Articole despre maternitate

Shopping Spree

Lucruri de făcut până la 40 de ani

by Catchy / 2 May 2019

Se apropie. Da, sunt doar un număr, bla, bla, nu un prag (poate numai unul psihologic). În fond, dacă e să fim riguroşi, suntem cu nouă luni mai bătrâni decât vârsta pe care credem că o avem. Dar nici despre asta nu e vorba. Dacă tot s-a fixat în mentalul …

The Happiness Project

Concediul de maternitate: doi ani împreună cu copilul, nu doi ani de stat acasă

by Catchy / 8 March 2019

Dacă este ceva de care pot să mă bucur cu adevărat în acestă țară, este durata perioadei de concediu de maternitate. Este una dinte cele mai bune decizii luate la nivel social pentru tinerele familii, mame, femei, tătici s.a.m.d. Este o șansă pe care alte țări nu o acordă proaspetelor …

Catch 22 București

Adâncimea sufocantă a iubirii – Plonger

by Mădălina Dumitrache / 7 January 2019

Între focurile iubirii, doi îndrăgostiți – César și Paz – descind în infern, înoată în apele tulburi ale pasiunii și explorează fundul mărilor. Plonger aduce în prim-plan iubirea pasională și ecologia. Imagini submarine fabuloase alternează cu cele din viața de cuplu, pe fundalul sonor aparte. Aflată la al treilea lungmetraj, …

Shopping Spree

Cine m-a făcut să văd că sunt pe un drum greșit? O altă femeie!

by Catchy / 5 December 2018

Mult timp am crezut că, odată cu maternitatea, trebuie să pun în cui armele feminității. Cumva, mă resemnasem cu ideea că a fi mamă și a arăta de invidiat sunt două concepte complet opuse și, în niciun caz, nu pot conviețui împreună în același trup și suflet. Aveam greșita impresie …

Shopping Spree

Sunt fericită că sunt femeie

by Catchy / 22 November 2018

Deși cred că sufletul nu are gen, faptul că m-am născut femeie nu poate fi întâmplător. Ba, mai mult, sunt fericită că mi s-a oferit șansa să cunosc viața din perspectivă feminină. Și acum, să nu mă condamnați, dar sigur ceea ce urmează va fi profund subiectiv. Da, sunt convinsă …

Shopping Spree

Uite de ce am trei copii, nu unul sau deloc

by Catchy / 12 February 2017

Sunt de trei ori mamă. Unii ar putea crede că sunt și de cel puțin 6 ori femeie, dacă nu chiar de nouă ori. Eu știu că cel mai adesea sunt doar de trei ori mamă, câte una pentru fiecare copil, alteori de patru, în pauze, dacă pun la socoteală femeia cu celelalte joburi care …

Shopping Spree

Cea mai bună mamă pe care o poate avea un copil

by Catchy / 24 October 2016

„Îi vei învăţa să zboare, dar nu va fi zborul tău. Îi vei învăţa să viseze, dar nu vor visa visul tău. Îi vei învăţa să trăiască, dar nu vor trăi viaţa ta. Cu toate acestea, în fiecare zbor, vis şi viaţă se va regăsi mereu amprenta ta şi a …

Men Talk

Imn femeii

by Dan Gabriel Onțeluș / 22 October 2016

Încerc să exprim admirația pe care o am pentru feminitate. Cuvintele nu pot surprinde prea-plinul sufletesc, complexitatea realității, dar pot oferi măcar câteva indicii despre misterul feminin, ale cărui frumusețe și bogăție întrec masculinitatea. Și nu, nu este curtoazie, respect calp, idolatrie. Dacă ne gândim doar la maternitate, cu tot …

Catch 22 București

Femeile din Sieranevada

by Andrei Crăciun / 16 September 2016

A fost tărăboi mare când a dat Cristi Puiu un interviu și a vorbit despre femei, despre maternitate, despre împlinirea pe care o aduce maternitatea și care, câteodată, e de-ajuns în viața de om, dacă nu e chiar superioară realizărilor pe care le-ar putea întreprinde femeile în cadrul artelor și …

Life Bites

Sălcioara. Ionescu Sălcioara

by Catchy / 29 August 2016

Copila fusese abandonată în maternitate pe 1 ianuarie 1980 şi cineva îi spusese Sălcioara, pentru că avea ochii verzi ca frunza de salcie primăvara. Fetiţa era înăltuţă pentru vârsta ei, avea părul subţire blond şi unduitor, mâinile şi picioruşele erau şi ele lungi, ca nişte beţe de salcie. În maternitate …

catchy.ro