“Astăzi, predarea religiei în şcoli a stîrnit ceva dezbateri, lăsînd deoparte esenţialul: cu cine? Cu cine vor face ora de religie copiii noştri? Întrebarea este la fel de legitimă şi în cazul altor materii, întrebîndu-mă care mai este nivelul de pregătire al cadrelor didactice atunci cînd vine vorba de limba şi literatura română, de biologie sau chiar de istorie.
…
Am crescut într-un sat, înconjurată de o grămadă de mătuşi şi bunici care participau cu asiduitate la viaţa religioasă a comunităţii. Nu cunoşteau Evanghelia, şi nici nu cred că au deschis-o vreodată, deşi pe masa uneia dintre bunici se afla o cărţoaie mare legată în piele, cu un scris mic-mititel. Probabil că asta o fi şi speriat-o pe biata bunica. În schimb, mătuşile şi bunicile mele cunoşteau pe de rost toate sărbătorile, posturile, ritualurile şi făceau cea mai bună colivă din lume. Participam cu bucurie, particip încă la multe dintre aceste ritualuri. „Dar de ce facem aşa, bunico?“, întrebam, încercînd să înţeleg de ce se cară apă la morţi, de ce se împarte în dimineţile celor şase săptămîni, de ce se păstrează pahare cu vin şi apă la streaşina casei, de ce mor cei dragi dacă Dumnezeu e bun, de ce se pune busuioc sub pernă de Bobotează, de ce să te închini cînd treci prin dreptul bisericii, de ce trag clopotele diferit, de ce… Hei, şi cîte nu întrebam. Răspunsul era invariabil acelaşi: „Aşa se face!“. Insistenţele mele primeau un alt răspuns ambiguu: „Aşa a lăsat Dumnezeu!“ Nici astăzi nu prea ştiu ce o fi lăsat Dumnezeu şi ce au inventat oamenii, cert este că practica religioasă trece dincolo de orice dogmă. Gura lumii şi Evanghelia a V-a a babelor, cum a numit-o părintele Calistrat (într-o predică la mănăstirea Vlădiceni), au complicat pînă la paroxism credinţa.
…
Pe vremea mea, religia se afla în posesia babelor, Biserica fiind mai mult absentă. Astăzi, Biserica reia acelaşi mesaj de la 1857, fără să ştie că a trecut mai bine de un secol, că babele nu mai pot fi păstrătoarele „adevărurilor“ credinţei, că lumea vrea altceva, că religia ar trebui să fie despre dragostea de semeni, că sensibilitatea postmodernă nu mai vrea să audă de focurile Iadului… Sînt oare pregătiţi profesorii de religie să ia locul babelor copilăriei mele? “
***
Întrebarea din titlu și din final îi aparține Constanței Vintilă-Ghițulescu , cea care semnează în Dilema Veche articolul Evanghelia a V-a a babelor. Din care am preluat un fragment, invitându-vă la sursă pentru lectura integrală.
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.
Citiţi şi
