Horoscopul săptămânii 19-25 decembrie 2011

Mihaela Dicu

19 December 2011

La mine-acasă, Crăciunul este întotdeauna de cel puţin 6-7 ori mai plăcut decât în orice altă parte. Începem să bem devreme. Iar atunci când ceilalţi văd doar un Moş Crăciun, noi ajungem să  vedem câte 6-7!  W.C. FIELDS (1880 –1946), comedian, actor, jongleur şi scriitor american

Săptămâna asta este OK. Mult mai OK decât precedentele. Un pic mai austeră în primele zile, dar destinsă, ba chiar veselă, generoasă şi pusă pe distracţii, în partea a doua. De fapt, este aşa cum îi stă bine unei săptămâni de dinaintea Crăciunului: ne îndeamnă mai întâi să rezolvăm ultimele sarcini de muncă şi preparative ante-Moş, iar apoi să ne relaxăm, bine-dispuşi şi pregătiţi moral să facem faţă exceselor tradiţionale!

Zilele de luni şi marţi aspiră la ordine şi înţelepciune. Sub un sextil Soare-Saturn, oamenii încearcă să se comporte comme il faut, să acţioneze ordonat, serios, aseptic. Le vine mai uşor să se achite onorabil de responsabilităţi şi se organizează mai bine în scopuri precise. Sau pot culege roadele unor eforturi mai vechi. Mai ales Săgetătorii şi Balanţele. Eventual şi Leii şi Vărsătorii, ba chiar şi Berbecii şi Gemenii. Cu toţii pot să trăiască satisfacţia  unui lucru bine întocmit.  Sau să ofere surpriza de a face exact ceea ce trebuie făcut, urmând sfatul mucalitului Mark Twain: Fă întotdeauna ce se cuvine. Asta îi va mulţumi pe câţiva oameni şi-i va uimi pe toţi ceilalţi!

O premisă pozitivă sau o concluzie satisfăcătoare pot extrage din acest sextil şi celelalte zodii: Taurul , pe coordonatele muncă-bani, Racul, casă-muncă, Fecioara, bani-casă, Scorpionul, bani-demersuri secrete, Capricornul carieră-demersuri secrete, Peştii, bani-carieră.  Nu este vorba despre succese răsunătoare, ci mai degrabă de o senzaţie de aşezare a lucrurilor pe făgaşul potrivit.

Pe 21 se schimbă climatul. Proaspăt intrată în Vărsător, Venus pune de un careu zglobiu şi dezinhibat (poate chiar prea dezinhibat!) cu Jupiter.  La naiba cu grijile şi responsabilităţile! Facem doar ce ne place. Şi din plin. Cu gesturi extravagante, spectaculoase.  Supraevaluăm, supralicităm, exagerăm. Mai ales în dragoste, prietenie şi în relaţii, în general. Consecinţele nu sunt neapărat negative. Uneori, sub astfel de aspecte, oamenii o fac lată fără alte repercusiuni în afară de aceea de a stoca nişte amintiri suculente, dintre cele care nu pot fi relatate decât intimilor. Cine se bucură mai abitir de graţiile şi excesele careului Venus-Jupiter? Toată lumea, dar mai ales Vărsătorii, Taurii, Leii şi Scorpionii. O consecinţă a careului, care în anumite circumstanţe poate fi supărătoare, este tendinţa de a cheltui impulsiv, mult, fără socoteală.

Dispoziţia optimistă, veselă, generoasă se păstrează în toată cea de-a doua parte a săptămânii (începând de joi, 22),  graţie unui trigon Soare-Jupiter. De obicei, trigoanele au un efect benefic, iar beneficiile pe care le generează se bucură de o anume stabilitate şi armonie. Trigonul în discuţie aduce o exuberanţa plină de şansă, posibile avantajele financiare şi sentimentale, în special Taurilor şi Capricornilor, dar poate anunţa împliniri deopotrivă pentru Fecioare şi, într-un plan secund, pentru Peşti (veşti, prietenie, popularitate, drumuri), Raci (relaţii, prietenie, popularitate) sau Scorpioni (relaţii, drumuri, veşti).  Toată lumea poate fi însă cuprinsă de elan şi încredere. Manifestările euforice pot avea efectul de a ne îndemna la fapte mari. La acte grandioase, dar cam riscante. În condiţii normale, nu ar fi o problemă. Am avea de-a face, din nou, cu acel tip de exces care dă sare şi piper întâmplărilor, care poate naşte lucruri interesante, la care nu ne-am fi încumetat fără imboldul jupiterian. Însă de data asta este necesară oarece prudenţă. Căci…

În perioada 22-25, trigonul Soare-Jupiter nu vine singur, ci la pachet cu un careu Soare-Uranus. Ambele configuraţii acoperă aceeaşi perioadă, iar efectele lor sunt întărite de tranzitul Lunii, mai ales în seara/noaptea de Ajun (24-25). Careul Soare-Uranus este excentric, rebel şi plin de surprize. Poate să aducă agitaţie, evenimente neaşteptate, sincope, confruntări sau răsturnări de situaţie.  În anumite cazuri, se poate transforma într-un factor de risc (incidente, accidente). Prudenţă, îndeosebi pentru Capricorni şi Berbeci şi, prin reflex, pentru Balanţe şi Raci.

Dacă este să punem un verdict, ne aşteaptă o săptămână bună. În fond, cine are pofta de excese, n-are decât să-şi cheltuiască banii pe aiureli şi să vadă câte 6-7 Moş-Crăciuni deodată.  Căci… În anumite ocazii, excesul este înveselitor. Împiedică moderaţia să capete plictisitorul efectul al obişnuinţei, după cum spunea Somerset Maugham. Numai că există, totuşi, o limită ce nu trebuie depăşită, căci dincolo de ea nu mai există niciun control asupra situaţiei.



Citiţi şi

Jupiter în Scorpion, pentru toate cele 12 zodii

Horoscopul lunii august 2017

Cine este Mihaela din R3?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,462 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro