Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Triana

25 August 2020

«Triana, Triana, qué bonita esta Triana! Qué bonita esta Triana, cuando le pone al puente la banderita gitana!»

Sunt versuri dintr-o melodie de tangos flamencos (stil de flamenco cu ritm în patru timpi) ce cântă frumusețea Trianei. Inițial, când le-am auzit la primul meu workshop de flamenco pentru începători, am crezut că era vorba de o femeie andaluză. Mi-o imaginam pe Triana ca pe o femeie mândră, cu părul lung, negru și lucios, cu trandafiri roșii prinși în păr, neapărat purtând o rochie lungă de un roșu – sângeriu, un șal din dantelă neagră pe umeri și zeci de brățări zăngănitoare la încheietura mâinii stângi. O vedeam pășind agale pe străzile sufocante ale verii din Sevilia, înarmată cu un evantai negru, decorat cu trandafiri pictați de mână. Numai că Triana din imaginația mea s-a dovedit a fi un cartier al Seviliei, renumit pentru comunitatea de artiști gitanos flamencos, ceramică și faianță sau festivaluri de stradă numite și féria.

Ca să ajungi în cartierul Triana, unde localnicii se definesc ca « trianeros » și nu « sevillanos », întâi trebuie să străbați podul Isabel II ce se așterne deasupra râului Guadalquivir. Pentru mine, traseul de pe renumitul pod, numit și Puente de Triana, ce unește Sevilia de barrio Triana, pe care îl auzisem adeseori cântat pe ritmuri de tangos flamencos, a fost ca o călătorie inițiatică sau mai degrabă ca un vis ce a devenit realitate.

Auzisem de Triana de nenumărate ori în melodiile pe care învățam și practicam pași de flamenco. Auzisem de evantaie și trandafiri bogați în păr în timpul festivalurilor, auzisem de chitariști ale căror acorduri răsunau pe străzile pietruite și prăfuite, auzisem de mândrii și severii artiști gitanos, pentru care flamenco nu era doar o artă, ci identitatea lor și un mod de viață. Dar eu auzisem toate astea în timpul cursurilor de flamenco pe care le urmam într-o țară umedă, rece, ploioasă, la o școală de dans unde se vorbea în flamandă. Cam greu să te transpui în atmosfera gitana din Triana. Iar în timp ce străbăteam pentru prima dată Puente de Triana și întrevedeam primele străduțe ale cartierului atât de cântat, inima mea a galopat de bucurie. Lacrimi de fericire mi-au invadat ochii și un sentiment de recunoștință profundă m-a pătruns. Visul devenea realitate. Eram în Triana, care nu era doar parte dintr-un cântec, ci realitate, iar realitatea aceea era și a mea.

Coborâtă de pe pod, am remarcat minuscula capelă colorată, Capilla del Carmen, ce a fost proiectată de același arhitect ce a a proiectat celebra Plaza de España, iar după capelă am zărit intrarea în Mercado de Triana, cea mai frumoasă piața alimentară a Seviliei, construită pe rămășițele castelului San Jorge, ce în răstimpurile triste ale Spaniei a fost sediul inchiziției. Piața este o desfătare nu doar pentru papilele gustative, dar și pentru ochi, ceea ce mi se pare un mod inteligent de a recicla trecutul lugubru. Standuri frumos decorate și iluminate te îmbie la experiențe culinare pure. Aici e Jamonería pentru jambonul spaniol, pe colț e Quesería unde te așteaptă o bogată varietate de brânzeturi maturate, mai încolo e Ostrería și Pescadería dacă preferi frunctele de mare și peștele, acolo e Frutería cu fructe pentru toate gusturile. De la jambon local, bânzeturi maturate, pește și fructe de mare, nuci și semințe și varietăți de măsline la legume și fructe exotice, flori, pantofi, cadouri și inclusiv o școală de gătit, Mercado de Triana e un loc ce îmbină utilul cu plăcutul, o oază de răcoare și resursare pentru orice turist moleșit de soarele andaluz. Iar dacă vei privi cu atenție, printre magazinașele viu colorate, cu numele înscrise pe faianță, vei descoperi una dintre cele mai mici săli unde au loc reprezentații flamenco și unde Carmen Iniesta, una dintre profesoarele mele de flamenco din Sevilia dansa frecvent înainte de pandemie: Teatrul CasaLa.

Se spune că cele mai bune tapas din Sevilia se găsesc în Triana și, deși am fost acolo, nu mă pot pronunța să dau un verdict. Mie îmi plac toate tapas și aș mânca din toate dacă nu aș avea restricții alimentare. Oricum, ajunsă acolo, am căutat un bar al localnicilor, ca să mă impregnez și mai mult de atmosfera locului. Barul pe care l-am ales era minuscul, la colț de stradă și avea forma unui triunghi. De-abia dacă încăpeau în el patru – cinci mese minuscule, care erau mai degrabă niște rafturi suspendate la care ajungeai cocoțându-te pe niște scaune înalte și vechi. La tejgheaua barmanului ce trona în mijlocul barului, stăteau doi localnici  în vârstă, ce îmi aminteau de tataia meu, veseli, gălăgioși și cu fața înroșită de la paharele de vin – tinto de verano – pe care le băuseră. Am luat loc la unul dintre scaunele cocoțate, eram de altfel singura turistă în locul acela desprins din altă lume și mi-am comandat câteva feluri de tapas frias din vitrina de la bar și un pahar de vino tinto (vin roșu). Cei doi bătrâni veseli de la bar discutau despre cântece flamenco, cum altfel, doar eram în Triana! Nu a trecut mult până când unul dintre ei a început să cânte, în timp ce celălalt îl acompania bătând din palme și marcând ritmul. Dacă vreodată asiști la un spectacol de flamenco și mânat de entuziasm, veselie sau pasiunea ce se degajă de pe scenă, îți trece prin minte să te apuci și tu să bați din palme și să acompaniezi muzicienii și dansatorii, îți dau un sfat prietenesc: Abținete-te! În flamenco, ritmul sau compas este literă de lege și fundația oricărei melodii și oricărui dans. Degeaba un dansator știe o grămadă de figuri incendiare, dacă acestea nu sunt transpuse corect pe ritm. Aplaudatul pe ritm din timpul cântecului și dansului are un rol fundamental pentru întreaga reprezentație, fiind acea structură pe care dansul și muzica se sprijină. Iar dacă tu nu cunoști regulile acestei structuri, aplaudând alandala, pătruns de entuziasm, nu vei face altceva decât să pertubi și dansatoarea și muzicienii. Iar dacă faci lucrul acesta în special la festivalurile locale de flamenco din Andalucía, sunt șanse foarte mari să fii dat afară din sală. Așa că, mai bine abține-te de la aplaudat în timpul reprezentației și trăiește pur și simpul momentul, ascultând ritmul și concentrându-te asupra emoțiilor pe care le simți.

Eu una aș fi știut cum să îi acompaniez pe cei doi flamencos înfierbântați de vin, căldură și cântat. Cunoșteam deja câteva feluri de a marca numeroasele stiluri de flamenco: buleria, tangos, fandangos, alegrias, guajiras, columbianas … și lista poate continua. În schimb am preferat să îi privesc amuzată  și să le fac cinste cu încă un pahar de vin. Mi-au mulțumit dând noroc în cinstea mea, eu am încuviințat aplecând ușor capul, iar ei au continuat serenada locală de flamenco. Am părăsit barul satisfăcută, nici eu nu știu bine de ce, să fi fost atmosfera locală din care am făcut parte și la care am contribuit pentru câteva clipe? Să fi fost efectul paharului de vin roșu pe care l-am băut, căldura sau poate toate laolaltă?

În timp ce treceam pe lângă un distributor de bani în fața căruia stătea proptit un bărbat la vreo 50 de ani, cu părul lung până la umeri, grizonant și pieptănat pe spate, am remarcat cu uimire că în timp ce omul își aștepta banii, bătea impacient cu degetele pe rama bancomatului, în ritm de alegrias. Până și nervii și impaciența se exprimă în ritm de flamenco pe aici!

Un zâmbet de bucurie a luat naștere pe buzele mele, după care am început să fredonez o melodie de-a locului: «Triana, Triana, qué bonita esta Triana! Qué bonita esta Triana, cuando le pone al puente la banderita gitana!»

Guest post by Gabriela Doicaru Spencer– Transitioning to Coaching, Training, Learning & Development, Wellbeing@Work

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Poate îți folosește povestea mea

Drog

Îi place în trei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro