– Mi-ar plăcea să locuiesc la țară! Să simt mirosul de iarbă crudă, dimineața, când mă trezesc. Să iau oul din cuibarul găinii și să-mi pregătesc cel mai proaspăt mic dejun. Să stau departe de vâltoarea orașului. Să simt doar liniște și simplitate.
Am privit-o cu uimire pe verișoara mea care, adolescentă fiind, în loc să-mi spună ce facultate vrea să urmeze și în ce oraș visează să-și petreacă studenția, îmi vorbea despre dorința ei simplă, de a-și petrece viața la țară.
*
Pentru un timp, dorința ei din copilărie s-a împlinit. E drept că, mai târziu, nu mi s-a mai părut nici mie așa lipsită de sens, ca odinioară.
Am vizitat-o, în urmă cu câțiva ani, la casa ei dintr-un sat vecin al Timișoarei. Uitasem cât de bine se simte… liniștea. Natura. Ba încă, mi-am amintit de micul dejun proaspăt pe care și-l dorea.
– Vrei să-ți fac ou-ochi? Sau poate preferi omletă… De când n-ai mai mâncat un ou de țară?
Nepoțica mea de patru ani sare să-i vină în ajutor maică-sii:
– Vreau eu să aduc ouăle!
– Bine, dar să ai grijă, te rog, să nu le spargi! o atenționează vară-mea.
Fetița nu se gândise că le-ar putea sparge. Acum, însă, s-a îndârjit să-i arate mamei că e de ispravă. Și, în drum spre cuibarul găinii, își face tot felul de planuri. Va fi atentă, să nu se împiedice. Oare să aducă ouăle în șorțuleț? Da, dacă-s mai multe… Găsind doar două, se decide însă că cel mai bine le va ține pe fiecare în câte o mână.
Zis și făcut. Numai că, la întoarcere, văzând-o, toată lumea a izbucnit în râs. Mai puțin fetița, căreia i se prelingeau ouăle printre degete, de cât de tare le strânsese în pumni…
Mi-am amintit, pe când eram în vacanță anul trecut, de ouăle prelinse printre degetele firave ale nepoțelei mele și de fața ei dezamăgită când, în ciuda strădaniilor, „misiunea” ei dăduse greș. Scena cu fetița și ouăle sparte, hohotele de râs al familiei mi-au venit în minte, aparent, fără nicio legătură.
Eram la mare, în apă, și încercam să-mi învăț o prietenă să înoate. Părinții ei n-o duseseră la mare, când era mică. Ba, încă n-o lăsaseră nici la Dunăre sau la ștrand cu prietenii, de teamă că s-ar putea îneca. Așa că, matură fiind, își păstrase convingerea că, odată intrată în apă, pericolul e iminent.
Strădaniile mele au fost în van. Căci nu puteam concura cu vocea mamei sale, ale cărei ecouri străbăteau încă ani și granițe, împiedicându-mi amica să se bucure de valurile sărate ale Mediteranei.
-Hai, uite, măcar câinește. Sau bras, contează doar să te ții la suprafață. Îi dau bagheta. Îi arăt mișcările. Nu, și nu!
Încerc să nu mă las păgubașă, așa că rămân în plută, făcând deci tot posibilul să-i arăt prietenei mele că apa nu îi e dușman. Din contră. Pluteam relaxată, legănată de valurile mici, prietenoase, ale mării.
– Să nu-mi zici că ar trebui să fac pluta, că mă enervez…
Îmi explică apoi cum, acum câțiva ani, prieteni sau verișori încercaseră în câteva rânduri să o învețe să plutească. Fără șanse. Ceea ce tuturor li se părea extrem de simplu, pentru ea era cât se poate de complicat.
Mai fac o ultimă încercare:
– Uite, pur și simplu te relaxezi. Nu trebuie să-ți ții rigide mâinile, picioarele sau gâtul. Lasă-te purtată de valuri. Corpul tău va ști ce să facă.
O văd cum mă privește, cu neîncredere. Iar eu, auzindu-mă, mă tem să nu vorbesc ca doamnele acelea care te îmbie să te dezvolți personal, pe youtube… În principiu, au dreptate, dacă și tu ești pregătit să asculți.
Și totuși, să recunoaștem, uneori, când ne simțim copleșiți de overthinking, când ne facem planuri cu duiumul, încercând să controlăm tot în jurul nostru, poate că ar fi mai bine să ne amintim să ne mai tragem sufletul, să ne mai descleștăm pumnii și mintea. Să ne reapropiem de natură. Să ne mai lăsăm și duși de val…
Ramona este autoarea cărților Nu mai caut succesul și Cea mai fericită zi.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
