Copleșită fiind de multele responsabilități pe care le avea, într-o seară, Toni Morrison s-a gândit să facă o listă cu tot ce avea de făcut, în speranța că-și va pune ordine în gânduri și își va ușura povara. Dar lista nu se mai termina. Așa că s-a oprit și s-a gândit că poate ar fi mai bine să facă o listă cu ce vrea să facă. A constatat că nu știe foarte bine. Și atunci a făcut o listă cu ce simțea că ar muri dacă nu ar face. În această listă a scris numai două lucruri: „să fiu mamă pentru copiii mei” și „să scriu cărți”.
A fost o mamă și a scris!
©Timothy Greenfield-Sanders
“O, știu cât am fost de frumoasă, dar e atât de trist când viața unei femei se rezumă la asta”.
„Am scris prima mea carte pentru că voiam să citesc o carte așa, cu acest subiect – despre cele mai vulnerabile, mai nedescrise, mai neluate în serios fetițe negrese. O astfel de carte nu existase niciodată în literatură. Nimeni nu mai scrisese despre ele vreodată. Dacă apăruseră în vreo carte, era doar ca să facăfigurație. Ei, și dacă o astfel de carte nu exista, atunci mi-am spus: „O să scriu eu, cartea aceasta, și apoi o s-o citesc.” Impulsul de a citi a fost cel care m-a condus către scris.”
Scriitoarea americană Toni Morisson (18 februarie 1931 – 5 august 2019) a fost prima femeie de culoare care a câştigat Premiul Nobel și care a trecut prin mari Universități ca studentă și profesor (Harvard, Cornell, Princeton).
- În 1977 câștigă Premiul National Book Critics Circle pentru romanul ”Song of Solomon”.
- În 1987 publică romanul ”Beloved” care îi aduce anul următor premiul Pulitzer. Cartea este ecranizată cu Oprah Winfrey şi Danny Glover în rolurile principale.
- În 1993 – Nobelul pentru literatură pentru întreaga operă.
- În 2021, preşedintelui Barack Obam i-a decernat Medalia Prezidenţială a Libertăţii.
- În 2016 a fost laureată a distincţiei ”PEN/Saul Bellow pentru Realizări în Ficţiunea Americană.
Urmăriți-o aici vorbind despre bunătate (și prostie), despre răutate, despre cine câștigă.
Și, dacă aveți vreodată timp, urmăriți și acest interviu…
…altfel, atâta viață, atâta istorie de care umanitatea nu e mândră, atâta emoție, vor fi pierdute.
“La un anumit punct în viață, frumusețea lumii devine suficientă. Nu mai e nevoie s-o fotografiezi, pictezi sau chiar să ți-o amintești. Este destulă.”
Și acum, câteva fragmente, ca să vă faceți o idee despre gândirea și talentul acestei femei de legendă.
„Bunica mea credea că a-ți iubi copiii înseamnă să reușești să rămâi în viață pentru ei, mama mea credea că a-ți iubi copiii înseamnă să reușești să le oferi o casă mai bună în care să locuiți împreună și să strângi niște bani cu care să-i ții la facultate, eu am crezut că a-ți iubi copiii înseamnă să le oferi cât mai multă libertate și să-i înveți cum să facă alegeri în viață.”
„Le spun studenților mei: „Când obțineți aceste locuri de muncă pentru care ați fost instruiți atât de strălucit, amintiți-vă că adevărata voastră slujbă este ca, dacă voi sunteți liberi, trebuie să eliberați pe altcineva. Dacă ai ceva putere, atunci treaba ta este să dai putere și altcuiva. Nu este doar o pungă cu bomboane din care înhați una și fugi.”
„Dragostea nu este niciodată mai bună decât cel care iubește. Oamenii răi iubesc cu răutate, oamenii violenți iubesc violent, oamenii slabi iubesc slab, oamenii proști iubesc prostește, dar dragostea unui om liber nu este niciodată sigură. Nu există niciun dar pentru cel iubit. Numai cel care iubește posedă darul său de a iubi. Persoana iubită este deposedată, neutralizată, înghețată în strălucirea ochiului interior al iubitului.”
“Eu și cu tine avem mai mult “ieri” decât oricine. Avem nevoie de ceva “mâine”.
„Împreună cu ideea iubirii romantice, a cunoscut și o altă idee – frumusețe fizică. Probabil cele mai distructive idei din istoria gândirii umane. Ambele, cu rădăcinile în invidie, au prosperat în nesiguranță și s-au terminat în deziluzie.”
„Crezi că nu ai valoare pentru că nu te iubește el. Crezi că are dreptate, pentru că nu te mai vrea, că judecata și părerea lui despre tine sunt corecte. Dacă te dă afară, atunci ești un gunoi. Crezi că îți aparține pentru că tu vrei să-i aparții. Nu fă asta. “A aparține” este un cuvânt rău. Mai ales când îl folosești pentru cineva drag. Dragostea nu ar trebui să fie așa. Ai văzut vreodată cum iubesc norii un munte? Ei se rotesc de jur împrejur; uneori nici nu poți vedea muntele de nori. Dar știi ce? Urci până în vârf și ce vezi? Capul lui. Norii nu acoperă niciodată capul. Capul îi străpunge, pentru că norii îl lasă; nu-l învelesc. L-au lăsat să-și țină capul sus, liber, fără nimic care să-l ascundă sau să-l lege. Nu poți deține o ființă umană. Nu poți pierde ceea ce nu deții. Să presupunem că l-ai deținut. Ai putea să iubești cu adevărat pe cineva care nu era absolut nimeni fără tine? Chiar vrei pe cineva așa? Cineva care se destramă când ieși pe ușă? Nu vrei, nu? Și nici el. Îi predai toată viața. Toată viața ta, fată. Și dacă ea înseamnă atât de puțin pentru tine încât poți să renunți la ea, să i-o dai lui, atunci de ce ar mai însemna mai mult pentru el? El nu te poate prețui mai mult decât te prețuiești pe tine însăți.”
Dacă v-am trezit simpatia și curiozitatea, să știți că Editura ART i-a dedicat o colecţie de autor.
Citiţi şi
Despre câteva dintre utopiile lumii contemporane
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
