Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Puțin sex pentru blocajul scriitorului

7 September 2018

Sergiu SomeșanMuza

Am așteptat cu nerăbdare să se termine orele de clasă. În pauză, în loc să stau în cancelarie, cum făceam de obicei, am rămas în clasă și am răsfoit grăbită cartea cu coperte verzi, în speranța că voi reuși să identific povestirea în care este vorba de mine. Simțeam un imbold nelămurit să îl mulțumesc pe Victor și, mai ales, să nu îl dezamăgesc. În carte erau povestiri mai degrabă erotice și mi s-a părut cuminte să nu mai citesc așa ceva în cancelarie și să risc să mă surprindă vreo colegă, fiindcă unele pasaje chiar mă făceau să roșesc.

Aseară, după impulsul de necontrolat de a-l săruta, mi s-a părut o clipă că s-a supărat, dar, dacă mă mai pricep eu cât de cât la bărbați, în mod sigur nu a fost supărat, ci doar năucit, și în mod sigur nu s-a așteptat la o asemenea reacție din partea mea. După ore, m-am grăbit spre parcarea supermagazinului și mi-a tresărit inima când l-am văzut așa stingher, așteptând-mă pe mine. În mână avea o pungă și abia după ce am ajuns în garsoniera mea, am văzut că avea înăuntru o orhidee cu petale mov.

Mi-a întins-o parcă timid și a spus:

— De multă vreme mi-au ieșit din obișnuință astfel de gesturi, așa că am să te rog anticipat să mă ierți dacă crezi că am greșit cu ceva.

Am făcut ochii mari.

— Nici vorbă, domnule Victor, cum să greșiți. Dimpotrivă, îmi faceți o mare bucurie. Uitați-vă, am s-o așez aici, pe masa din bucătărie, ca s-o am zilnic sub ochi. Vă servesc cu ceva?

S-a așezat pe scaunul dinspre ușă și a spus cu un zâmbet timid:

— Doar un pahar cu apă, dacă ești drăguță.

A băut jumătate din el și l-a așezat pe masă, lângă orhidee.

Dintr-un impuls pe care nu mi l-am putut controla, am așezat alături de orhidee și de paharul din care băuse pe jumătate și un iepuraș din aceia care dau din lăbuță.

Am mângâiat frunzele orhideei, apoi am spus:

— Paharul ăsta din care ați băut apă va sta aici mereu ca să ud floarea cu el, iar iepurașul va da mereu din lăbuță până când o să vă întoarceți aici, la mine.

Acest „la mine” a sunat puțin prea ostentativ, dar el a oftat și ochii i s-au luminat cu adevărat pentru prima dată de când îl cunoșteam. A privit la orhidee, la pahar, apoi la iepurașul care ne privea și dădea neobosit din lăbuță și, o clipă, am avut impresia că are ochii în lacrimi. Niciodată n-am crezut că este atât de ușor să-i faci o bucurie atât de mare unui bătrân. Unui bătrân scriitor, ca să fiu mai exactă, fiindcă mintea mea era plină de asta. Un scriitor cu o mulțime de cărți publicate stătea la mine în bucătărie, bea apă și era gata să-mi împărtășească din secretele meseriei lui. Iar dacă nu voia să mi le împărtășească de bunăvoie, atunci voi încerca să-l încânt și să-l corup într-un fel sau altul. Și poate, în cele din urmă, chiar o să mă ajute să-mi îndeplinesc visul de a scrie o carte.

— Mă faci să mă simt ca o zeitate păgână căreia tocmai i s-a ridicat un templu și căreia preoteasa va trebui să-i aducă în fiecare zi câte o ofrandă. Chiar dacă doar te-ai jucat și te-ai purtat copilărește, să știi că mi-ai produs o mare bucurie în suflet.

— Nu m-am jucat deloc, am spus eu grăbită. Chiar am simțit nevoia să fac asta, deși nu aș putea spune de ce.

M-am scărpinat încurcată în cap și, văzând că mă privește fix, am adăugat:

— De fapt, s-ar putea să știu de ce. Sunteți persoana cea mai importantă din viața mea și aș face orice ca relația noastră să dureze cât mai mult și eu să învăț cât mai multe de la dumneavoastră. Sunteți un om deosebit și mă gândesc că, peste ani, voi putea scrie și eu o carte, dacă stau mai mult în preajma dumneavoastră să vă fur secretele.

El a zâmbit trist.

— În mod sigur, și eu mi-aș dori ca relația noastră să dureze cât mai mult, pentru că prezența ta în preajma mea este o permanentă încântare adusă privirii și ești exact ca o gură de oxigen. Deși mă cred un maestru al cuvintelor, crede-mă că, de data asta, mă simt neputincios să exprim ceea ce simt și să-ți spun ce însemni tu pentru mine. Dar îți promit nu numai că am să te ajut să scrii o carte, dar, dacă îmi permiți, voi scrie și eu una despre relația noastră… sublimată și modificată în așa fel, încât n-o să te recunoască nimeni.

barbat-barba

A tăcut câteva clipe, apoi a continuat:

— Dar am o mare problemă și mă gândesc cum să ți-o spun în așa fel, încât să nu te superi.

A făcut o pauză și, pentru că părea încurcat, l-am încurajat:

— Spuneți! Orice ați spune, promit să nu mă supăr.

Și-a frământat palmele încurcat, părând că își face curaj, și, în cele din urmă, a spus:

— Nici nu știu cum să-ți spun despre încurcătura în care mă aflu. De mai bine de o jumătate de an, n-am reușit să mai scriu niciun cuvânt. Nu se mai leagă nimic și bănuiesc că este vorba despre așa-numitul blocaj al scriitorului. O suferință extrem de întâlnită printre scriitorii în pană de inspirație.

A mângâiat iar, absent, frunzele plantei și a adăugat:

— De fapt, am mai avut parte în cariera mea de două ori de asemenea blocaje, dar au fost mai scurte, cel mult de câteva zile, și au trecut de la sine. De data asta, se pare că este vorba de ceva mai serios și mă întreb dacă n-ai putea să mă ajuți.

M-am ridicat în picioare entuziasmată.

— Cum să nu, am spus repede. Spuneți-mi doar ce trebuie să fac.

N-a răspuns nimic și, după modul în care își freca în continuare încurcat mâinile, mi-am dat seama că îi vine greu să vorbească.

— Mă gândeam… a început el, dar s-a poticnit și a oftat.

— Spuneți, vă rog, m-ați făcut extrem de curioasă.

A dat din mână și a clătinat din cap.

— Mai bine, lasă, poate trece de la sine și de data asta.

Nu voiam să las așa ușor prilejul de-a ajuta un scriitor să scape de blocajul lui literar, sau ce-o fi fost aia. La urma urmei, îmi plăcea cum scrie, și ăsta era un prilej minunat pentru mine să ajut astfel literatura română în întregul ei.

M-am așezat în genunchi lângă el și i-am prins mâinile în ale mele.

— Spuneți, vă rog. Nu ezitați.

Și-a plecat capul și a privit în ochii mei, apoi a început să vorbească făcând pauze lungi între cuvinte.

— Știi, m-am gândit că… dacă m-ai ține în brațe un sfert de oră… așa îmbrăcați și fără nicio conotație sexuală… poate că în cele din urmă mi-ar reveni și pofta de scris. Într-un fel, a adăugat el, așa ai ajuta și literatura română, fiindcă chiar cred că mai am multe de spus în cadrul ei.

I-am lăsat mâinile și m-am ridicat în picioare lângă el. Cererea mi se părea ciudată, dar, la urma urmei, atât vreme cât rămâneam îmbrăcați, ce naiba se putea întâmpla? Și, în fond, nu făceam altceva decât să ajut literatura română. Iar mie încă de mică îmi plăcea literatura și citeam cu plăcere orice, ori de câte ori puneam mâna pe o carte.

Am înghițit în sec și am spus:

— Dacă este vorba să ajut literatura română, sunt de acord, fără îndoială.

Am privit în jur, la cele patru scaune din jurul mesei din bucătărie.

— Numai că aici ar fi cam dificil să vă țin în brațe, așa că propun să mergem dincolo, în dormitor. Acolo am o canapea potrivită pentru așa ceva.

Oare mi s-a părut sau zărisem o scurtă sclipire în ochii bătrânului scriitor? Nu sunt sigură, pentru că avea ochelari și nu-i puteam vedea prea bine ochii. Oricum ar fi, și i-a scos în cele din urmă, i-a așezat pe masă și m-a urmat în dormitor.

Acolo, lângă patul în care dormeam, aveam o canapea mică și cu spătar, pe care m-am așezat, făcându-i semn să ia loc alături.
S-a așezat, iar eu l-am cuprins cu greutate în brațe, pentru că era cam mare pentru mâinile mele. După câteva minute, cum nu spunea nimic, l-am întrebat:

— Atât? Credeți că ajută la ceva?

A oftat și a spus:

— Știi, de fapt, când m-am gândit să mă ții în brațe, mi-am imaginat totuși o poziție orizontală și, dacă nu cer prea mult, tu să-ți culci capul pe umărul meu.

L-am lăsat din brațe și l-am privit cu îndoială. Dar, mă rog, dacă era pentru literatura română, poate că merita și acest mic sacrificiu, așa că am spus:

— Bine, fie! Haideți în pat, deși sper numai ca pe urmă să nu-mi pară rău pentru ceea ce fac acum.

— În niciun caz nu vei regreta, a spus el cu o grabă suspectă și s-a descălțat, după care s-a așezat lângă mine, făcând arcurile patului să trosnească sub greutatea lui.

Chiar dacă înțelegerea era ca eu să-l țin doar în brațe, a întins un braț greu peste mine, dar nu am spus nimic, așteptând să vad ce avea să urmeze.

A urmat faptul că și-a îngropat capul în umărul meu și acum nu-i mai vedeam fața. În cele din urmă, și-a strecurat ușor mâna caldă pe sub tricoul meu, în sus.

— Știi, a bâiguit el, cred că dacă există un contact între epiderme efectul va fi mai puternic.

Bănuiam că se va ajunge și la asta, dar nu-mi păsa. De șase luni nu mă mai atinsese nicio mână de bărbat, iar a lui era caldă și mângâietoare, așa că nu am spus nimic când, în cele din urmă, mi-a atins sânul.

Am închis ochii și m-am lăsat cuprinsă de vraja mângâierii. Nu mai știam cine este lângă mine și cred că nici nu îmi păsa: m-a cuprins o stare de bine care s-a transformat încet, încet într-o ușoară stare de excitație. Ca și cum ar fi fost vorba de altcineva, m-am auzit dintr-o dată respirând greu și cred că m-am și înroșit la față.

În mod sigur, a observat și el asta, pentru că, dintr-odată, am simțit cum ceva tare se lipește de piciorul meu. Dacă era vorba de cărămida pe care o folosea pe post de telefon, totul era în regulă, dar dacă nu era așa, nimic nu mai era așa de în regulă, cum sperasem la început. Din câte îmi aminteam printre zvâcniturile care îmi bubuiau în tâmple, parcă pusese telefonul pe masa din bucătărie înainte de a veni în dormitor.
Exista o singură cale de a afla și, cum nu mai eram o pudică fecioară, am întins mâna să aflu adevărul. L-am aflat: în locul unui zgârci gata să cadă, era ditamai Dino care părea gata să intre în acțiune.

„Să fii tu a dracului, Sidonia, cu previziunile tale cu tot! Iar ai avut dreptate!”

Scriitorul de lângă mine gemea tot mai tare, dar, la un moment dat, s-a oprit de parcă ar fi fost cuprins de remușcări. A luat și mâna de pe sânul meu și a spus aparent cât mai neutru posibil:

— Daria, dragă, ești minunată, dar am să-ți dau o veste tristă: în momentul în care o să te căsătorești și o să ai un copil, o să ai o mare problemă.

Nu-mi revenisem încă cu totul și știam că respir greu, dar tot l-am întrebat:

— Ce fel de problemă?

— Ai niște sâni minunați, dar nu au sfârcurile bine reliefate, așa că o să-ți fie greu să alăptezi bebelușul.

„Uite ce-l f*te pe el grija”, mi-am spus mai vulgar decât aș fi vrut, în timp ce-mi dădeam seamă că eram udă toată, cum nu fusesem niciodată în viața mea.

Am lăsat să treacă câteva minute ca să mi se liniștească respirația, apoi am spus:

— Haideți să vă dau și eu o veste tristă!

A ridicat capul de lângă mine și m-a privit cu ochii lui albaștri și atât de tineri, așteptându-mi replica.

— Dacă ați sperat cumva să faceți s*x cu mine astăzi, să știți că nu se poate: sunt pe stop!

Nu eram, dar mi se părea o minciună nevinovată și care, la o adică, mă putea scăpa de o mulțime de necazuri.

A ridicat din umeri neajutorat.

— Nici prin gând nu mi-a trecut așa ceva, te rog să mă crezi.

L-am pipăit iar pe Dino al lui, care era tot așa de mare și de tare ca la început.

— Da, se și vede, am spus cât de sarcastică am putut. Sau, mai precis, se simte.

Și fără să vreau, printr-o mișcare mai mult instinctivă, l-am strâns puțin de penis, făcându-l să geamă ușor.

— Îmi cer scuze pentru bucățica asta de corp din mine, dar uneori am impresia că are o viață și o voință independente de mine. O ia razna și intră în erecție în cele mai nepotrivite momente.

A reflectat câteva momente, apoi a adăugat:

— Poate peste câteva zile, când această problemă va trece, vom putea să…

Am simțit nevoia să-i retez din fașă toate speranțele.

— Nu, domnule Victor, nici peste câteva zile și nici altădată.

Cum mă privea fără să înțeleagă, am simțit nevoia să precizez apăsat:

— Îl iubesc pe Adam și îl voi iubi câte zile voi avea, chiar dacă m-a părăsit ca un ticălos. A fost primul bărbat din viața mea și, în mod sigur, ultimul. Eu sunt femeia unui singur bărbat! O să-l mai aștept un an, doi și, dacă voi vedea că nu se întoarce la mine, mă voi călugări sau văd eu ce anume voi face ca să scap definitiv de amintirea lui. Dar, chiar dacă nu se va întoarce la mine, și aproape sigur n-o va face, eu n-am să-l înșel niciodată. Voi rămâne fidelă amintirii lui, dacă nu lui însuși. N-o să fac s*x cu nimeni și nici n-o sărut pe altcineva câte zile voi mai avea.

L-am auzit cum oftează din greu și în cele din urmă a spus:

— Dar pe mine m-ai sărutat…

Văzând că mă uit mirată la el, a precizat:

— Aseară în parcare, ai uitat?

Am zâmbit și i-am spus cuprinsă de milă:

— Domnule Victor, ăla a fost un pupic cast și inocent, cam la fel cum s-ar săruta doi copii de grădiniță. Eu mă refer la tipul de sărutări…

Am ezitat, fiindcă nu-mi găseam cuvântul, iar el m-a ajutat:

— Sărutări pasionale.

— Mda, se poate spune și așa, deși noi, fetele, spunem în astfel de cazuri că ne mozolim.

A chicotit încântat.

— Teribilă expresie… n-am mai auzit-o până acum. Sper c-o să mă lași s-o folosesc în roman.

— Puteți s-o folosiți unde vreți, că doar n-am copyright pe ea. Numai să nu spuneți că ați aflat-o de la mine.

— Stai liniștită, că în roman îți voi schimba numele și nu te va mai recunoaște nimeni. Doar noi doi vom ști că este vorba de tine.

Între timp, mi-am dat seama că mâna mea încă îl strângea pe Dino al lui prin pantaloni. Oare cât naiba ținea o erecție la scriitorii ăștia? Apoi mi-am dat seama că, atâta vreme cât îl țineam în mână, probabil că va sta mereu în așteptare, așa că, cu o ușoară urmă de regret, mi-am luat mâna de pe el. Nu aveam nicio scuză pentru asta, dar nu mai ținusem un penis în mână de luni de zile și în astfel de momente îmi aminteam că am douăzeci și unu de ani și că ăsta ar fi momentul când ar trebui să îmi trăiesc din plin viața.

A oftat iar și a spus:

— Să știi că l-ai putea rezolva și altfel pe Dino, fără să fii penetrată sau sărutată.

L-am privit urât:

— Să știi că s*x oral nu i-am făcut nici măcar lui Adam, deși a insistat luni la rând.

A negat violent,

— Doamne, Daria, nici nu mi-a trecut prin cap, mă gândeam, de fapt, la cu totul altceva.

Am ezitat și în cele din urmă am spus:

— Și nici în fund nu mi-am tras-o și nu am de gând să încep tocmai acum.

A oftat exasperat.

— Of, nici vorbă de așa ceva, Daria, mă gândeam că pur și simplu ai putea…

Văzându-l că ezită, l-am încurajat, pentru că cunoștințele mele despre cum ai putea mulțumi din punct de vedere sexual un bărbat se cam epuizaseră. Fostul meu iubit, Adam, era destul de conservator în ceea ce privește s*xul, deși la un moment dat, când intervenise monotonia între noi, încercaserăm și câteva poziții noi pentru a mai alunga rutina, dar nu ne atrăsese niciuna în mod deosebit.

— Păi, Dino am meu este cam prostuț și mă gândesc că, dacă l-ai mângâia cu mâinile tale calde și moi, el s-ar crede deja în rai și în cele din urmă și-ar da drumul și s-ar liniști, să putem relua discuția despre literatură. La modul serios de data asta…

N-am răspuns nimic și probabil el a luat asta drept o încuviințare din partea mea, pentru că s-a descheiat la fermoar și a scos cea mai imensă sculă pe care o văzusem în viața mea. Nu văzusem eu prea multe, dar a lui Adam era în mod sigur cu mult mai mică decât o avea omul ăsta. Avusesem ocazia, înainte de a-l cunoaște pe Adam, să mai văd penisurile câtorva colegi de liceu care, în timp ce ne mozoleam prin parcuri, își închipuiau că dacă își scot puțulicile și încearcă să mi le pună în mână mă voi excita atât de tare, încât voi cădea pe spate și le voi ceda.
Nu fusese cazul, nu mă dăruisem nimănui în afară de Adam, dar nu eram chiar complet neștiutoare, așa că puteam aprecia așa cum se cuvine ce vedeam. M-am bucurat de hotărârea mea de a nu-l lăsa să facă s*x cu mine, fiindcă nici nu cred că ar fi intrat așa ceva în mine. Da, prietena mea Sidonia avusese dreptate, domnul Victor era Costache, iar imensitatea din fața mea era, într-adevăr, Dino în persoană, nicidecum zgârciul gata să cadă pe care credeam eu că îl are.

— Ia-l în mână, a șoptit răgușit domnul Victor și, în cele din urmă, mi-am făcut curaj și l-am atins.

Dino era cald, imens și tare, și când l-am apucat în mână l-am simțit cum tresare de parcă ar fi avut o viață a lui proprie. Părea mai degrabă o rădăcină noduroasă și m-am încruntat: penisul lui Adam abia, abia dacă ajungea într-o stare de erecție aproximativă.

Domnul Victor s-a rostogolit pe jumătate peste mine și a spus tot șoptit:

— Strânge-l pe ticălos cât de tare poți.

Iar eu am strâns cu putere și nu sunt sigură că nu mi-am băgat puțin și unghiile în el.

A început să se miște ușor deasupra mea, iar timpul și-a încetat existența și, în cele din urmă, l-am auzit pe domnul Victor scoțând un chițăit ca de șoarece atunci când este prins de pisică; pe urmă, cu un oftat adânc, s-a dat jos de pe mine, iar eu am rămas cu mâna plină de sperma marelui scriitor.

Profitând de faptul că stătea cu ochii închiși, am închis palma mâinii drepte și ușor, să nu mi se scurgă lichidul vâscos din mână, m-am ridicat de lângă el.

— Mă duc să aduc un șervețel, i-am spus.

Și m-am dus la bucătărie, unde am luat un pahar de unică folosință și, folosindu-mă numai de mâna stângă, l-am clătit, apoi am vărsat conținutul mâinii drepte în pahar și l-am pus în congelator printre înghețate. Fără să știu nimic precis, ci doar procesând în minte diferite informații aflate de-a lungul timpului, am dat congelatorul pe temperatura minimă pe care o permitea, apoi l-am închis.
A

m căutat un pachet de șervețele umede și, în timp ce mă îndreptam spre dormitor, mă tot întrebam de ce naiba făcusem așa ceva? Voiam cumva să-l șantajez și să obțin ceva de la el? Tocmai aflasem că era sărac lipit, deci ce naiba aș fi putut obține?

Am ajuns în dormitor fără să găsesc răspunsul la întrebare și m-am repezit spre pat, fiindcă din penisul acum flasc al scriitorului se mai scurgea o șuviță subțire de spermă și nu voiam să-mi murdărească cearșaful.

L-am șters cu gesturi delicate, deși mai corect ar fi fost să-i dau lui șervețelul să o facă, dar zău că nu părea în stare de așa ceva. Și apoi, într-un mod pervers, parcă îmi făcea plăcere să îl manevrez pe un Dino flasc și bleg, adus de mâna mea la stadiul de zgârci inutil, așa cum mi-l imaginasem de la bun început.

Am continuat operațiunea și m-am oprit nu atât pentru că aș fi terminat, ci fiindcă Dino al lui începuse iar să se întărească sub mâinile mele. M-am încruntat și mi-am retras mâinile: Adam avea nevoie de cel puțin o jumătate de oră, dacă nu chiar mai mult, ca să-și revină și să mi-o mai tragă o dată. Și atunci doar după îndelungi insistențe din partea mea. Pentru că da, eram tânără și îmi plăcea la nebunie să fac s*x.

În cele din urmă, a observat faptul că nu-l mai ating și a întrebat încet:

— Ce-i?

Părea pe jumătate adormit sau, oricum, suficient de toropit încât să lase impresia asta.

I-am mai decalotat o dată glandul ca să îl pot șterge mai bine și am spus gânditoare:

— Mă gândesc că este un mod tare ciudat de a ajuta literatura română.

A mormăit ceva ce n-am putut înțelege prea bine, așa că l-am lăsat să moțăie mai departe.
În cele din urmă a adormit și eu m-am retras în bucătărie ca să îmi fac o cafea. Lângă orhideea cu flori mov și lângă paharul cu apă din care băuse Scriitorul, iepurașul dădea neobosit din mână și m-am întrebat dacă nu cumva ar fi o idee bună să-i scot bateriile. Deși era doar o superstiție prostească ideea că lăbuța lui mișcătoare aducea pe cineva, îmi era teamă ca superstiția să nu se adeverească și să mi-l aducă iar și iar pe Scriitor în casa mea. Și zău dacă nu îmi era frică de viitoarea lui vizită, fiindcă mă întrebam ce naiba avea să se întâmple atunci, dacă de la prima îl lăsasem să îmi facă atâtea. Sidonia, cu simțul ei ascuțit de observație, ar fi spus: „Poate ai vrut să întrebi ce-o să se întâmple la următoarea lui vizită dacă încă de la prima i-ai făcut atâtea. Fiindcă, după cum expui situația, tu i-ai făcut lui cam tot ce și-a dorit și el nu ți-a făcut nimic, fraiero! Mai bine te duceai cu ăla care avea Porsche decât cu ăsta care are artroză”.

Am băut cafeaua și, deși i-am pus o linguriță de zahăr în plus, tot mi s-a părut amară. Simțeam că viața mea o ia razna încet, încet și eu nu pot face nimic ca să împiedic asta.

În cele din urmă, după ce l-am lăsat vreo oră să doarmă, l-am trezit. A deschis buimăcit ochii și, în primul moment, n-a părut că își dă seama unde se află. Apoi a dat cu ochii de fermoarul deschis, de unde zgârciul lui pe care îl numea Dino atârna în mod caraghios. L-a băgat în pantaloni, și-a tras fermoarul și a mormăit câteva scuze cu glas scăzut.

După ce s-a ridicat în picioare, mi-am dat seama pentru prima dată că era aproape cu un cap mai înalt ca mine și mă domina, dar în mod sigur nu din cauza asta făcusem ce făcusem puțin mai înainte. Părea revigorat într-un mod ciudat și îi ochii îi străluceau acum albaștri și senini. Da, avea ochi frumoși. Și poate rădăcina aia a lui pe care insista s-o numească Dino era frumoasă într-un anume fel și la un anumit moment.

Înainte de a apuca să spună ceva, i-am zis:

— Domnule Victor, vreau să fie clar: ce s-a întâmplat astăzi nu se va mai repeta niciodată! Țineți minte, vă rog: niciodată!

A ridicat două degete ca și cum s-ar fi pregătit să jure, dar l-am oprit.

— Nu știu ce m-a apucat și nici nu vreau să analizez acum despre ce este vorba, dar vă rog să nu uitați de promisiune: o să mă ajutați să scriu o carte și vreau să fie numai numele meu pe ea.

De data asta a ridicat mâna și a spus cu glas solemn:

— Jur pe ce am mai sfânt că până la sfârșitul anului vei avea o carte scrisă de tine… cu ajutorul meu, bineînțeles.

A ezitat câteva clipe, apoi a continuat:

— Sper că-ți dai seama că pentru a lucra împreună la carte va fi nevoie să ne întâlnim de mai multe ori: totuși, o carte nu se scrie chiar așa de ușor.

L-am privit cât de sever am putut.

— Bineînțeles că ne vom întâlni, domnule Victor. Dar vom pune laptopul în bucătărie și vom lucra acolo la carte. Nu vom mai călca în dormitor atunci când veți mai veni pe la mine. Și preferabil să nu ne întâlnim mâine. Aș vrea o pauză ca să mă gândesc mai bine la ce s-a întâmplat astăzi între noi.

A dat din cap ascultător, iar eu, înainte de pleca, i-am spus:

— Și fără alte blocaje literare, vă rog!

— Jur! a spus el din ușă și după ce a ieșit s-a pierdut printre tufișurile din scuarul care era în apropierea casei mele, iar eu am privit lung în urma lui.

Scriitorul

Înainte de a pleca la întâlnire, am intrat la supermagazinul din apropiere și am ales o orhidee cu florile mov. Speram să nu se gândească la simbolistica sexuală a florii și nici la forma petalelor, care în mintea mea perversă semănă perfect cu un organ sexual femeiesc.

Când am ajuns la ea acasă, i-am întins-o timid și m-am scuzat:

— De multă vreme mi-au ieșit din obișnuință astfel de gesturi așa că am să te rog anticipat să mă ierți dacă crezi că am greșit cu ceva.

A făcut ochii mari și a spus:

— Nici vorbă, domnule Victor, cum să greșiți. Dimpotrivă, îmi faceți o mare bucurie. Uitați-vă, am s-o așez aici, pe masa din bucătărie, ca s-o am zilnic sub ochi. Vă servesc cu ceva?

S-a așezat pe scaunul dinspre ușă și am spus cu un zâmbet timid:

— Doar un pahar cu apă, dacă ești drăguță.

Am băut jumătate din el și l-am lăsat pe masă.

Daria, ca în transă, a luat paharul și l-a așezat pe masă lângă orhidee. Dintr-un dulăpior a scos un iepuraș cu baterie din aceia care dau din lăbuță.
A mângâiat tandru frunzele orhideei, apoi, cu ochii țintă în ochii mei, a spus:

— Paharul ăsta din care ați băut apă va sta aici mereu ca să ud floarea cu el, iar iepurașul va da mereu din lăbuță până când o să vă întoarceți aici la mine.

Am oftat și ochii mi s-au luminat cu adevărat pentru prima dată de când am cunoscut-o.

Am privit la orhidee, la pahar, apoi la iepurașul care ne privea și dădea neobosit din lăbuță, și fără niciun efort din partea mea, ochii mi s-au umplut de lacrimi. I-a văzut și mi-am dat seama că este atât de impresionată de lacrimile mele, încât o clipă am crezut că va lua un șervețel și va veni să mi-i șteargă.

S-a abținut, așa că m-am șters singur la ochi și am dat drumul la textul cu blocajul literar. Îl folosisem de nenumărate ori și de cele mai multe ori tot mai funcționa. Mă simțeam teribil de vinovat în astfel de cazuri, dar ce puteam să fac? Natura nu mă înzestrase cu un fizic care să dea femeile pe spate, contul meu din bancă abia mă ajuta să plătesc facturile, mașină nu am avut niciodată, așa că ce alte argumente aveam ca să-i aduc din când în când ceva de lucru lui Dino al meu?

M-am trezit ca dintr-o transă abia peste câteva ore, împins pe ușă afară cu promisiunea să o ajut pe minunata fată cu ochi verzi să scrie o carte de povești și obligația să obțin din partea ei aprobarea pentru romanul pe care aveam să îl scriu despre noi doi și minunata noastră aventură.

Sperasem să obțin mai multe, dar, la naiba, o cunoșteam doar de o zi și nu mă puteam aștepta ca fata să-mi cedeze chiar din prima zi. Oricum, Dino, prostovan cum îl știam, părea mulțumit și cu cât obținuse. Eu voiam mai mult și, fără să vreau, mi-am adus aminte de una dintre poeziile lui Cărtărescu: „Dă lăbuța (vei da și boticul)”. Lăbuța am obținut-o relativ ușor, dar în sinea mea eram conștient că boticul sau orice altceva va fi mult mai greu de obținut. Fata era mai deșteaptă și mai complexă decât părea la prima vedere, dar poate tocmai asta era și slăbiciunea ei.

Mă simțeam oarecum ca personajul lui John Fowles, magicianul Maurice Conchis, care se juca atât de misterios cu planurile alternative ale realității și imaginației.

O clipă, în timp ce mă îndepărtam de casa Dariei, mi-am dat seama că aici era doar viață reală, nicidecum un plan alternativ al realității, și că, după ce toată povestea asta se va sfârși, fata va suferi. Dacă aș fi fost un om corect, mi-aș fi închis contul de Facebook și mi-aș fi văzut de calea mea, lăsând-o să-și trăiască viața. Am ezitat mult cu mouse-ul pe butonul care îmi anula contul, dar în cele din urmă am hotărât să mai amân o zi, două hotărârea cu privire la asta.

Noaptea am visat că Daria îmi face s*x oral, iar romanul „Gheață la malul sufletului meu” devine un succes mondial. Era prima dată când găseam în vis titlul unui roman și tot prima dată după mulți ani când m-am trezit cu o erecție matinală aproape dureroasă. Era ora patru dimineața și, pentru că nu mai era speranță să mai dorm, m-am dat jos din pat, pentru că puteam lucra la fel de bine și dimineața devreme.
Nu știu ce anume a contribuit la hotărârea de a nu renunța deocamdată la contul de Facebook, dar, după ce l-am spălat pe Dino cu cea mai rece apă pe care am găsit-o prin casă, s-a potolit și eu m-am apucat de scris. Profitând de faptul că nu aveam astăzi întâlnire cu Daria, am scris toată ziua ca un apucat și până pe la ora zece aveam scrise aproape 20 de pagini din noul roman. Niciodată nu mai avusesem o asemenea viteză și nici o asemenea inspirație.

Când am încheiat cu scrisul, parcă mi-am adus aminte ca prin vis că Daria folosise cuvintele pe care le voiam drept titlu în timp ce eu dormeam sau, mă rog, eram într-o stare vecină cu somnul. Trebuia s-o întreb neapărat, pentru că mi se părea un titlul bun, și o căutare pe internet nu mi-a întors niciun rezultat, așa că puteam să-l folosesc liniștit, fie că era inventat de mine, fie că era găsit de Daria.

M-am culcat spre amiază, fără să mai visez nimic de data asta.

(Fragment din romanul „Gheață la malul sufletului meu”)

Pe Sergiu îl găsiţi şi aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Numele meu e Lorelei. Legenda spune că am ucis…

Scrisoare de la revedere către fiul meu de 16 ani

N-am vrut să îmbătrânesc, zău

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,703 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro