Suflete fără nuanţe…

Gabi Creţu

21 September 2010

Fac parte dintre  nostalgici! O declar sus şi tare, cu riscul de a primi reproşuri şi a fi acuzată că mă contrazic. De obicei, se crede că trebuie să ne fie dor doar de vremurile bune;  mai avem şi prostul nărav de a  picta vremurile în alb şi negru, de ajunge istoria  să arate ca televizoarele copilăriei  mele – o alternare  de  vremuri  total rele cu altele bune în mod absolut;  argumentele se lasă aşteptate.

Eu sunt nostalgică după vremea declarată rea.  Nu sunt însă nostalgică aşa, indistinct, după totul şi nimic. Mi-e dor de o petrecere de pe vremuri; nu vă imaginaţi că muzica era mai bună; era doar alta; nici că prietenii erau mai prieteni; o asemenea afirmaţie ar fi riscantă pentru că nu s-ar baza pe nimic concret, nu se poate  proba uşor. Ascultam muzică şi dansam; uneori făceam mare haz, unii glumeau întruna, alţii râdeau în hohote; cei mai introvertiţi  se bucurau discret, fără zgomot şi bătăi pe burtă. Câţiva prieteni cântau la chitară, ceilalţi fredonau chiar dacă nu ştiau versurile; afonii doar mimau, ca  să nu strice armonia şi să zgârie urechile; tropăielile, în ritm sau nu, erau tolerate; oricum,  era o plăcere să fii într-un asemenea grup. Nici ceva jocuri de societate nu lipseau, variabile după locul întâlnirii  şi vârsta participanţilor.

Petrecerile erau de multe feluri. Când se organiza acasă la vreunul dintre noi, prietenii, se chema că mergem la un ceai sau reuniune; într-un local, participam la o serată sau un dans. La disco se mergea în grup, dar  mai ales adolescenţii. Cei de la  ţară  se mai întâlneau şi la o horă (întotdeauna  ziua) sau la un bal (întotdeauna seara). În cartier, părinţii mei se duceau uneori  la câte o chermesă.  Jocul şi voia bună erau la ele acasă,  petrecăreţii,  la căminul cultural, la restaurant sau unde  găseau un spaţiu suficient de mare să-i adăpostească pe doritori. Bucuria era generală; copiii se zbenguiau şi ei pe lângă cei mari o vreme, nu  prea mult. Veselia era întreţinută cu ceva vin (băieţii)  sau lichior (fetele); după degustare,  sporea brusc numărul celor joviali şi antrenul. Alcoolul nu era obligatoriu; voioşia era…

Despre petrecerile de astăzi nu pot spune nimic deşi, în mare, cred că faptele nu diferă prea mult. Nu am mai auzit  însă demult  pe cineva exclamând, colocvial, a doua zi dimineață , că „îl dor fălcile de râs”, nici exprimând, preţios,  plăcerea şi  desfătarea  prilejuite de  încântătoarea companie…

Nu vă grăbiţi să gândiţi că nu petrecerile şi-au pierdut savoarea, ci eu gustul; nu e vârsta de vină; oricum, vârsta este întotdeauna o stare de spirit. Nu pot spune nimic pentru că astăzi orice petrecerile se cheamă  „distracţie”; cine participă la ea, bineînţeles,  „se distrează”; dacă adunarea nu a fost, totuşi,  prea reuşită, ca să nu se supere gazda, se spune doar că a fost…”distractiv”.

La celălalt pol al trăirilor, nu ne mai întristăm, nu suntem impresionaţi, îndureraţi, indispuşi, uimiţi, revoltaţi, copleşiţi, sugrumaţi de vreo emoţie, reduşi la tăcere de vreo întâmplare, îndoliaţi de  dispariţia dintre noi a unui semen, tulburaţi, trişti, supăraţi, mâhniţi sau descumpăniţi în faţa sorţii (vitrege sau nu). Astăzi, toată lumea este „şocată”; în special reporterii de televiziune de la emisiunile de ştiri sunt adevărate detectoare de situaţii „şocante” şi de cetăţeni care au fost sau încă sunt „şocaţi” de ceva; pe ei înşişi, jurnaliştii,  realitatea îi „şochează” de multe ori; aşa ne transmit zilnic din diverse puncte din ţară şi chiar de pe glob unde au fost trimişi ca să găsească vreo „ştire-şoc” pentru opinia publică românească; nu suntem siguri că apucă să mai iasă vreodată din această stare, ţinând cont de frecvenţa cu care ne-o mărturisesc…

Ne-am obişnuit cu această sărăcie lucie a limbajului încât o trecem cu vederea chiar dacă limba română conţine o mulţime de cuvinte pline de nuanţe, de savoare, de sugestii, cuvinte cu istorie… Încet, încet, le uităm. Pentru o lume care aleargă mai mult decât comunică, s-ar putea spune că economia în această privinţă vine de  la sine;  se  asortează  cu sărăcia lucie  a multora…

Şi totuşi, aceeaşi sărăcie se instalează aproape oriunde, este indiferentă la educaţia vorbitorului. Nu pot opri un gând trist să se exprime; nu cumva această lipsă de nuanţe a limbajului nu este decât oglinda unui suflet fără nuanţe, gri!? Este oare  simptomul naşterii  omului fără spirit, redus la emoţii simple, de descris în alb-negru –  când se şochează, când se distrează?! Să sperăm că nu!



Citiţi şi

M-aș întoarce mâncând pământul, dar tu vrei liber

Luna nouă în Scorpion, 18 noiembrie 2017

Trecutele iubiri

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,699 views

Your tuppence

  1. Gabi / 14 November 2010 15:43

    @Iertare tuturor,
    Am fost puţin prin alte părţi (spiritual) şi nu am răspuns la comentariile voastre; vă mulţumesc pentru ele; şi mai adaug ceva, pentru clarificare:
    1. Nostalgia este o trăire profundă, nu vreun fel de boală. Ea e capabilă poate mai mult decât alte trăiri să reînvie semnificaţii, nu doar imagini.Semnificaţiile sunt adânc personale; asta nu exclude să fie împărtăşite de mai mulţi, cum s-a şi întâmplat.
    2. E minunat să ne păstrăm optimismul şi să credem că nu e vorba de sărăcie de limbaj ci doar de alt limbaj; asta nu ne împiedică să remarcăm că nu are nuanţe; noul nu e valoare în sine, să-l luăm de bun fără discernământ. Acest articol a plecat de la un text ceva mai sofisticat; cel în care Heidegger spune că limba este adăpostul fiinţei. În aceste condiţii, ori fiinţa noastră a devenit mai mică şi amărâtă, ori zgribuleşte într-un adăpost atât de sărac de reduce toate nuanţele tristeţii la termenul “şocare”…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Cristina Filimon / 29 September 2010 17:35

    Da, e pacat, ca vremuri noi au adus stiluri noi de distractie, fara savoare, cum spune cealalta Cristina aici.
    Grabiti fiind, in ritmul nostru cotidian, devenim cum spune autoarea articolului suflete gri, care ar vrea mai bine sa fie albe sau negre (ca macar stiu de una), sau de ce nu colorate cu emotii, asa cum sta bine unui suflet adevarat.

    De dragul acelor timpuri vechi pomenite aici, am fost si eu nostalgica pt. un moment, cat sa le celebrez – dar haideti sa dam nuanta acum sufletelor noastre si sa redevenim colorati si bogati si sa stim sa ne bucuram din nou de ceea ce daca vrem, putem: Sa traim viata ca si cum Azi e prezentul si Maine nu va mai conta.

    Felicitari autoarei: a reusit perfect sa ma faca sa ma revad in acea lume si sa retraiesc acele timpuri minunate.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. Michiyuki / 29 September 2010 14:26

    Nu vă pot contrazice că s-a trecut de la un om “avid de…” la un om “vid de…”, dar nu pot să nu observ că totuşi nostalgia are o contribuţie importantă la starea de spirit a acestui articol. Obiectiv vorbind, fiecare epocă are un discurs al ei, propriul vocabular, propria limbă de lemn, dar şi propriile nuanţe. Îmi place să cred că trăim într-o lume mai bogată (fie şi doar în experienţă!) în fiecare zi şi că e necesar doar să ne păstrăm deschiderea spre a vedea asta. Omul “vid de…” are nuanţele lui, angoasa proprie şi bogăţia spirituală care corespunde acestei angoase, dar trăim într-o lume în care statistica a devenim mult mai importantă şi deci am ajuns să vorbim despre “majorităţi” şi “majoritatea”.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  4. Cristina / 23 September 2010 20:27

    Mi-a placut f mult articolul tau si rezonez profund cu aproape trista concluzie. Eu le propun prietenilor mei deseori jucuri lingvistice: “care e cuvantul tau preferat?”. Al meu spre exemplu e savoare. Are atatea “nuante” in el, incat ma inveseleste aproape in orice context. Felicitari ptr articol!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro