Povestea fetiței cu trei inimi

30 December 2021

Mircea Cărtărescu – “A patra inima”, povestire apărută în volumul “Care-i faza cu cititul?”, editura Arthur, 2010

“După ce fetița se născuse, la un spital dintr-un cartier îndepărtat, mama ei le spusese doctorilor să mai aștepte, căci mai simțea ceva în pântec. Și sub privirea lor uimită, mai dădu naștere unui săculeț sidefiu de pieliță, asemeni unei bășici de pește, dar de mărimea unui copil. (…) Înauntru se aflau frumos orânduite, în buzunărașe, organe vii și calde… și, în trei buzunare mai mari, trei inimi zvâcnind leneș: una de cristal, una de fier și una de plumb. (…)

Fetița crescu la marginea orașului, în curtea unei case cu pereți galbeni. Nu avea inimă. În singurul pom din curte, un păr încărcat de pere zemoase, mama ei îi făcuse un leagăn. Dar fetița prefera să chinuiască micile vietăți din iarbă și din pământ. Nu privea pe nimeni în ochi. Vorbea doar când era singură. Ore-ntregi stătea cu fața la gardul de fier forjat, privind cum rugina înainteaza pe metalul ud de la ploaie.

Disperată, mama își aminti de inimile din gogoașa de pieliță. Într-o după-amiază, pe când fetiță dormea, ca de obicei, cu fața-n sus, în cămăruța înțesată de jucării inutile, femeia se apropie de ea și-i desfăcu cei doi butoni de piele de sub sânul stâng. (…) Mama așeză acolo, cu infinită delicatețe, inima de cristal cald și moale.

Fetița se trezi invadată de o fericire pe care n-o cunoscuse pâna atunci niciodată. Pielea și părul îi străluceau, ochii îi deveniseră vii și iscoditori. Văzu prima dată păpușile de care camera era literalmente plină. Își văzu prima dată și mama, cea mai mare dintre păpuși, și o îmbratișă din tot sufletul. Ieși afară și deodată cerul albastru, plin de nori de vară, și floricelele ciclopice o copleșiră. (…)

După ani, merse la școală, își privi colegii prin curcubeul riglei de plastic. Simți gustul amar al cernelii pe limbă. Desena litere cu cretă pe tabla de sticlă ce scârțâia teribil. (…) Creștea, corpul de fată i se modifică subtil. După-amiezile, după ce-și termina lecțiile, se-nchidea în cămăruța ei și-și începea ciudatul ritual. (…)

Așa a ajuns să-și schimbe inimile. și-a pus-o mai întâi pe cea de fier, și în pieptul ei fierul a devenit fier înroșit, ca din forjă. O ardea, o zăpăcea, o făcea să tânjească după un lucru necunoscut, nedorit, și totuși necesar ca aerul, un lucru în lipsa căruia se sufoca. Își smulse imediat din piept inima asta crudă și covârșitoare, hotărâta să n-o mai încerce niciodată.

Apoi încercase inima de plumb, care deveni în pieptul ei o pungă de lichid gros și negru, cu sumbre reflexe indigo. O tristețe și-o sfârșire de necrezut, o melancolie întunecată, fără orizont, fără viitor o copleșiră. (…) Era insuportabil, fata-și scoase nouă inima și decise să o lase pentru totdeauna în săculețul cu buzunare organice. Numai inima de cristal era adevărată. Numai pe aceea avea s-o simtă în piept pentru totdeauna.

Dar inimile nu durau la nesfârsit. Toamna, pe când castanii din curtea liceului se aplecau sub un cer de furtună, față simți cum lumina inimii de cleștar pălește. (…) În cele din urmă deveni sfărâmicioasă și mată. Cum orice era mai bun decât inumanul vieții fără inimă, fata începu să poarte inima de fier incandescent.

Trăi cu nouă ei inima anii adolescenței și-ai tinerețîi. Se-ndragosti și suferi teribil din dragoste. Se căsători, avu doi copii, apoi divorță. Se recăsători. Fericirea și nefericirea alternau rapid cu această inima neliniștită, amândouă împinse pâna-n pragul de la care deveneau dureri de neîndurat. (…) După ce al doilea copil al femeii se căsători și el, incandescentul inimii de metal se stinse cu încetul. (…) Resemnată, știu că tot ce-i mai ramânea era temuta inimă de plumb.

Femeia se întoarse în casa copilăriei. Inima de plumb îi atârna greu în locașul ei din piept. Se întinse în vechiul pat al mamei ei, așteptându-și sfârșitul. Imagini din copilărie, apoi din adolescență îi fulgerau prin minte. Trăi ani de zile în singurătate deplină, în aerul stătut, mirosind a medicamente. (…)

Într-un amurg în care se simțise mai părăsită și mai nefericită ca oricând, femeia își smulse inima, hotarâtă să o lase să se sfărâme pe podea. Dar un zvâcnet neașteptat o opri. Deodată simți că inima ei de plumb, în loc să se distrugă, asemenea celorlalte, devenise cărnoasă și grea ca un fruct. Speriată, și-o așezase-napoi, în pieptul ei slab și uscat. Căci acum știa că minunea avea să se întâmple, că o a patra inima, nepământeană, îi era dată, de-acum, pentru totdeauna.

(…) Batrâna abia aștepta acum sfârșitul zilei ca să vadă cum i s-a schimbat inima. A deslușit curând un căpșor cu bărbia în piept, ochii încă înveliți ca-ntr-un abur, piele dulce străvezie. (…) “Binecuvântată fie această ultima naștere-a mea”, rosti batrâna, și-mpinse trupușorul cel nou, plin de o lumina fragedă, în apele oglinzii. Acolo, fiica minusculă și gracilă plecă înot către regatul de unde am venit și unde toți ne întoarcem. Abia atunci, cuprinsă de o liniște pe care n-o simțise cu niciuna dintre inimile dinainte, batrâna închise ochii pentru totdeauna.

În aceeași clipă, într-un spital dintr-un cartier îndepartat, se născu o minunată fetiță…”



Citiţi şi

Cununa regăsirii

Despre fericire la persoana I, plural

Între timp

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro