu mă recunoscuse. Ce-i drept, mă despărţeau de cea care am fost peste 20 de kilograme în minus, un blond platinat şi nişte cursuri de machiaj ale căror rezultate, chiar şi în variantă de vacanţă, folosind doar aceste produse, reuşiseră să mă transforme radical. Nici actualul meu soţ, privindu-mi pozele din prima tinereţe nu prea era convins că suntem una şi aceeaşi persoană. Degeaba i-am dezvăluit eu sursa misterelor aici, că el tot neîncrezător mă priveşte.

femeie-amintiri

Şi totuşi… ce mesaje mai are viaţa sa-mi transmită? De ce să mă întâlnesc cu el tocmai acum? Acum când sunt convinsă că, în sfârşit, mi-am găsit echilibrul şi fericirea?

Am mâncat şi am plecat relativ repede din pizzerie, dar ceva pe mine nu mă mai lăsa să plec… Şi în timp ce aşteptam la coadă la telecabină, iar nervii îşi reveneau din amorţeală, începând să se întindă şi să vibreze pe diferite tonalităţi, aproape fără să-mi dau seama cum, găsesc un pretext oarecare şi insist ca grupul să-şi continue programul, urmând să mă alătur şi eu odată cu ultima cursă a telecabinei. Soţul meu a insistat să rămână, însă fără succes. Eu eram deja alta. O femeie hibrid, pe care nu o cunoscusem şi care acum plutea în derivă între două dimensiuni ale propriei existenţe. Aşa că, în timp ce ei se îmbarcau în telecabină, eu mă îndreptam cu pas ferm către pizzerie.

Am intrat şi m-am aşezat la aceeaşi masă. Dar pe el nu-l vedeam nicăieri. Trecuse mai puţin de o oră de când mâncasem aici, aşa că nu putea fi departe. Am întrebat-o pe fata care mi-a adus meniul de chelnerul care ne servise mai devreme. Nu, nu e nicio problemă, pur şi simplu vreau să vorbesc ceva cu el. Şi-mi trimite un chlener mai degrabă în vârstă, cu o burtă greu de ignorat, neras şi cu cearcăne anunţând o bătrâneţe timpurie şi urâtă. Mă scuzaţi, zic, dar chiar este aşa de greu să vorbesc cu… şi-i spun numele primului meu soţ. Acum e rândul acestuia să tresară, să mă privească chiorâş şi să mă întrebe în ce problemă. Într-una personală, răspund deja enervată de situaţie. Omul din faţa mea mă măsoară din cap până în picioare, face ochii mari, şi numai ce se înroşeşte, începe să se bâlbâie şi reuşeşte cu greu să-mi zică: Eu sunt, Ioana, nu mă recunoşti?

Încurcate sunt căile minţii şi ale inimilor noastre… M-am uitat prostită la el şi, cu greu, într-adevăr, pornind de la ochii care acum mă cuprindeau întreagă în lumina lor, l-am recunoscut. El era… Şi adineauri? Nimic. Care adineauri? Ultima dată când, într-adevăr, am mai fost acolo a fost în urmă cu 20 de ani. Deşi m-a recunoscut, dându-şi seama că sunt cu soţul şi alţi prieteni, a evitat să-mi vorbească, deşi şi-ar fi dorit atât de mult. Atât de mult încât întâlnirea aceea întâmplătoare, când eu l-am ignorat cu desăvârşire, l-a marcat. L-a lovit. L-a umilit. Şi l-a îngenuncheat. Viaţa lui s-a schimbat. A divorţat la scurt timp şi s-a încăpăţânat să nu mă caute, doar să mă aştepte aici, în pizzeria asta unde destinul ne adusese iar împreună.

Am început să râd nervos. Ok, vă bateţi joc de mine, am izbucnit. M-am ridicat brusc de pe scaun şi am pornit turbată spre ieşire. Însă imaginea pe care reflexia uşii de sticlă mi-a întors-o m-a pironit în loc. Căci refuzam să înţeleg că femeia aceea în vârstă, care mă privea înapoi, eram chiar eu… În spatele meu, el îşi punea o mână grea pe umărul meu. Când m-am întors… îmi zâmbea… tânăr iar. Mă întorc din nou spre uşă şi mă recunosc, în sfârşit. Şi nu mai înţeleg nimic. Iar el mă ia de mână, ignorând vădit verighetele care ne sclipeau ambilor pe degete şi-mi spune… Şi tu care credeai că o întâlnire întâmplătoare nu-ţi poate schimba viaţa…



Citiţi şi

Virgin la 35 de ani

N-am cunoscut bărbat mai străin de mine ca soţul meu

Vreau să mor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,713 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro