Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Vreau să pleci, dar… nu prea departe!

11 January 2019

Îmi plac acele povești și basme şi tot ce li se întâmplă altora. Chiar aşa: altora! Nu doare şi nu-ţi complică viaţa. Când eram o copilă, nu-mi doream altceva decât aventuri şi întâmplări extraordinare sau, mai mult decât atât, să fiu personajul principal al unei poveşti de dragoste, aşa cum numai în cărţi, sau, „mai rău”, în filmele romantice poţi întâlni. Acum realizez că poveştile sunt limitate în timp: o carte o citeşti în câteva zile, iar un film se termină în cel mult două ore. În viaţa reală, nu poţi limita întâmplările (mai bine zis consecințele acestora). Eu chiar am crezut că pot pune punct la tot ce mi se întâmplă şi trebuie doar să-mi doresc acest lucru. Aşa cum făceam când eram doar o puştoaică şi visam. De multe ori, închideam ochii şi visam, fără măcar să fi adormit. Deschideam ochii, zâmbeam şi apoi experimentam senzaţii despre care alţii/altele doar citeau în cărţi. Până într-o zi.

cuplu femeie povesti

Anii au trecut şi într-o zi m-am trezit chiar în mijlocul unei poveşti. Dar nu pot eu să controlez totul? Ei, cum nu? Mi-am spus: hai să ne jucăm un pic cu viaţa şi apoi revenim la rutină. Uşor de zis! Păi, ia să vedem de ce. Personajul masculin: uşor reţinut, ochi îndrăzneţi, flămânzi, un pic misterios, pus pe glume şi… extraordinar de atrăgător. Ei, şi ce! Nu mă încurc eu cu asemenea „specimene”! Păi atunci de ce mă bucuram ca o tâmpă când mă suna? Vocea? Sigur! Asta este explicaţia. Dar ce mi-am spus: nu e nevoie să-l cunosc, nu e nevoie să mă văd cu el, nici nu e nevoie să mă prefac, pentru că e doar un mascul arătos şi adulat de femei. Mă bucur un timp de prezenţa lui şi doar atât. Bun! Atunci de ce nu se termină? De ce simt nevoia să-i scriu? De ce „mor” să-i aud vocea? De tâmpă, o să spuneţi, ştiu asta. Culmea, ştiu! Dar îmi doresc atât de mult să mai adaug o pagină la povestea mea… Apoi… o să mă opresc. Păi nu pot eu să controlez totul? La naiba! Aş vrea eu! Vreau atât de mult să pleci din povestea mea şi să aud doar de la altele poveşti despre tine! Vreau să fii personajul principal în povestea alteia. Vreau să pleci în altă poveste! Dar nu prea departe. Să mă pot bucura de ceea ce ţi se întâmplă. Să pleci, dar să rămâi în continuare personajul principal al vieţii mele.

Guest post

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Când am devenit femeia care știe că o nebunie poate face diferența

Urăște-mă, dar nu mă părăsi!

Ciocanul lui Thor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
907 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro